News

Fără pistă de sanie în ţară, Raluca a fost a 7-a la Olimpiada de iarnă! Culisele unui rezultat neaşteptat povestite de eroină!

Raluca Strămăturaru a reuşit performanţa carierei la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang: locul 7 la sanie. FANATIK i-a luat un interviu în exclusivitate sportivei de 32 de ani, născută la poalele Carpaţilor, la Sinaia.
23.02.2018 | 20:05

Raluca Strămăturaru a reuşit o performanţă remarcabilă la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang. Locul 7 obţinut de ea la sanie este cu atât mai important cu cât în ţară nu există nici măcar o pistă funcţională de sanie! Clasarea ei va rămâne cu siguranţă „vîrful” participării României la ediţia 23 a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Sportiva din România, care va purta drapelul României la festivitatea de închidere a Olimpiadei, a dezvăluit pentru FANATIK.RO cum a ajuns să practice acest sport aproape necunoscut la noi, cum a trăit cursa din Coreea de Sud, dar şi momentul dificil când şi-a rupt mâna după ce s-a răsturnat în 2005, la Torino. Cu toate acestea nu s-a gândit nicio clipă să renunţe.

„Antrenorul m-a luat direct de la şcoală”

Raluca, cum a început pasiunea ta pentru sanie? Care e povestea care te-a îndreptat spre această aventură?

– Pot spune că încă de mică am fost un copil extrem de activ, căruia îi plăcea foarte mult mişcarea. Totul a început când eram elevă. Într-o zi, antrenorul Victor Galescu a venit să facă o selecţie la şcoala unde învăţam şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac sanie. Sincer, nici nu ştiam exact ce înseamnă atunci acest sport, cu ce se mănâncă, dar am spus un „DA!” hotărât şi după foarte puţin timp m-am trezit la antrenamente.

Te pasionau şi alte sporturi de iarnă?

– Da, pot spune că îmi plăceau şi alte sporturi de iarnă, care îmi plac chiar şi acum. Dar din păcate programul meu nu îmi permite să mă bucur de ele pentru că de cele mai multe ori termin sezonul competiţional când la noi în ţară nu mai există zăpadă.

Îţi aduci aminte cum a fost prima coborâre pe o pistă serioasă de sanie? Ce ai trăit în acele momente? Frică? Adrenalină? Amândouă în acelaşi timp?

– Prima coborâre… (râde) …Recunosc că prima coborâre cu sania nu a fost chiar ceea ce îmi închipuiam. Eu eram doar un copil şi m-am trezit încă de atunci pe o pistă de sanie, unde erau viteze foarte mari, pentru că antrenamentele se făceau pe o pistă propriu-zisă de sanie. Chiar nu mi-a plăcut deloc şi am zis imediat că acest sport nu este pentru mine. Antrenorul meu are însă meritul că a insistat, probabil văzuse ceva special la mine şi după puţin timp m-a convins că trebuie să continuăm.

Ce ar trebui să înţeleagă oamenii, care poate doar în vacanţă se dau cu sania pe o pârtie de câţiva metri, despre sportul pe care îl practici?

– Este un sport extraordinar, un sport din care înveţi extrem de multe. Eu am speranţa că românii încep uşor, uşor să descopere acest sport, pentru că acest lucru este foarte important şi pentru noi. Cred că de acum înainte nu îl vor mai compara cu o simplă coborâre pe un derdeluş.

„Mi-am rupt mâna după o răsturnare, dar nu m-am gândit să renunţ”

Deşi mulţi nu realizează, competiţiile de sanie sunt foarte periculoase. Cum gestionezi pericolele pe care trebuie să le înfrunţi la fiecare concurs?

– Din păcate fiecare sport are riscurile lui şi se pot întâmpla foarte multe accidentări. Noi încercăm să abordăm fiecare antrenament cu seriozitate şi să fim mereu în gardă pentru că o simplă fracţiune de secundă te poate costa foarte mult. În 2005, la Torino, chiar am avut un accident foarte urât. M-am răsturnat şi mi-am rupt mâna atunci, dar mi-am găsit imediat motivaţia pentru a continua. Nu m-am gândit niciodată să renunţ la acest sport. În plus, au urmat apoi alte răsturnări, chiar şi la antrenamente. Este un lucru normal, nu suntem roboţi, suntem oameni şi este normal să greşim, dar important este să găsim forţa pentru a continua.

Poţi să ne explici puţin şi partea tehnică a unei curse? Cum se ghidează sania, cât de important este să intri exact la locul potrivit pe un perete care îţi apare în faţă?

– Tehnica de pilotaj este una destul de complexă pentru că foloseşti în acelaşi timp braţul, umărul şi piciorul. Pentru a aborda un viraj la stânga se foloseşte piciorul drept şi braţul şi umărul stâng. De obicei, înaintea fiecărei coborâri, sportivul îşi face mental traseul pe care îl are în faţă. Poate şi de aceea dacă în timpul coborârii se întâmplă să nu abordezi corect un viraj, deja ai alte soluţii, pentru că mintea ta este antrenată să gestioneze cât mai bine orice situaţie care ţi se iveşte. Din instinct faci nişte gesturi care îţi salvează coborârea.

Ce înseamnă un antrenament la sanie? În ce constă? Câte ore pe zi?

– Antrenamentele fizice pe care le facem sunt aceleaşi pe care le practică şi atleţii, dar bineînţeles nu la aceeaşi intensitate şi cu mai mult accent pe grupele de muşchi pe care le folosim mai mult. Durata antrenamentului diferă foarte mult, dar el se întinde de obicei pe parcursul a două ore. La antrenamentele specifice, adică la coborârile cu sanie, depinde foarte mult şi de perioada în care suntem. De exemplu, în perioada în care încep competiţiile, numărul antrenamentelor este mai mic pentru toţi sportivii.

Acum ai mult mai multă experienţă decât în anii trecuţi. La ce te gândeşti în timpul unei coborâri şi cum te motivezi înainte de un concurs?

– Experienţa are un rol foarte important în proba de sanie. Acum nu mai fac nimic special pentru a mă motiva. Simt altă stare dacă ştiu că antrenamentele au decurs foarte bine. Mă simt în formă şi simt că pot să abordez mult mai îndrăzneţ o competiţie. Concentrarea trebuie să fie mereu la cele mai ridicate cote. Am mai zis că doar într-o fracţiune de secundă totul se poate schimba, dar chiar aşa este.

„Olimpiada este un sentiment special”

Pentru tine nu este o premieră participarea la Jocurile Olimpice. Poţi să explici ce simte un sportiv când ajunge la o asemenea competiţie?

– Da, aşa este. Sunt la a treia Olimpidă, dar de fiecare dată bucuria este la fel de mare şi simt cu adevărat că este o încununare a muncii depuse. Cred că este visul oricărui sportiv să poată ajunge la un asemenea nivel. În plus, se formează o atmosferă care este greu de descris. Este acel spirit olimpic care te acaparează. Chiar dacă eşti înconjurat de adversari, simţi în permanenţă că faci parte dintr-o mare familie, unde fiecare se bucură pentru realizările celorlalţi.

În trecut ai mai avut rezultate bune, dar performanţa de acum este cu adevărat fantastică. Ai simţit în dimineaţa concursului că va fi o zi specială?

– Pot spune că întreg sezonul a fost unul extraordinar şi mi-am dorit foarte mult să fac un concurs foarte bun şi la Olimpiadă. Chiar dacă nu am spus-o cu voce tare, antrenamentele de aici mi-au dat o încredere foarte mare. Ştiam că avem toate setările corecte la materialele de concurs, iar singura mea problemă era să reuşesc să rămân concentrată şi să îmi fac coborârile aşa cum mi-am propus. Sunt foarte bucuroasă că într-un final am reuşit.

„Momente trăite în cursă au fost de nedescris”

Cum a fost când ai terminat concursul, ai privit tabela şi ai realizat că vei termina Olimpiada în primii 10? Şi cum a fost şi aşteptarea ulterioară, care te-a dus până pe locul 7?

– Mi-am dat seama încă din tipul cursei că nu fac greşeli şi că am şanse mari să îmi păstrez poziţia din prima manşă. M-aş fi bucurat şi cu locul nouă, dar când am văzut tabela cred că a fost cel mai frumos lucru din viaţa mea. A fost o confirmare a tot ceea ce am simţit şi a fost şi o mare uşurare în acelaşi timp. Momentele trăite apoi au fost de nedescris. A fost senzaţional că am reuşit să mai urc două locuri în clasament, până pe şapte.

O întrebare care nu poate fi evitată. Cât de problematice sunt condiţiile de pregătire din România? Sunt convins că nu te poţi antrena în România şi eşti nevoită să te antrenezi în alte ţări.

– Faptul că nu avem o pârtie de sanie în ţară nu m-a făcut să dau înapoi. Nu îmi place să îmi caut scuze. Am continuat alături de echipa mea să facem ceea ce ne place şi cred că am făcut chiar un lucru reuşit. În afară de antrenamentele specifice pe care le facem în străinătate (n.a. – Austria şi Germania), celelalte le facem în ţară pentru că sunt unele baze destul de bune.

„Avem nevoie de sponsori”

Cum supravieţuieşti într-un sport de care românii află acum mai multe prin intermediul tău? Ai parte de sponsori? Te ajută federaţia în vreun fel?

– Sper că pe viitor ceea ce am realizat acum să ajute şi lumea din ţară să privească altfel sporturile de iarnă şi poate vom reuşi să găsim sponsori care ar fi interesaţi să se alăture federaţiei. Cei de acolo ne susţin foarte mult, dar nu este un secret pentru nimeni că am avea nevoie de mai mulţi sponsori.

Care este planul de viitor şi cât îţi mai doreşti să concurezi?

– În primul rând îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot să mă antrenez la fel de bine ca şi până acum. Îmi doresc foarte mult să îmi depăşesc rezultatele obţinute în Cupa Mondială şi urmăresc chiar o clasare mai bună la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice!

Raluca Strămăturaru pe scurt

– a obţinut în Coreea de Sud cea mai bună performanţă a României la Jocurile Olimpice din ultimii 24 de ani

– sora ei mai mică, Violeta Strămăturaru (29 de ani), practică acelaşi sport

– a câştigat Cupa Naţiunilor în 2018

– ocupă locul 17 în Cupa Mondială

„Urmăresc o clasare mai bună la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice!”

„Sper că pe viitor ceea ce am realizat acum să ajute şi lumea din ţară să privească altfel sporturile de iarnă şi poate vom reuşi să găsim sponsori care ar fi interesaţi să se alăture federaţiei”

„Jocurile Olimpice formează o atmosferă care este greu de descris. Este acel spirit olimpic care te acaparează. Chiar dacă eşti înconjurat de adversari, simţi în permanenţă că faci parte dintr-o mare familie”

1996 este anul în care a concurat Raluca Strămăturaru în prima cursă oficială de sanie

689 de sutimi de secundă au despărţit-o pe Raluca Strămătruraru de  medalia de bronz

 

Tags: