News

Raluca Turcan, anunț despre dublarea alocațiilor. Când va avea loc creșterea

03.09.2020 | 22:32
Raluca Turcan anunt despre dublarea alocatiilor Cand va avea loc cresterea
ADVERTISEMENT

Vicepremierul Raluca Turcan a dat asigurări că Guvernul Orban va dubla alocațiile, însă nu știe când se va întâmpla asta.

Până atunci, părinții vor fi nevoiți să se mulțumească cu o creștere de 20%, într-o primă etapă.

ADVERTISEMENT

Ministrul Muncii Violeta Alexandru explicase deja că alocațiile se vor dubla, etapizat, până în 2022.

Raluca Turcan a explicat că alocațiile vor fi mărite, etapizat, cu câte 20%

Guvernul Orban în mod cert va majora alocaţiile cu 20 la sută. Luna septembrie este luna în care vor veni pensiile majorate şi alocaţiile mărite”, a explicat Raluca Turcan la TVR.

ADVERTISEMENT

La fel ca și colegii săi din PNL, Turcan a explicat că nu există momentan bani la bugetul de stat pentru o majorare semnificativă a alocațiilor.

Dublăm alocaţiile etapizat astfel încât bugetul de stat să le poată susţină. Vom rămâne pe 20 la sută într-o primă etapă, urmând ca de anul următor să mergem până la dublarea lor”, a completat Turcan, conform România TV.

ADVERTISEMENT

Alocațiile vor fi majorate în 5 etape, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 28 august. Deși alocațiile ar fi trebuit să se dubleze din august 2020, Guvernul Orban și cel ce va urma va majora alocațiile etapizat, cu 20%, ca la finele anului 2022 să existe o creștere cu 100%.

În prima etapă, cea din august 2020, copiii cu vârsta de până la 2 ani vor primi 369 de lei, în timp ce alocația pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani va fi de 185 de lei. 369 de lei vor primi și cei cu vârsta între 3 și 18 ani, cu handicap.

ADVERTISEMENT

În etapa a doua, în ianuarie 2021, alocațiile de 369 de lei vor fi majorate la 427, în timp ce alocația de 185 de lei va deveni 214 lei.

În etapa a treia, în iulie 2021, alocațiile vor crește la 484 de lei, respectiv 242 de lei, urmând ca în etapa a patra, în ianuarie 2022, alocațiile să ajungă la 542 de lei, respectiv 271 de lei.

Ultima etapă va fi în iulie 2022, când alocațiile vor fi majorate la 600, respectiv 300 de lei.

ADVERTISEMENT