News

Raluca Turcan, fără mască la plantat copaci. Reacția specialiștilor în sănătate publică și scuzele ministrului

30.03.2021 | 23:42
Raluca Turcan fara masca la plantat copaci Reactia specialistilor in sanatate publica si scuzele ministrului
ADVERTISEMENT

Raluca Turcan, ministrul liberal al Muncii, apară fără mască de protecție într-o serie de fotografii de la o acțiune de împădurire la care a participat în județul Sibiu.

Ministrul a explicat că toți cei care au participat la acțiunea respectivă au fost testați anterior, însă presa locală relatează că unul dintre participanți a ajuns la spital cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

Profesorul Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică, a avut o reacție dură, criticând relativizarea purtării măștii de către un ministru în funcție.

Raluca Turcan, fără mască la plantat copaci

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, apare fără mască în mai multe dintre fotografiile realizate în cursul acțiunii de împădurire desfășurată sâmbătă în zona montană a orașului Tălmaciu din județul Sibiu.

ADVERTISEMENT

Într-una dintre poze ministrul se află în remorca unei mașini de teren în care sunt înghesuite nu mai puțin de opt persoane, între care și un minor, toți fără mască de protecție și cu încălcarea regulilor de distanțare socială.

”Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști si dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se afla la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.

ADVERTISEMENT

Fotografiile pe care le invocați nu sunt reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Distanțarea a fost în general respectată iar măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”, a declarat Raluca Turcan pentru G4Media.ro.

Însă publicația locala Turnul Sfatului anunță că administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu, unul dintre participanții la acțiunea de plantare de sâmbătă a fost internat luni, cu COVID-19, la Spitalul Județean din Sibiu.

ADVERTISEMENT

”Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să se poarte masca. Acum, referitor la acțiunea aceasta, care a avut loc în aer liber, n-am văzut chiar așa de strict lucrurile… Important e să nu stai lipit unul de celălalt”, a declarat Adrian Bibu.

Răzvan Cherecheș: “Leadership-ul politic este de calitate inferioară!”

Profesorul universitar Răzvan Cherecheș, expert în Sănătate Publică a reacționat dur după ce presa a relatat că Raluca Turcan a participat sâmbătă la o acțiune de împădurire fără respectarea restricțiilor sanitare.

“Degeaba avem studii și dovezi științifice, dacă leadership-ul politic este de calitate inferioară!
Ministrul Muncii Raluca Turcan transmite populației că este ok să porți masca doar din când în când – doar atunci când ne convine.

Relativizarea purtării măștii de către un ministru în funcție poate avea efecte nocive pe scală mare pentru sănătatea populației, precum și pentru respectarea regulilor.

Cu secțiile de terapie intensivă copleșite, cu un procent din populație care nu înțelege regulile de protecție (ca să nu mai vorbim de respectarea lor) – exemplul dat de către liderii politici trebuie să fie IMPECABIL.
Leadership-ul politic …”, a scris Răzvan Cherecheș pe Facebook.

ADVERTISEMENT