Sport

Rămâne Cristiano Ronaldo la Manchester United?! Decizia luată de starul portughez: “Lucrurile trebuie să se schimbe”

Manchester United şi-a luat adio de la locurile pentru grupele Ligii Campionilor, iar Cristiano Ronaldo părea decis să plece de la formaţia de pe "Old Trafford".
14.05.2022 | 15:53
Ramane Cristiano Ronaldo la Manchester United Decizia luata de starul portughez Lucrurile trebuie sa se schimbe
Cristiano Ronaldo a luat decizia în privinţa viitorului său la Manchester United (sursă foto: hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo a avut parte de un sezon de coşmar la Manchester United, fără trofeu câştigat şi cu ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor. La un moment dat, presa din Anglia anunţa că portughezul îi va părăsi pe “diavoli”, din moment ce echipa ar urma să joace în Europa League sau în Conference League.

Cristiano Ronaldo dă semne că va juca la Manchester United şi în sezonul viitor

Manchester United a anunţat că Erik ten Hag va fi antrenorul echipei din vară, iar Cristiano Ronaldo a luat decizia în privinţa viitorului său. Conform The Sun, portughezul le-a transmis apropiaţilor că va rămâne la echipă, dacă şi antrenorul îl va dori.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce Manchester United a anunţat numirea lui Erik ten Hag, Cristiano Ronaldo a oferit o primă reacţie despre decizia clubului. Fotbalistul de 37 de ani a susţinut că olandezul va avea nevoie de un timp pentru adaptarea la noul campionat.

Reacţia lui Cristiano Ronaldo după numirea lui Erik ten Hag

“Suntem fericiţi, nu doar noi jucătorii, cât şi suporterii. Îi doresc tot binele şi trebuie să credem că, sezonul viitor, vom câştiga trofee.

ADVERTISEMENT

Ştiu că a făcut o treabă fantastică la Ajax şi că este un antrenor experimentat, dar trebuie să-i acordăm timp. Lucrurile trebuie să se schimbe în felul în care el doreşte. Sper să avem succes”, a spus Cristiano Ronaldo.

Scandal la Manchester United pe finalul sezonului

Manchester United mai are un singur meci în actualul sezon, cu Crystal Palace în ultima etapă din Premier League. Obiectivul “diavolilor” în acest moment este clasarea pe locul 6, care le-ar permite să joace în grupele Europa League. În caz contrar, formaţia de pe “Old Trafford” ar ajunge în Conference League.

ADVERTISEMENT

Presiunea din finalul sezonului, dar şi rezultatele modeste au produs fricţiuni în lotul lui Ralf Rangnick. La antrenamentul de joi, doi jucători ai echipei s-au luat la bătaie, fără ca The Sun să ofere numele celor implicaţi în scandal.

Şedinţa de pregătire a fost oprită imediat, iar toţi jucătorii au plecat la vestiare. Doar intervenţia colegilor a făcut ca incidentul să nu escaladeze, însă e clar că situaţia la Manchester United nu este deloc una bună.

ADVERTISEMENT

În ultimul meci din Premier League, Manchester United a fost umilită de Brighton, scor 0-4. De altfel, în ultimele opt partide din campionat, “diavolii” au suferit 4 înfrângeri, printre care s-au numărat 0-4 cu Liverpool şi 1-3 cu Arsenal.

ADVERTISEMENT