Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Rămâne Edi Iordănescu la naționala României și după Euro 2024? Culisele întâlnirii de care depinde totul. Exclusiv

Edi Iordănescu a terminat contractul cu echipa națională a României la ultimul fluier al meciului Olanda - România 3-0. Va continua sau nu colaborarea cu Răzvan Burleanu?
Ramane Edi Iordanescu la nationala Romaniei si dupa Euro 2024 Culisele intalnirii de care depinde totul Exclusiv
Cel mai mic fan al lui Edi Iordănescu în Germania a fost chiar băiatul său cel mai mic, Achim! Acesta i-a cerut mamei sale să-l urce pe gard mereu, să strige „Hai , România!”. Foto: FANATIK
ADVERTISEMENT

România s-a oprit în optimile de finală ale Europeanului din Germania, fiind învinsă clar de Olanda cu 3-0. După ce a câștigat grupa preliminară și grupa de la turneul final, naționala lui Iordănescu pune capăt aventurii. În ciuda eșecului categoric, 30.000 de fani români i-au aplaudat pe tricolori pe „Allianz Arena” din Munchen.

Edi Iordănescu, capăt de drum la echipa națională a României?! Întâlnire decisivă cu Burleanu, apoi va fi „dat dispărut”

La câteva secunde după ultimul fluier al germanului Zwayer, Edi Iordănescu a intrat pe gazon pentru a mulțumi personal fiecărui jucător din lotul cu care a venit la Euro 2024. Din înaltul tribunei, totul arăta ca un „rămas bun”.

ADVERTISEMENT

De fapt, la interviurile de după meci, selecționerul a discutat și despre acest subiect cald al continuării sau nu pe banca naționalei. Cuvintele din spatele cuvintelor dau de înțeles că Edi Iordănescu va pune pe primul plan familia.

Familia mea are nevoie de mine, au trecut prin lucruri grele în ultimii ani, cu atacuri, cu supărări foarte multe. Am nevoie de ceva timp, voi discuta și voi lua o hotărâre”, a declarat Edi Iordănescu la flash, dar și la conferința de presă.

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, Edi Iordănescu va avea o discuție clară cu președintele Răzvan Burleanu poate chiar aici, înainte de plecarea naționalei spre casă. Indiferent de rezultatul acestei discuții pe care cei doi și-au promis-o, Edi Iordănescu a decis ce va face după ce ajunge acasă: va fi pur și simplu „dat dispărut”, dorind ca timp de măcar o lună să stea doar cu familia și să se odihnească.

Ce se ascunde în spatele declarațiilor lui Edi Iordănescu referitoare la „atacurile” primite de familia sa: bullying emoțional la adresa copiilor!

Edi Iordănescu a vorbit despre „atacurile”  pe care le-a suportat familia sa, despre supărările care au existat de când este pe banca naționalei României. FANATIK a aflat că, în primul rând, afectați au fost copiii și soția lui Edi Iordănescu. Copiii au fost permanent șicanați la școală mai ales în prima perioadă de selecționer, când echipa a și retrogradat din Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT

Acest bullying emoțional la adresa copiilor a continuat chiar și în recentele preliminarii în condițiile în care România a fost mereu în grafic. Mai mult, soția nu a mai suportat atacurile permanente care au existat la adresa lui Edi, indiferent de rezultatele naționalei. Și Valeria Iordănescu, mama sa, a ajuns la capătul răbdării în ultimii doi ani. Toți din familie l-au rugat pe Edi să renunțe după terminarea mandatului!

Există un om din familia lui Edi Iordănescu care i-a transmis mereu să nu cedeze pentru că va reuși. Este vorba de Anghel Iordănescu. „Tata Puiu” a fost convins (și e și acum!) că Edi e capabil să ducă România și la Mondialul de peste doi ani.

ADVERTISEMENT

Ce vrea Edi Iordănescu ca să continue? Ce oferă Răzvan Burleanu pentru prelungire? Culisele întâlnirii de care depinde totul

Care ar fi șansele ca Edi Iordănescu să continue pe banca naționalei României? Foarte multe depind de modul în care președintele Răzvan Burleanu va creiona financiar propunerea de nou contract pentru Edi Iordănescu. Mai ales acum când câștigurile de la UEFA îi permit lui Burleanu să satisfacă pretențiile lui Edi Iordănescu!

Ce ar vrea Edi Iordănescu? Din informațiile FANATIK, Edi dorește ca el și tot staff-ul să câștige cel puțin la nivelul la care era plătit Christoph Daum, primul selecționer adus de Răzvan Burleanu ca președinte FRF. Cu atât mai mult cu cât Edi Iordănescu a făcut o performanță în ultimul an și jumătate. Nu doar aspectul financiar contează, ci și noul contract. Edi dorește un angajament clar pe 4 ani, care să acopere atât preliminariile mondiale, cât și Euro 2028.

  • 35.000 de euro pe lună, pentru 15 luni, a fost contractul lui Christoph Daum pe banca naționalei României

Ce oferă Răzvan Burleanu? Președintele FRF e de acord să facă anumite măriri de contract, dar deocamdată nu la nivelul cerut de Edi Iordănescu. De asemenea, Burleanu vrea ca obiectiv clar calificarea la Mondialul din 2026! Nu este deloc simplu de atins, dacă privim cum arată sistemul din preliminariile următoare. Dacă Burleanu nu se va apropia cât mai mult de dorințele lui Edi Iordănescu, acesta nu va continua! Și nu pentru că are pe masă oferta dezvăluită de FANATIK de la Al Wahda!

  • 20.000 de euro pe lună a fost contractul lui Edi Iordănescu la naționala României, încheiat la finalul meciului cu Olanda
  • 12.250.000 de euro este suma pe care a câștigat-o FRF de la UEFA pentru participarea la Euro 2024

Acest articol a fost realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024.

ADVERTISEMENT
5.00 este cota BETANO ca Cody Gakpo să iasă golgheterul EURO 2024