Universitatea Craiova se pregătește de un nou duel în SuperLigă, de această dată în deplasare, împotriva „lanternei roșii“ Metaloglobus. Cu zâmbetul pe buze și cu destul de multă încredere în glas, mijlocașul Anzor Mekvabishvili a oferit câteva impresii legate de jocul de duminică (ora 14.00). Cel mai interesant este faptul că georgianul a făcut o declarație care îi pune puțin pe gânduri pe fanii olteni.
Mijlocașul Universității Craiova a oferit câteva declarații înainte de Metaloglobus – Universitatea Craiova, iar, printre rânduri, a evidențiat faptul că i-ar face plăcere ca pe viitor să poată evolua în LaLiga, campionatul din Spania.
Declarația vine în urma interviului pe care ziarul Marca l-a realizat nu de mult timp cu Anzor, cu prilejul partidei dintre Spania și Georgia, din preliminariile Cupei Mondiale, încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea campioanei Europei.
„Este foarte frumos că m-au menționat cei de la Marca în ziar, este unul dintre cele mai bune din Spania și din întreaga lume. Pentru mine, este o motivație, este ca o provocare. Toată lumea vrea să ajungă la un nivel înalt și sper să dau tot ce e mai bun și să apară oportunități de a juca în campionatul Spaniei sau în alt loc la fel de bun“, a spus Anzor.
Prestigioasa publicație Marca i-a oferit un material special lui Anzor Mekvabishvili. Jurnaliștii spanioli l-au numit pe mijlocașul Universității Craiova drept „inima Georgiei” și au prezentat ascensiunea lui Mekvabishvili, dar și generația de excepție din care face parte.
„Și-a început parcursul alături de echipa națională a țării sale la categoria U16. A devenit un jucător care a evoluat din centrul apărării spre centrul echipei, într-o generație care a marcat schimbarea de direcție a fotbalului georgian: Mamardashvili, Kvaratskhelia, Mikautadze… Astăzi, Mekvabishvili este un jucător-cheie în echipa Georgiei antrenată de Willy Sagnol”, au punctat jurnaliștii iberici.
Mijlocașul oltenilor a vorbit și despre următoul meci pe care îl va avea Universitatea Craiova în campionat, pe terenul codașei Metaloglobus.
„Acum, în acest moment, cred că programul pare să fie mai lejer. Fiecare meci este important, iar fiecare jucător încearcă să fie în formă de la meci la meci. Acum, următorul meci îl avem la București, cu Metaloglobus. Știm că au o echipă interesantă. Se află în partea de jos a clasamentului, corect, dar ne uităm la meciul precedent cu FCSB și vedem ce rezultat excelent au reușit. Chiar și în ultimele meciuri au jucat foarte bine, așa că ne așteptăm la un meci dificil. Totuși, mergem acolo să ne facem treaba și să obținem victoria. Avem multe antrenamente perioada asta. Avem, să zicem așa, un fel de întâlniri, care ne ajută să fim pregătiți pentru fiecare meci. Spiritul echipei este unul bun.
Ne așteptam să câștigăm meciul anterior împotriva lui Noah, dar, din păcate, am primit gol. Cred că am jucat destul de bine, dar s-ar fi putut și mai bine de atât. Mă simt bine, încerc să dau tot ce e mai bun pentru echipă și sunt fericit că ajut echipa să obțină victorii importante. Sper să fac o treabă bună și în continuare.Rugăm fanii să ne fie alături, pentru că trebuie să continuăm să legăm victoriile ca să ne îndeplinim marele vis: să fim campioni!“, a declarat Anzor.