Rambursări electorale. Sume amețitoare primite de PSD și PNL pentru campaniile din 2020

Robert Cristea   
în News
07/04/2021, 09:53
Rambursări electorale. Sume amețitoare primite de PSD și PNL pentru campaniile din 2020
Rambursări electorale. Sume amețitoare primite de PSD și PNL pentru campaniile din 2020. Colaj Fanatik

Sume uriașe primite de PNL și PSD pentru campaniile electorale din 2020. Este vorba de rambursări oferite de AEP pentru partidele politice care au participat la scrutinul din septembrie și la cel din decembrie. 

Partidelor care au participat la alegerile de anul trecut, locale și parlamentare, li s-au rambursat cheltuielile electorale în valoare de peste 144 de milioane de lei.

Partidul Social Democrat a primit cei mai mulți bani (43 de milioane de lei) și a fost urmat de PNL (36 de milioane) de lei, conform Mediafax. Pe locul 3 în acest clasament s-a situat un partid surprinzător.

Sume amețitoare primite de PSD și PNL pentru campaniile de la alegerile din 2020

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a fost finalizată etapa rambursării cheltuielilor electorale efectuate ca urmare a desfășurării alegerilor locale și a celor parlamentare din anul 2020.

„Precizăm că astăzi, 6 aprilie 2021, au fost efectuate ultimele plăți privind rambursarea cheltuielilor electorale către competitorii electorali”, transmite AEP.

Cât a virat AEP în conturile partidelor PSD și PNL

Cei mai mulți bani au mers către PSD – 43.333.247,51 lei. A urmat Partidul Național Liberal  – 36.096.160,96 lei. Pe locul 3 s-a regăsit în mod surprinzător ProRomânia – 25.386.685,11 lei.

Cât au primit USR și PLUS?

Partidului Mișcarea Populară i s-au rambursat 19.651.715,51 lei, Uniunii Salvați România 9.392.955,60 lei, PLUS 5.838.553,1 lei, iar UDMR 3.414.781 lei. Valoarea totală a sumei rambursată este de 144.834.471,51 lei.

Rambursări electorale pentru campaniile din 2020. Sursa foto: fanatik.ro
Rambursări electorale pentru campaniile din 2020. Sursa foto: fanatik.ro

Președintele Autorității Electorale Permanente a fost acuzat de abuz în serviciu pentru că a dat afară doi directori

Recent, Constantin Mitulețu-Buică a fost chemat la Parchetul Sectorului 3, unde a fost înștiințat că procurorii au început urmărirea penală împotriva sa pentru abuz în serviciu. El a fost pus sub acuzare după ce, în 2019, ar fi dat afară abuziv doi directori din cadrul Autorității Electorale.

Constantin Mitulețu Buică susține că nu i-a concediat pe cei doi, ci doar i-a sancționat disciplinar. Acesta a fost numit la șefia AEP în februarie 2019 de PSD.

Închide ×