News

Ramona Bulcu, procurorul care s-a sinucis, fugise din spital! Ce a făcut înainte să moară

26.04.2019 | 17:06
Ramona Bulcu și-a luat zilele aruncându-se de la etajul 5 al Parchetului General

Veste tristă în Vinerea Mare. Procurorul Ramona Bulcu şi-a luat viaţa, aruncându-se de la etajul 5 al Parchetului General, locul unde muncea de peste 17 ani. Purtător de cuvânt până în urmă cu un an şi jumătate, aceasta fusese concediată de pe acest post şi mutată în cadrul Biroului de Resurse Umane.

Ramona Bulcu a fugit din spital înainte să se sinucidă

Se pare că acest lucru a supărat-o extrem de mult şi problemele de sănătate s-au agravat. Conform wowbiz.ro, Ramona Bulcu suferea de depresie şi fusese chiar internată într-un spital de specialitate.  Luni, 22 aprilie, aceasta se internase la secţia de Psihiatrie a Spitalului Militar din Bucureşti în urma insistenţelor familiei.

Antena 3 a relata că Ramona Bulcu era extrem de afectată de schimbarea locului de muncă şi suferea de o depresie severă. Vineri, aceasta a fugit din spital şi s-a îndreptat către Parchetul General. A stat preţ de câteva minute pe gânduri, înainte să îşi ia viaţa, au fost chiar oameni care ar fi văzut-o dând din picioare şi au încercat să o convingă să renunţe la gestul necugetat, însă a fost de neînduplecat după care a făcut saltul… A murit chiar în Vinerea Mare, în faţa locului în care a muncit peste 17 ani.

Ramona Bulcu, fost procuror al Parchetului General, s-a sinucis vineri, 26 aprilie
Ramona Bulcu, fost procuror al Parchetului General, s-a sinucis vineri, 26 aprilie

Parchetul General, alături de familia Ramonei

Într-un comunicat oficial, reprezentanţii Parchetului General au transmis că sunt alături de familia procurorului: ”În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viaţă colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul. Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice”, se arată în mesajul transmis de oficialități.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri