Life

Ramona Gabor, primul mesaj după moartea tatălui ei: ”Ne afectează”

26.06.2020 | 19:17
Ramona Gabor primul mesaj dupa moartea tatalui ei Ne afecteaza
ADVERTISEMENT

Ramona și Monica Gabor nu și-au putut lua rămas bun de la părintele lor, doar Alina, sora celor două aflându-se în România, însă asta nu le-a împiedicat să fie alături cu sufletul de tatăl lor. Frumoasa brunetă care trăiește de ceva vreme în Dubai a ținut să transmită un mesaj, la scurt timp după moartea lui Emil Gabor.

Tânăra a postat în mediul online un mesaj emoționant prin care le mulțumește tuturor pentru gândurile de încurajare primite în ultimele zile. Ramona Gabor a mărturisit că vestea trecerii în neființă a „iubitului ei tată” a luat-o prin surprindere, la fel și pe surorile sale.

ADVERTISEMENT

„Eu și surorile mele vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au transmis mesaje de susținere în acest moment greu prin care trecem”, a scris frumosul model pe pagina de Instagram unde a postat și o imagine în care apare alături de tatăl ei.

Ramona Gabor, mesaj emoționant legat de moartea părintelui ei

„Trecerea iubitului nostru tată în neființă ne-a luat prin surprindere, iar faptul că atât eu,cât și Monica, nu am putut ajunge la înmormântare din cauza restricțiilor de călătorie datorată virusului Covid-19, face aceste zile cu atât mai grele”, a continuat aceasta mesajul de pe rețeaua de socializare.

ADVERTISEMENT

Ramona Gabor este recunoscătoare că sora sa, Alina, a fost aproape de Emil Gabor în ultimele clipe de viață, aceasta ocupându-se de întreaga înmormântare. De asemenea, bruneta nu a uitat de prietenii apropiați care l-au condus pe tatăl său pe ultimul drum.

Sora Monicăi Gabor este îndurerată pentru trecerea în neființă a tatălui, mărturisind că se roagă în fiecare zi ca acesta să-și găsească liniștea acolo Sus unde a plecat în urmă cu 7 ani și mama sa, Veronica Bulai, care a murit după ce i-a căzut o piatră în cap, la intrare în peștera Polovragi.

ADVERTISEMENT

„Ne bucurăm că sora noastră, Alina, dar și rudele și prietenii noștri de familie, au fost alături de el până în ultimul moment. Ne rugăm în fiecare zi atât pentru el, cât și pentru mama noastră și credem că ei ne vor lumina calea de acolo de sus.

Evident, moartea tatălui nostru ne afectează, însă ne dorim să trecem prin această tragedie în familie și alături de cei apropiați nouă.

ADVERTISEMENT

Vă rugăm și vă mulțumim în avans pentru respectarea intimității. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, și-a continuat Ramona Gabor mesajul de pe Instagram.

Monica Gabor nu a dat nicio declarație până în acest moment despre moartea neașteptată a părintelui ei, ultima sa postare din mediul online fiind făcută în urmă cu mai bine de 6 luni.

 

ADVERTISEMENT