Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au fost împreună luni bune. Mulți îi vedeau ajunși și în fața altarului, având în vedere că cei doi se înțelegeau de minune. De asemenea, să nu uităm și că sportivul vorbea la un moment dat despre o posibilă căsătorie în curând.
Iată însă că timpul avea să nu fie de partea lor. Deși Cătălin Cazacu și Ramona Olaru aveau o relație destul de serioasă, iar sportivul a cerut-o în căsătorie pe vedeta de la Antena 1, iată că lucrurile s-au schimbat radical. Cei doi s-au despărțit, iar fiecare a mers pe drumul său.
Ramona Olaru este momentan singură în timp ce Cătălin Cazacu și-a refăcut rapid viața. Acesta a fost surprins în compania unei noi femei, iar cei doi păreau de asemenea fericiți, conform imaginilor pe care FANATIK le-a făcut publice.
Cătălin Cazacu și noua lui iubită s-au afișat deja la concertul trupei A.S.I.A. de la Sala Palatului. Iar aceasta nu este deloc străină de lumina reflectoarelor. Elisa Alexandra Roman este reporter, dar și model. De asemenea, zvonurile spun că cei doi s-ar fi mutat deja împreună.
Iată însă că Ramona Olaru a avut un ”sfat” pentru noua iubită a lui Cătălin Cazacu. În cea mai recentă ediție a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, aceasta a făcut un comentariu destul de acid. Acest gest a confirmat faptul că vedeta este conștientă de faptul că fostul ei iubit este într-o nouă relație.
”Vorba de la 8 și un pic ar fi…”, a spus Dani Oțil. Ramona Olaru a intervenit rapid și a atins un subiect destul de sensibil. Inclusiv Răzvan Simion a vrut să afle ce mesaj va transmite vedeta. Și iată că aceasta a fost unul cât se poate de dur.
”Că tot ne-am dus pe subiectul ăsta, am zis că nu o să zic, dar o să zic gluma aceasta. Știți care este diferența între mine și actuala? Eu am reușit să scap.”, a spus Ramona Olaru, făcând astfel referire indirect la noua iubită a lui Cătălin Cazacu.
Și nu este prima oară când Ramona Olaru transmite astfel de mesaje acide. După despărțirea de Cătălin Cazacu, vedeta a publicat și alte rânduri subtile în mediul online. La un moment dat, aceasta vorbea despre persoanele narcisiste, dar și despre traumele lor.
”O persoană narcisistă nu e bine nici ea cu ea, nici cu cei din jur. Și încă ceva! Persoana narcisistă nu știe că suferă de această tulburare. La rândul ei, a ajuns în situația aceasta din cauza unor traume”, spunea amona Olaru pe Instastory, comentând un clip de pe TikTok.