Sport

Rana adâncă din inima unui “tricolor” de la Euro 2024. El și soția sa au făcut un gest rar de omenie

Denis Drăguș nu mai vorbește cu familia sa de cinci ani, după ce tatăl acestuia a încercat să o agreseze pe Vanessa, mama copiilor săi
06.07.2024 | 11:22
Rana adanca din inima unui tricolor de la Euro 2024 El si sotia sa au facut un gest rar de omenie
Vanesa si Denis Dragus vor deveni sot si sotie in acte săptămâna viitoare FOTO instagram
ADVERTISEMENT

Denis Drăguș a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României la Campionatul European. Fotbalistul care astăzi împlinește 25 de ani a contribuit la toate golurile tricolorilor din meciul cu Ucraina și a fost autorul reușitei care a închis tabela pentru 3-0.

Familia fotbalistului considera că Vanessa profită de Denis Drăguș

La EURO 2024, Drăguș a fost surprins de camerele de luat vederi, după meciuri, îmbrățișându-și iubita. În tribunele stadionului din Munchen, Vanessa le-a avut în brațe pe cele două fetițe ale cuplului.

ADVERTISEMENT

Denis și Vanessa și-au programat căsătoria pe 10 iulie, nașul lor urmând a fi Marius Șumudică. Ei vor face în același timp și botezul mezinei, care va fi nășită de fiica fostului antrenor de la Gaziantepspor.

Din păcate, alături de noul fotbalist de la Trabzonspor nu va fi și familia acestuia. Sunt deja cinci ani de când Denis nu vorbește cu părinții săi, rădăcinile conflictului fiind adânci și provocând răni însă dureroase.

ADVERTISEMENT

Tatăl lui Drăguș ar fi agresat-o pe Vanessa

Ruptura dintre Drăguș și părinți a apărut în momentul în care aceștia s-au implicat în viața sa personală. Concret, ei nu au fost de acord cu relația dintre Denis și Vanessa, iar de aici lucrurile au degenerat.

Fost fotbalist la FC Argeș și Dinamo, Mihai Drăguș a considerat că Vanessa nu e potrivită pentru fiul său. El a acuzat-o pe aceasta că profită de Denis și relația cu el pune piedici în cariera de fotbalist a acestuia.

ADVERTISEMENT

În sens invers, la vremea aceea, familia fetei a acuzat că Mihai Drăguș a agresat-o pe viitoarea soție a actualului internațional. El ar fi înjurat-o și a dat-o jos din mașina pe care ea o conducea și care era un cadou din parte părinților pentru fotbalist.

Nu și-a invitat părinții nici la nuntă, nici la botez

Timpul a trecut, Drăguș a plecat din România, alături de Vanessa, dar relația cu părinții nu s-a refăcut. Ba, din contră, s-a rupt de tot, indiferent că el a fost în Belgia, Italia sau Turcia. El nu și-a invitat părinții nici la botezul primei fiice, nici la evenimentul care va avea loc la 10 iulie.

ADVERTISEMENT

Dincolo de problemele din familie, Denis și Vanesa Drăguș sunt doi mari sufletiști. Ei au devenit nași pentru o serie de copii cu probleme. N-au făcut niciodată public acest gest, dar cel care a dezvăluit este Codin Maticiuc.

Și el implicat într-o mulțime de proiecte caritabile, Maticiuc a scris pe instagram despre gestul familiei Drăguș.

Familia Drăguș

Denis e faimos. Face parte din Echipa Națională a României. Ați văzut-o și pe soția lui, Vanessa. Știți și că au două fetițe de care sunt extrem de îndrăgostiți. Ce nu știți este că ei mai au niște copii.

Acum ceva vreme, pe teritoriu american, s-a născut una bucată înger român. Se numește Sarah Nicole. Americancă sută la sută dar cu misiune românească în suflet de la Dumnezeu, Sarah s-a mutat în România și a adoptat copii cu probleme. Diferite. Copii cu diferite drame fizice sau emoționale, în orice caz îngerul Sarah are vreo zece acum.

Statul s-a prins și direcții de protecție a copilului din toată țara o sună să adopte copii inadoptabili. Acum câteva săptămâni i-a murit o fetiță în brațe care de când s-a născut se știa că are de trăit doar câteva luni. Mama biologică n-a vrut așa ceva, statul să scape cât mai repede, mama înger Sarah a luat-o deși mai avea vreo 10 acasă.

O parte din copiii Sarei sunt botezați și iubiți de familia Drăguș. Copii fără vedere sau fără posibilitatea de a merge. Copii pentru care mama Vanessa Drăguș scrie din când în când pe conturile ei postări care nu fac laicuri cât cele cu soțul atacant.

Versuri dedicate copiilor fără posibilități

„Nu pot merge, n-am picioare
Dar am aripi Zburatoare!
În suflet am doar iubire
Bunătate în privire.
Din cer, trimisă-i mama mea
Cea care mi-a schimbat viața.
Mami, tu m-ai învățat
Să zâmbesc neîncetat
Și chiar dacă-s diferită
Să mă bucur de-orice clipă.
Să nu sufăr că e greu,
Să văd binele mereu.
Sunt micuță încă tare
Dar şi când voi creşte mare,
Tălpile nu vor simți
Rece, cald, ud nu vor ști
Dar inima mea o să știe
Că viața este magie
Dacă știi să o prețuiești
Şi răul să nu îl privești!
Te iubim mult, îngerașul nostru din povești! Sofi noastră minunată, ești unul dintre darurile noastre de Crăciun și o lecție în fiecare zi #ourgoddaughter„

Familia Drăguș este formată din doi copii de douăzeci și ceva de ani cu copii mici și care au grijă și de alți copii. Ca să știți de ce Dumnezeu coboară câteodată în teren lângă Denis”, a scris Codin Maticiuc pe rețelele de socializare.

Înainte de EURO 2024, Denis Drăguș a semnat contractul carierei. El a fost cumpărat de Trabzonspor de la Standard Liege, cu două milioane de euro. Fotbalistul va câștiga în următorii patru ani aproape opt milioane de euro de la fosta campioană a Turciei.

ADVERTISEMENT
Tags: