Sport

Rapid a rezolvat transferul lui Aaron Boupendza! Primele declarații ale atacantului: „Șumi e un tată pentru mine!”

Aaron Boupezda s-a decis în sfârșit. Atacantul gabonez va zbura în România pentru a semna contractul cu echipa din Giulești.
13.09.2024 | 20:59
Rapid a rezolvat transferul lui Aaron Boupendza Primele declaratii ale atacantului Sumi e un tata pentru mine
Rapid a rezolvat transferul lui Aaron Boupendza. Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Giulieștenii au rezolvat încă un transfer. După zile întregi de speculații, atacantul gabonez Aaron Boupendza s-a înțeles cu Dan Șucu, iar în cel mai scurt timp va fi prezentat oficial în Giulești.

UPDATE, 13 septembrie, ora 20:51: Aaron Boupendza a fost prezentat oficial pe site-ul Rapidului, unde a oferit și declarații, fiind încântat de alegerea făcută:

ADVERTISEMENT

„Mă bucur că am ajuns la Rapid, este un club mare din România, cu cei mai fanatici suporteri. Cei de aici m-au dorit foarte mult și voi încerca să-i răsplătesc prin evoluțiile mele, prin goluri și trofee.

Mă bucur că voi putea să joc alături de Clinton, cu care mă înțeleg foarte bine. De asemenea, am șansa de a lucra din nou cu Marius Șumudică, care este ca un tată pentru mine. Abia aștept să joc!”.

ADVERTISEMENT


Aaron Boupendza s-a înțeles cu Rapid! Când va ajunge în România

După cum anunță GSP, Aaron Boupendza și-a rezolvat problemele legate de viză și va ajunge vineri în România. Atacantul gabonez va semna tot atunci cu clubul din Giulești. El nu își va face, însă, debutul la noua echipă în următoarele săptămâni.

Deși egiptenii de la Zamalek au anunțat oficial că s-au înțeles cu atacantul, acesta a decis să refuze oferta lor, mult mai bănoasă, pentru a juca la echipa antrenată de Marius Șumudică. Așa cum FANATIK a anunțat, el va debuta cel mai probabil în luna noiembrie, întrucât nu este pus la punct fizic.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a vorbit despre acest transfer. Antrenorul celor de la Rapid a recunoscut că clubul a investit enorm de multe resurse financiare pentru a definitiva mutarea. Aaron Boupendza este cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro.

Marius Șumudică: „Este unul dintre cei mai mari atacanți care vor ajunge în România vreodată”

„Mi s-a blocat WhatsApp-ul. Zeci de agenți, ziariști sau impresari din Turcia, Egipt și Arabia Saudită mi-au scris. Un club din Egipt l-a prezentat, dar băiatul nu semnase niciun contract! În momentul de față se află în Nigeria, unde trebuie să ia viza Schengen ca să intre în țară.

ADVERTISEMENT

Va ajunge în România într-o zi sau două, după care va intra în aceleași proceduri. Se vor depune actele și vom aștepta viza și permisul de muncă. E o formalitate, sunt convins, țin legătura cu el zi de zi.

Primește amenințări din partea egiptenilor, că și-ar fi dat cuvântul, că i-ar fi luat bilete de avion. Pașaportul lui este la Ambasada României din Nigeria. Urmează să perfecteze actele cu clubul nostru.

Este unul dintre cei mai mari atacanți care vor ajunge în România vreodată. A refuzat o ofertă dublă, extraordinară din Egipt. Zamalek e ca un Real Madrid al Africii. M-au sunat fel de fel de ziariști, producători TV; dacă nu eram eu, nu venea niciodată la Rapid.

Au contat și eforturile financiare pe care le-au făcut domnii Șucu și Angelescu. Nu este ușor să aduci un jucător de genul ăsta. E cea mai grea perioadă din cariera mea de antrenor, niciodată n-am mai trăit așa ceva”, a explicat Marius Șumudică la Digi Sport.

Aaron Boupendza va fi astfel noul atacant al Rapidului. Gabonezul a jucat ultima dată în MLS la Cincinnati și acum speră să pună umărul la câștigarea unor noi trofee în România. Nu este singurul transfer de marcă înregistrat de giulieșteni. Clinton N’Jie, fostul jucător al celor de la Tottenham, a ajuns și el la o înțelegere cu Dan Șucu.

ADVERTISEMENT
Tags: