Oficialii de la Rapid București au început deja pregătirile pentru următorul sezon de Superligă. După numirea antrenorului nord-irlandez, Neil Lennon, giuleștenii au semnat prelungirea contractului cu un jucător de mare perspectivă.
Robert Bădescu, fundașul în vârstă de numai 19 ani, a semnat o nouă înțelegere cu Rapid București până în 2027. Contractul actual îi expiră la sfârșitul sezonului, iar cele două părți au luat decizia de a continua colaborarea.
„Rapid își asigură viitorul, prelungindu-i contractul lui Robert Bădescu, unul dintre jucătorii tineri cu o evoluție foarte bună în sezonul trecut.
În vârstă de 19 ani, Robert a semnat un contract nou, pe trei sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani. Mult succes, Robert!”, au scris giuleștenii pe site-ul oficial al clubului.
Robert Bădescu s-a declarat entuziasmat de oportunitatea de a evolua în tricoul giuleștenilor și în sezoanele următoare. Acesta speră să prindă cât mai multe minute în următorii ani pentru a-i răsplăti pe oficialii de la Rapid pentru încrederea acordată.
„Sunt foarte fericit pentru oportunitatea de a continua dezvoltarea la Rapid, un club de care m-am atașat foarte mult. Încrederea oferită de cei din club este foarte importantă pentru mine și îmi doresc să îi răsplătesc pe cei care mi-au oferit această șansă prin evoluțiile mele bune. Sper să reușim să obținem performanțe mari împreună”, a transmis Robert Bădescu.
Bădescu a ajuns în Giulești în 2022 de la Academia Prosport (Clinceni). A debutat inițial la echipa de juniori a Rapidului, însă a prins câteva minute și în Superligă, mai ales după scandalul în care a fost implicat rivalul său pe poziția de fundaș stânga, Andrei Borza.
În acest sezon a jucat în 5 partide și a reușit să înscrie chiar la debut, într-un meci cu UTA Arad. Cota sa de piață pe Transfermarkt este de 250 de mii de euro. Bădescu are convocări la Naționalele de juniori U17, U18 şi U19 ale României.
Neil Lennon pregătește un transfer important la Rapid. Tehnicianul s-ar fi interesat de situația lui Adam Matthews. Acesta joacă pe poziția de fundaș dreapta și are un CV impresionant pentru Superliga României. Scoțianul a evoluat pentru Celtic, Sunderland, Bristol și Charlton. Cota sa de piață este de 350 de mii de euro.