Rapid nu are parte de liniște nici pe final de 2024, după ce Andrei Păunescu cere o sumă mare de bani conducerii. Mihail Marian, directorul executiv al echipei bucureștene, a vorbit deschis despre acest conflict.
Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, a dat Rapid în judecată la începutul acestui an din cauza folosirii fără drept de autor a creației tatălui său în scopuri comerciale.
În direct la „Suflet de Rapidist”, emisiunea dedicată rapidiștilor și oferită în exclusivitate de FANATIK, Mihail Marian a spus totul despre scandalul dintre cele două părți. Oficialul clubului a precizat cum s-au desfășurat evenimentele.
„Este un litigiu pornit de Andrei Păunescu, nu de toată familia. Noi am aflat din presă, în decembrie se va consuma primul act, primul termen de judecată.
Nu a existat nimic din partea dumnealui, noi am aflat din presă. Nouă ne este neclar cum se crede dumnealui proprietar pe imn, mai are niște surori. Acel imn a fost compus cu jucători emblematici din acea perioadă, face referire la club, la suporteri.
Dacă vrea să tranșeze în instanță, așa va rămâne. Era firesc să rezolvăm problemele fără să ajungem în instanță. Partenerii comerciali și instituționali ai Rapidului au fost chemați în instanță.
Dacă ei evaluează profitul lor nerealizat la milioane de euro, înseamnă că noi stăm pe sute de milioane de euro. Așa este în momentul în care încerci să justifici un comportament”, a spus Marian Mihail în exclusivitate la „Suflet de Rapidist”.
Oficialul giuleștenilor a vorbit apoi și despre o posibilă împăcare între cele două părți de dragul istoriei dintre Adrian Păunescu și clubul bucureștean. Se pare că o asemenea măsură nu mai poate fi luată în calcul.
„În niște termeni rezonabili, nu mai poate exista o cale de dialog cu dumnealui. În momentul în care a fost instanță, presă, presă, buna credință a cam dispărut. Pare o tentativă de consolidare a poziției prin scandal.
Senzația noastră este că se încearcă consolidarea unei poziții foarte slabe din punct de vedere juridic prin scandal. Nu cedăm la presiuni și nu să plătim oameni doar că să plece. Când vii și vorbești de hoție, cel mai bun drum pentru noi este câștigarea procesului”, a mai spus Marian Mihail.