Sport

Rapid, amical câștigat cu Metaloglobus! Ce jucători a folosit Marius Șumudică și câte minute a jucat Cristi Săpunaru

Rapid a disputat sâmbătă un amical în compania celor de la Metaloglobus București, iar giuleștenii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0.
22.03.2025 | 19:45
Rapid amical castigat cu Metaloglobus Ce jucatori a folosit Marius Sumudica si cate minute a jucat Cristi Sapunaru
Rapidul a învins Metaloglobus într-un meci amical. Câte minute a jucat Săpunaru și cine a marcat golul giuleștenilor FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid și Metaloglobus s-au întâlnit sâmbătă la Baza Constructorul Mobexpert, în cadrul unei partide amicale pe care giuleștenii au câștigat-o cu scorul de 1-0. Cristi Săpunaru a fost titular în formația lui Marius Șumudică și a jucat o repriză în victoria echipei sale.

Rapid – Metaloglobus 1-0, în cadrul unui amical în care Cristi Săpunaru a revenit pe gazon pentru giuleșteni

Rapid are mai mulți jucători plecați la loturile naționale, iar Marius Șumudică s-a gândit să joace un meci de pregătire sâmbătă, contra celor de la Metaloglobus București. Disputa a avut loc la Baza Constructorul Mobexpert și a fost încheiată cu victoria la limită a Rapidului.

ADVERTISEMENT

Tobias Christensen a marcat unicul gol al partidei în minutul 76, acesta fiind servit ideal de Claudiu Petrila. Pe teren a fost și Cristi Săpunaru. Căpitanul Rapidului a jucat timp de 45 de minute în această partidă, după care a urmărit restul jocului de pe margine, lăsându-i loc lui Bădescu.

A fost și un prilej de revedere între Marius Șumudică, Săpunaru și brazilianul Junior Morais, care a jucat la Astra alături de căpitanul alb-vișiniilor, dar și la Rapid, înainte de a face pasul către cei de la Metaloglobus.

ADVERTISEMENT

Echipele pe care au mizat Marius Șumudică și Ianis Zicu în Rapid – Metaloglobus

Rapid: Stolz (80′ D. Moldovan) – Onea (70′ P. Popa), Săpunaru (cpt.) (46′ Bădescu), Pașcanu (46′ Christensen), Braun (46′ Manea) – Hromada (70′ C. Dragomir), Ademo (66′ Emmers), Gojkovic (46′ K. Keita) – N’Jie (46′ Petrila), Burmaz (30′ Micovschi, 83′ D. Moisei), Ankeye (46′ Koljic). Antrenor: Marius Șumudică. 

Metaloglobus: Gavrilaș – Kouadio, Dumitru, S. Issah, A. Sava – Zakir, Morais, Ekollo – David, Visic, Milea. Au mai jucat: Nedelcovici – R. Neacșu, Caramalău, A. Nicolae, A. Gheorghe, Cazan, R. Florea, Lis, D. Sandu, A. Sârbu, Al. Irimia. Antrenor: Ianis Zicu.

ADVERTISEMENT

Imediat după pauza internațională, Rapid va primi pe teren propriu vizita Universității Craiova. Formația antrenată de Mirel Rădoi a început excelent play-off-ul și a câștigat cu 3-0 disputa cu Universitatea Cluj.

ADVERTISEMENT