Sport

Rapid anunță măsuri fără precedent, după acuzațiile de rasism de la derby-ul cu FCSB: „O să mă implic personal. Există un protocol”

Continuă scandalul după FCSB - Rapid 3-3. Ce spune Victor Angelescu despre mesajele rasiste ale fanilor echipei rivale.
19.03.2025 | 17:10
Rapid anunta masuri fara precedent dupa acuzatiile de rasism de la derbyul cu FCSB O sa ma implic personal Exista un protocol
Probleme în tribune la FCSB - Rapid. Giuleștenii se plâng de scandările rasiste ale rivalilor. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

In prima etapă din play-off-ul Superligii României, am avut parte de un episod neplăcut pe Arena Națională. Fanii din galeria celor de la FCSB au scandat, în mai multe momente ale jocului, mesaje cu caracter rasist la adresa rivalilor de la Rapid. Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, a declarat că se va implica mai mult pentru a preveni această problemă.

Probleme în tribune la FCSB – Rapid. Giuleștenii se plâng de scandările rasiste ale rivalilor

La mai toate partidele din România, din tribune se aud scandări rasiste, xenofobe sau homofobe. Problema nu este în niciun caz una nouă, însă măsurile de prevenție și sancțiunile întârzie să apară. Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a postat un mesaj în care a precizat că problema nu ar fi una reală, ci ar fi vorba mai mult despre o rivalitate de tradiție.

ADVERTISEMENT

Victor Angelescu a vorbit despre acest subiect. Acționarul minoritar de la Rapid a declarat că, după fiecare meci în care fanii din galeria adversă scandează mesaje rasiste, clubul face reclamații, însă măsurile nu apar. Oficialul din Giulești a dat de înțeles că, la următoarele partide în care astfel de lozinci se vor auzi la adresa echipei sale, jucătorii vor fi scoși de pe teren pentru a transmite un mesaj clar.

Victor Angelescu: „O să vedem ce măsuri vom lua. Le vom pregăti”

„Nu e prima oară când se întâmplă acest lucru. Noi am făcut tot timpul sesizări către toată lumea care e implicată în așa ceva, de la federație la toți. De la club, nu e prima oară când facem acest lucru. Nu neapărat că nu interesează, dar nu ne ia nimeni în serios sesizările.

ADVERTISEMENT

Chiar cred că o să mă implic inclusiv personal. Dacă nu vor termina sau măcar arbitrul să atragă atenția, pentru că eu cred că există un protocol prin care trebuie să atragă atenția spectatorilor să nu mai scandeze lozinci rasiste, sincer, putem să ajungem și să scoatem echipa de pe teren, pentru că nu știu cum altfel putem opri acest lucru.

Nu înțeleg nici măcar de unde vine. Înțeleg că folclor, că se strigă. Și noi strigăm, și ei strigă, dar această lozincă, în anul 2025, ar fi trebuit să înceteze. La următoarele derby-uri, o să avem o strategie ca echipă. Dacă nu se intervine și nu înțeleg de ce observatorii și arbitrii nu intervin măcar să atragă atenția, o să vedem ce măsuri vom lua. Le vom pregăti.

ADVERTISEMENT

Nu e Rapid o victimă. Cred că nu e ok să faci asemenea lucruri. Am avut cazul legat de xenofobie cu Sepsi, atunci când s-a oprit meciul. Mi se pare normal și la asemenea lozinci rasiste să oprești meciul”, a declarat Victor Angelescu, conform GSP.ro.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, atacat de un sociolog pentru reacția de după FCSB – Rapid 3-3

Gelu Duminică, un sociolog și activist specializat în problemele legate de rasism, a vorbit despre incidentele de pe Arena Națională. Profesorul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București a avut un mesaj ferm, în care a criticat atitudinea lui Mihai Stoica.

„Dacă ceea ce faci tu aduce atingere demnității mele umane, atunci libertatea ta ar trebui chestionată. Putem vorbi, repet, despre o încercare de a cauționa. Eu nu am motive să cred că oamenii ca domnul Stoica sunt rasiști asumați. Dar tolerează rasismul.

Într-o societate care discriminează, asupra rasistului trebuie să vegheze legea. Dar e mai rău să tolerezi, să cauționezi răul”, a fost o parte din mesajul lui Gelu Duminică, conform Golazo.