În fotbalul românesc, transferurile de jucători nu se rezumă doar la sumele de transfer și salariile acestora. Un alt aspect financiar esențial sunt comisioanele plătite agenților și intermediariilor, care în 2024 au însumat peste 11,5 milioane de lei, aproximativ 2,3 milioane de euro.
Potrivit datelor publice, Rapid București se află pe primul loc în ceea ce privește cheltuielile cu agenții de jucători. Clubul finanțat de Dan Șucu a plătit aproape 4 milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro), sumă de peste două ori mai mare decât cea raportată de CFR Cluj și de aproape patru ori mai mare decât FCSB.
Evoluția acestor cheltuieli în ultimii patru ani este remarcabilă. În doar trei ani, Rapid și-a înmulțit de aproape 14 ori cheltuielile cu agenții. Față de anul trecut, clubul a crescut plățile pentru agenții de jucători cu peste 1,1 milioane lei (220.000 euro), adică o majorare de aproape 38%. În 2021, anul în care a promovat în Superliga, Rapid a alocat doar 59.000 euro pentru impresarii jucătorilor transferați.
În 2024, Rapid a achiziționat 18 fotbaliști importanți. Unii au venit liber de contract, pentru alții s-au plătit sumă de transfer. Obiectivul formației din Giulești este calificarea în cupele europene: clasarea pe podium în Superliga și câștigarea Cupei României.
Fotbaliștii transferați de Rapid în 2024:
Dintre cele 16 cluburi din Superliga, doar 10 au declarat, deocamdată, plăți către agenți sau intermediari în 2024. Gloria Buzău și Unirea Slobozia au raportat zero lei, iar Dinamo, Sepsi și Hermannstadt nu și-au făcut încă publice situațiile financiare, așa cum prevede regulamentul impus de FRF.
Practic, Rapid și-a păstrat poziția de lider în topul banilor cheltuiți pentru serviciile impresarilor. În schimb, CFR Cluj a făcut rocada cu Universitatea Craiova pe podium.
În timp ce Mihai Rotaru a menținut același plafon ca în 2023 – în jur de 315.000 de euro –, Neluțu Varga a crescut suma de la 280.000 la peste 450.000 de euro, pentru a-i construi lui Dan Petrescu o echipă care să se bată la titlu. Campioana FCSB a dublat și ea cheltuielile cu agenții: de la 100.000 de euro în 2023 la peste 200.000 de euro în 2024.
Surprinzător, imediat după cei trei granzi vine UTA. Echipa antrenată de Mircea Rednic a plătit intermediarilor 280.000 de euro, cu aproape 100.000 mai mult decât în 2023. Nemulțumiți de rezultatele echipei, suporterii arădeni l-au atacat pe antrenor, apărat însă de finanțatorul Alexandru Meszar.
Potrivit FRF, în perioada 2015-2023 cluburile din Superliga au plătit intermediarilor suma totală de 11.431.173 euro! În această perioadă, cel mai multe tranzacții le-au făcut Pietro Chiodi, Adrian Pigulea, Alexandrion Sport Management SRL, Becali Sport Management, compania fraților Ioan și Victor Becali, și LOR Media Sport SRL, firma Luanei Rednic, fiica antrenorului Mircea Rednic.
În 2023, cluburile de fotbal au plătit agenților de jucători un total record de 888,1 milioane de dolari pentru serviciile de intermediere în transferurile internaționale, conform raportului anual al FIFA. Aceasta a reprezentat o creștere semnificativă de 42,5% față de anul precedent, când suma se ridica la 623,2 milioane de dolari .
Cheltuieli pe țări și ligi: