Sport

Rapid continuă seria achizițiilor. Cine se ocupă de transferul atacantului așteptat în Giulești

Oficialii Rapidului nu se mai opresc din transferuri. Deși au achiziționat opt jucători în această vară, conducerea clubului mai vrea un atacant.
18.07.2021 | 13:28
Rapid continua seria achizitiilor Cine se ocupa de transferul atacantului asteptat in Giulesti
ADVERTISEMENT

Rapid se poate lăudat cu câteva super transferuri pentru Liga 1. A luat jucători experimentați, în frunte cu Săpunaru, Morais și Dragoș Grigore, dar campania de achiziții nu s-a încheiat.

Finanțatorul clubului, Victor Angelescu, a dezvăluit că a mandatat un fost golgheter să negocieze cu viitorul atacant al trupei din Giulești.

ADVERTISEMENT

Misteriosul om de gol al Rapidului vine din străinătate

Oficialul clubului Rapid a declarat că atacantul vizat de conducerea clubului vine din străinătate.

Pentru a fi sigur că fotbalistul are calitățile necesare pentru a evolua în vișiniu, omul cu bani de la Rapid i-a trasat președintelui Daniel Niculae să negocieze cu acesta.

ADVERTISEMENT

”Suntem în negocieri cu un atacant din străinătate, se ocupă Daniel Niculae de acest lucru”, s-a limitat să spună Victor Angelescu, într-o intervenție la Digisport.

În acest moment antrenorul Mihai Iosif are la dispoziție un singur fotbalist de gura porții, pe Andrei Bălan. Pe postul de atacant mai pot evolua și Cătălin Hlistei și Nicolae Carnat, împrumutat de la CFR.

ADVERTISEMENT

Însă, pentru a evita eventuale probleme din cauza accidentărilor, șefii Rapidului încearcă să acopere deficitul de jucători pe acest post.

Rapid joacă duminică în Liga 1, după 6 ani

FC Rapid 1923 va juca în ediția 2021/2022 a Ligii 1, după o pauză de șase ani. Pornită la drum ca Academica Rapid, formaţia patronată de Victor Angelescu a parcurs drumul din Liga 4 până în Liga 1.

ADVERTISEMENT

Duminică, de la ora 21:30, giuleștenii vor lua cu asalt Arena Națională pentru a-și vedea favoriții în primul meci al noului sezon, contra celor de la Chindia Târgoviște.

Angelescu a anunțată că până duminică dimineața se vânduseră aproximativ 9.000 de tichete, dar că la ora jocului, în tribunele Arenei Naționale vor fi în jur de 15.000 de fani.

Acesta le-a transmis suporterilor că la nevoie vor solicita administratorului stadionului să permită accesul și în inele superioare. Nici legendele clubului nu au fost uitate.

”Am deschis doar primul inel, probabil că se vor epuiza biletele. Vom deschide altul dacă va fi necesar, în funcție de restricții. Noi am făcut un sector dedicat legendelor, le-am făcut abonamente la toți. Probabil o să fie 50-60 de nume importante din istoria Rapidului”, a mai spus Angelescu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT