Rapid – Craiova, duelul Imnurilor lui Adrian Păunescu, în amintirea fiului Andrei: „Tata a scris gratis pentru Rapid și Craiova, a refuzat bani de la Steaua și Dinamo!”

La mijlocul anilor `90, prin peluzele din Grant se născuse un strigăt: „Craiova și Rapid se iubesc la infinit!”. Cunoscuta scandare „Neagoe, Neagoe a băgat Rapidu’n B”, apărută la finalul sezonului 1988-1989, dispăruse din vitrina memoriei „ultrașilor”. Publicul, hipnotizat, parcă, de magia versurilor celor două imnuri, ambele scrise de Adrian Păunescu, își reamintise vremurile în care ambele echipe „respirau” anti-sistem.

Da, Adrian Păunescu a fost și a rămas un liant între cele două echipe și, dacă vreți, între cele două concepte, cel de „pașoptism” studențesc și cel de „Che Guevara”, giuleștean. „Adrian Păunescu a scris cele mai frumoase două imnuri ale fotbalului românesc. Când cele două echipe de suflet jucau între ele, tata ținea ori cu cine era mai prăpădit, dacă se bătea pentru evitarea retrogradării, ori cu cine avea o șansă pentru marea performanță… dar mai mult cu Craiova”, a rememorat, în exclusivitate pentru FANATIK, Andrei Păunescu.

Fiul poetului a povestit că, după Revoluție, geloase pe fibra durabilă și pe aerul romanțat al celor două cântece, mereu răsfățatele Steaua și Dinamo au poftit și ele la o „bucățică” din harul poetului, dar așteptările le-au fost înșelate: „Chiar dacă i s-au oferit onorarii generoase, tata n-a acceptat să scrie imnuri pentru Dinamo și Steaua, încă din anii 2000. A refuzat inclusiv prieteni buni care i-au propus acest lucru, precum Nicolae Badea și Gigi Becali”.

Andrei Păunescu: „Tata a iubit civilii: Craiova, o prigonită echipă studențească, și Rapidul, o prigonită echipă muncitorească”

Andrei Păunescu și-a continuat destăinuirile și a povestit cum părintele său a declinat ofertele primite din partea „granzilor” bucureșteni: „Tata le-a explicat celor ce-i propuseseră să scrie imnuri pentru Steaua și Dinamo că nu se poate preface că iubește ceea ce nu iubește, că e exact ca în dragoste, unde bărbatul nu poate mima… bucuria. Adrian Păunescu a iubit echipele civile, care se luptau cu marile puteri departamentale, de la Interne, de la Armată și de la Securitate. Rapidul era o echipă muncitorească prigonită, iar Craiova, o prigonită echipă studențească”.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

Imnul Rapidului a fost compus în martie 1980, la stadionul din Giulești, unde Andrei Păunescu a mers împreună cu tatăl său și cu câțiva membri ai redacției Cenaclului Flacăra, ca să joace o miuță. Acolo, ca din senin, a început totul, iar – ca să parafrazăm un vers din poezia respectivă – porțile li s-au deschis. De cele mai multe ori, momentele de apoteoză nu se planifică, ci pur și simplu se întâmplă.

„Întâmplător a fost totul. Echipa revistei Flacăra mai juca fotbal, din când în când, pe Giulești, la poarta dinspre tunel. La încălzirea dinaintea jocului, tata i-a spus lui Victor Socaciu – pe vremea aceea redactor la „Flacăra” – să ia chitara din mașină. Apoi, i-a cerut lui Ioanițoaia: «Ovidiu, notează! Trebuie să scriem un imn pentru această echipă!»”, a povestit fiul poetului.

Andrei Păunescu își amintește că, la acea vreme, Rapidul juca în Divizia B și avea șanse mici de promovare, în fața Progresului București, care se afla pe locul 1. Povestea a continuat: „Până a venit Victor de la mașină, tata i-a dictat versurile lui Ovidiu Ioanițoaia, care nota pe un carton sau pe un șervețel: «Suntem peste tot acasă, / Porțile ni se deschid…». Socaciu a compus pe loc muzica, s-a stabilit și refrenul, iar apoi ne-am văzut de meciul de fotbal”.

„Imnul Rapidului”, cântat de Victor Socaciu și de Adrian Ivanițchi, din mijlocul galeriei, fără microfoane

Prima oară, cântecul „Imnul Rapidului” a fost cântat la un Cenaclu Flacăra desfășurat la Circul de Stat din București, la 31 martie 1980. Andrei Păunescu a rememorat: „S-a cântat în acele săptămâni cu mare succes și în orașe din provincie. S-a făcut o înregistrare audio rudimentară, pe o bandă veche, care s-a pus la stația din Giulești, iar lansarea propriu-zisă, cea mare, pe stadion, a avut loc în luna iunie, la un meci Progresul Vulcan – Rapid, scor 3-1, în iunie 1980”.

Digisport.ro

Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare

Și ca totul să fie perfect, iar Rapidul să rămână aceeași echipă atipică, „lansarea” oficială s-a desfășurat, de asemenea, într-un mod inedit, așa cum fusese compusă și piesa. „La acea partidă cu Progresul, Socaciu și Adrian Ivanițchi au cântat din mijlocul galeriei, pentru că nu existau microfoane, deși stadionul era plin, cu un record de audiență pe „23 August”, chiar dacă era un meci de Divizia B. Era vremea cuplajelor”, a povestit Andrei Păunescu.

A mai existat o variantă referitoare la momentul apariției cântecului, și anume că acesta s-ar fi „născut” în casa fostului jucător giuleștean Ion Motroc. Informația a fost negată categoric de Andrei Păunescu (martor ocular: „Basme, nu a fost așa!”), așa cum a fost infirmată și informația potrivit căreia, la miuța înaintea căreia Adrian Păunescu și Victor Socaciu au compus „Imnul Rapidului”, ar fi fost prezent inclusiv actorul Ștefan Bănică senior.

În schimb, am aflat de la Andrei Păunescu faptul că, în perioada în care a fost compus Imnul, Ion Motroc a fost demis de la conducerea echipei. Adrian Păunescu s-a zbătut și a adus în Giulești patru jucători de echipă națională, cu care echipa feroviară a reușit ulterior promovarea: Ion Ion, Șumulanschi, Grossu și Mateescu.

„Cântec pentru Oltenia”, cu Balaci, Cămătaru și întreaga „Craiova Maxima”, în vestiarul cu tricouri ude

Să revenim, însă, la prima iubire a poetului și anume la Universitatea Craiova (echipă la care Adrian Păunescu a și jucat, ca junior, cu câțiva ani înainte de promovarea din 1964). „Cântecul pentru Oltenia” a fost compus muzical de Valeriu Penișoară, într-un moment istoric, atât pentru echipa care deja fusese botezată de același Adrian Păunescu, în 1973, „Campioana unei mari iubiri”, cât și pentru întreg fotbalul românesc.

Era martie 1983. Universitatea Craiova urma să învingă, cu scorul de 1-0, formația germană FC Kaiserslautern și să devină prima echipă românească din epoca modernă, calificată în semifinalele unei competiții europene, Cupa UEFA. Am spus „din epoca modernă”, pentru că, în 1940, Rapidul se calificase în ultimul act al Cupei Europei Centrale (fapt ignorat astăzi!), dar finala cu Ferencvaros nu s-a mai disputat, din pricina războiului.

Revenind, însă, la meciul cu FC Kaiserslautern, iată cum își amintește Andrei Păunescu povestea apariției „Cântecului pentru Oltenia”: „Eram în turneu prin țară și tata a decis ca turneul să ajungă la Craiova exact în ziua meciului cu FC Kaiserslautern, 16 martie 1983. Pe drumul de la Timișoara la Craiova, cred că undeva pe lângă Severin, tata i-a spus lui Valeriu Penișoară că e momentul să scrie un cântec, un imn. Valeriu (moldovean și dinamovist de felul lui!) a compus pe loc muzica, iar versurile au fost scrise în câteva minute”.

Apoi, poezia a fost dictată telefonic celor de la ziarul „Înainte” din Craiova și a apărut pe prima pagină, chiar în ziua meciului. „Cântec pentru Oltenia” a fost interpretat, pentru prima oară, în vestiarul echipei, chiar după meciul cu Kaiserslautern. „Tata era lângă Balaci, eu îi țineam textul lui Valeriu Penișoară, iar Cămătaru stătea lângă mine. Poza e celebră, e coperta cântecului pe pagina mea de YouTube. Toată «Craiova Maxima» a cântat acel Imn, într-un vestiar plin cu tricouri ude, aruncate în mijlocul camerei, după victorie!”, a rememorat, emoționat, fiul „ambasadorului celor două echipe”.

Eroarea „în formă continuată” a lui Ciri Mayer: „Mulți”, în loc de „Munți”

După interzicerea Cenaclului Flacăra (1985), Ciri Mayer a inclus și a interpretat „comercial” „Cântecul pentru Oltenia”, cu mare succes mai ales la nunți, la petreceri și la botezuri. După cum ni s-a destăinuit, Andrei Păunescu știe acest lucru, dar nu înțelege „cum, de decenii întregi, Ciri Mayer cântă și înregistrează piesa cu versuri greșite”.

Andrei Păunescu a precizat: „Ciri Mayer nu are nicio legătură cu acest cântec, în afară de faptul că a fost un beneficiar al notorietății Imnului, pe care l-a cântat și-l cântă, de zeci de ani, la nunți, la botezuri, la petreceri și la tot felul de alte evenimente. Dar asta nu are nicio legătură cu creația”.

„Nici tata, nici Penișoară, nici eu, nici familia mea nu i-am pretins niciodată ceva din câștigurile de pe urma acestui cântec, oricare ar fi fost, uriașe sau minuscule”, s-a confesat artistul. Imediat, Andrei a adăugat: „Adrian Păunescu nu i-a interzis să-l cânte, dar nici Ciri Mayer nu a avut vreodată inițiativa firească să plătească vreun drept de autor”.

Mai mult, Andrei Păunescu a subliniat: „Pe mine mă deranjează foarte mult faptul că îl cântă greșit. Versul corect este „Suntem olteni, adică suntem MUNȚI”, iar el cântă „suntem MULȚI”, ca și când ar fi vorba despre mulțime, nu despre metafora forței. Așa că, în afară de Adrian Păunescu, de Valeriu Penișoară și de mine (care am reorchestrat cântecul și l-am reînregistrat corect anii trecuți), nimeni n-are nicio legătură cu scrierea imnului Craiovei. Dacă eu cânt imnul SUA nu înseamnă că pot avea calitatea de autor!”

„Ceaușescu ținea cu Steaua, Nicu era cu Sportul Studențesc, iar securiștii, cu Dinamo!”

Oare de ce, în sufletul lui Adrian Păunescu, își făcuseră cuib atât Craiova, cât și Rapidul? „Iubea Craiova pentru că era echipa Olteniei, spațiul în care olteanul de sânge Adrian Păunescu a copilărit, deși se născuse în Basarabia printr-un joc al destinului. Bunicul meu era doljean, de la Bârca, iar bunica mea, tot olteancă, din Vâlcea”. Andrei ne-a povestit și cum tatăl său s-a născut în Basarabia, pentru că părinții lui (bunicii mei, Constantin și Floarea), care erau învățători, au fost detașați la Copăceni, în județul Bălți, în timpul războiului, unde se aflau în anul 1943, când s-a născut Adrian Păunescu, pe 20 iulie.

Apoi, referindu-se la „Realul din Giulești”, fiul poetului a deslușit misterul: „Tata s-a atașat de Rapid pentru că era echipa prigonită de regim, mereu furată, dezavantajată de arbitri și căreia i se luau cu japca jucătorii buni. Ceaușescu ținea cu Steaua, Nicu Ceaușescu era cu Sportul Studențesc, milițienii și securiștii țineau cu Dinamo, iar Rapidul era echipa clasei muncitoare, și ea prigonită. Tatăl meu, care mereu a fost apropiat de cei mulți și prăpădiți, a empatizat cu Rapidul, inclusiv din perspectivă socială”.

Victor Socaciu și Cenaclul lui Adrian Păunescu, la un pas de linșaj, pe „Oblemenco”, în 2003

Până la Revoluție, multă vreme Rapidul a jucat în Divizia B, astfel că „giuleștenii” și „studenții” din Bănie nu s-au întâlnit prea des. Dar, la confruntările directe, Adrian Păunescu ținea, în principiu, cu Craiova. Era mai apropiat de „Știința”, așa cum își amintește și fiul său. Au existat, însă, momente tensionate…

„În anul 2003, am mers pe stadionul „Ion Oblemenco”, unde a avut loc o ediție a Cenaclului Flacăra, chiar înaintea meciului Universitatea Craiova – Rapid. Giuleștenii, care au câștigat până la urmă cu 3-1, erau conduși de pe bancă de Mircea Rednic, iar la finalul sezonului au și devenit campioni. Tata a făcut un experiment, în urma căruia era să iasă un dezastru, dar a ieșit un triumf”, ne-a trezit interesul Andrei.

Povestea a continuat, desprinsă, parcă, dintr-un film suprarealist. Înainte de începutul meciului, în fața a peste 30.000 de olteni dezlănțuiți, lui Adrian Păunescu i-a venit o idee: „Ne-a pus să cântăm, cu Socaciu în frunte, Imnul Rapidului, în loc să interpretăm Imnul Craiovei. Tot stadionul a huiduit! Credeam că or să vină să ne omoare! Tata a continuat nebunește, mizând pe civilizație, pe fair play, spunând că «trebuie să ne respectăm adversarii, chiar dacă astăzi sunt mai buni». Apoi, după seria de huiduieli și de fluierături, tot stadionul a cântat ambele imnuri…”

Moțu Pittiș, Nae Manea, Ilie Balaci și Ștefan Andrei, prietenii din ambele tabere

Am aflat că, dincolo de prietenia și de colaborarea cunoscută cu Moțu Pittiș, un rapidist înfocat, Adrian Păunescu a avut o relație specială și cu regretatul jucător și antrenor Nae Manea, și cu mai vechiul său prieten, Mircea Lucescu, mai ales în 1999, când Rapidul a luat titlul. Prietenia nu are „culori”, precum emblemele cluburilor, dar poartă tandrețea respectului.

„Mircea Lucescu fusese și la Cenaclul Flacăra de mai multe ori, ne mai întâlneam din când în când, iar noi am mers inclusiv la echipă, la baza Pro Rapid, din cartierul Bucureștii Noi, prin 1999, în plină luptă pentru campionat. Și prin căile noastre de exprimare publică l-am sprijinit, ca nu cumva să piardă titlul de campion. Și minunea s-a întâmplat… În echipa tehnică a trupei patronate de George Copos, era și Paul Cazan”, a continuat Andrei.

Povestea pasiunii pentru „Craiova Maxima” este, însă, mai spumoasă. Andrei Păunescu are cuvântul: „În anii ′70, când s-a construit Craiova Maxima, cel mai apropiat de tatăl meu a fost Ștefan Andrei, ministrul de externe de atunci, care s-a aflat în grupul de artizani ai marii echipe. Acest grup cuprinde câțiva oameni, printre care Adrian Păunescu, Ștefan Andrei, Vasile Bulucea (fost primar al orașului), Petre Preoteasa, Petre Gigea, Corneliu Stroe și neapărat antrenorul Constantin Teașcă, predecesor al seriei Valentin Stănescu, Ion Oblemenco, Constantin Oțet…”

„Minunea Blondă” a ajutat la renașterea Cenaclului Flacăra

Andrei Păunescu ne-a amintit că, în privința lui Ilie Balaci, cel poreclit „Minunea Blondă”, nu trebuie să uităm poezia celebră pe care Adrian Păunescu i-a dedicat-o, referitoare la „condamnarea de-a avea talent”. De asemenea, să nu omitem faptul că, după cinci ani de interdicție, Cenaclul Flacăra a renăscut, la 7 mai 1990, pe stadionul din Turnu Severin, organizator principal fiind chiar Ilie Balaci, pe atunci antrenor chiar la echipa de acolo.

Așadar, pasiunea nu vine în suflete ca un musafir. Ea este statornică și cimentează inclusiv prietenii. Ca și Adrian Păunescu, „arbitrul” celor două „disidențe” fotbalistice din sufletul său, Craiova și Rapidul, pe care nu le-a „scăldat” în metafore de dragul metaforei, ci le-a „trăit”… La fel de pasional trăiesc și cele două cluburi, reunite, poate, și într-o… încercare de colaj făcut din versurile ambelor imnuri: „Un rost ne-a dat măicuța noastră, dulcea,/ Să fim dintre români cei mai fierbinți… / Inima ce-n piept ne bate/ La nevoie e un tun”…

• (P) Cota BETANO pentru Rapid – Universitatea Craiova: 1,78 este cota pentru „total goluri: 1-2”. Vezi aici toate cotele!