Sport

Rapid şi CSM Bucureşti, cap la cap în lupta pentru titlu în Liga Florilor! Au mai rămas şase finale

Rapid şi CSM Bucureşti duc o luptă pentru titlu care s-ar putea decide în ultima etapă din Liga Florilor. Cele două rivale sunt, în continuare, despărţite de un punct în clasament.
02.04.2022 | 21:44
Rapid si CSM Bucuresti cap la cap in lupta pentru titlu in Liga Florilor Au mai ramas sase finale
Cristina Neagu, în meciul dintre CSM Bucureşti şi Gloria Buzău. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Rapid şi CSM Bucureşti merg cap la cap în lupta pentru titlu în Liga Florilor. Cele două rivale obţin victorii pe linie în ultimele etape şi giuleştencele continuă să aibă un punct avans în faţa elevelor lui Adi Vasile.

Rapid şi CSM Bucureşti, cap la cap în lupta pentru titlu în Liga Florilor! “Tigroaicele” victorie fără emoţii la Craiova

CSM Bucureşti a obţinut un succes fără emoţii pe terenul lui SCM Craiova, scor 30-22. A fost un antrenament cu public pentru CSM Bucureşti în Oltenia, “tigroaicele” dominând confruntarea de la un capăt la altul.

ADVERTISEMENT

La pauză avantajul oaspetelor era uriaş 19-8, după o repriză în care elevele antrenate de Bogdan Burcea nu s-au regăsit. În partea secundă, CSM-ul nu a mai forţat şi la final avantajul a fost doar de 8 goluri.

Cea mai bună marcatoare a meciului a fost Cristina Neagu, cu 9 reuşite. De la oltence doar Alexandra Colac a reuşit să marcheze trei goluri. “Tigroaicele” au făcut spectacol pe fază ofensivă în final de meci, cu multe goluri marcate prin procedee spectaculoase.

ADVERTISEMENT

Rapid rămâne lider după succesul cu Mioveni!

Sâmbătă, Rapid Bucureşti a avut neapărat nevoie de victorie cu CS Mioveni, pe teren propriu. Suporterii giuleştenilor au avut o zi plină pentru că, după meciul de handbal, la câteva sute de metri de Sala Rapid era programat primul meci oficial de pe stadionul Giuleşti, Rapid – FC Botoşani.

Elevele lui Carlos Viver s-au impus cu 31-23 în faţa Mioveniului şi rezistă pe primul loc. La pauză, Rapid avea un avantaj liniştitor de 5 goluri pe tabelă, astfel că victoria nu a fost pusă la îndoială în niciun moment.

ADVERTISEMENT

Cea mai bună marcatoare a Rapidului a fost Eliza Buceschi, cea care şi-a prelungit cu încă un sezon contractul cu Rapid. Handbalista a înscris 8 goluri, unul mai mult decât Sorina Tîrcă. De la Mioveni, Alexandra Georgescu a înscris cele mai multe goluri, 5.

Şase etape de disputat în Liga Florilor

Cu şase etape rămase de disputat din Liga Florilor, Rapid şi CSM Bucureşti sunt despărţite de un punct în fruntea clasamentului. Cum arată programul celor două rivale:

ADVERTISEMENT

Rapid:

  • Zalău – Rapid
  • Rapid – Baia Mare
  • Ştiinţa – Rapid
  • Rapid – Bistriţa
  • Rapid – SCM Craiova
  • SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid

CSM Bucureşti:

  • Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti
  • CSM Bucureşti – Dunărea Brăila
  • CSM Slatina – CSM Bucureşti
  • CSM Bucureşti – CS Mioveni
  • Zalău – CSM Bucureşti
  • CSM Bucureşti – Baia Mare

Clasament: 

Clasamentul din Liga Florilor.
Clasamentul din Liga Florilor

Din etapa 20 a Ligii Florilor s-au mai disputat meciurile: Gloria Buzău – Măgura Cisnădie 31-27 şi CSM Deva – Dunărea Brăila 23-25. Se mai joacă: Bistriţa – Zalău, respectiv Ştiinţa – Baia Mare şi Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina.

  • 2 înfrângeri a suferit CSM Bucureşti în acest sezon
  • 605 goluri a marca Rapid în acest sezon, cele mai multe
ADVERTISEMENT