Rapid – Dinamo sub reflectoarele scenei. Actorii Nae Alexandru și Alexandru Conovaru, doi „câini roșii” dedicați, vorbesc de șansele „fraților” din teren să nu fie… călcați de Rapidul de Giulești

Nae Alexandru, actor la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” și alexandru Conovaru, actor la Teatrul de Comedie sunt suporteri dinamoviști și pe scenă și dincolo de scenă.

FANATIK i-a contactat înaintea derby-ului de tradiție Rapid – Dinamo ca să afle pentru cititorii săi ce speranțe își pun cei doi oameni de artă în partida de astă-seară, de pa „Arena Națională”, ora 20:30.

Rapid – Dinamo sub reflectoarele scenei. Actorii Nae Alexandru și Alexandru Conovaru, doi „câini roșii” dedicați, vorbesc de șansele „fraților” din teren să nu fie… călcați de Rapidul de Giulești

Am început, aleator dar în ordinea… vârstei (45 față de 43), cu Nae Alexandru. Și pentru că povestea sa de viață este un miracol și cu toții am avut un mare noroc să-l avem printre noi azi…

Nae, cum ai ajuns să fii așa… „câine”?

– Copil fiind în clasa I, aveam un prieten în bloc, locuiam în „Tineretului”, și tatăl lui era mare microbist, aveau un televizor alb-negru la care ne uitam la meciuri, și zicea „Ăștia în alb sunt ai noștri, ăia în negru sunt ai lor”.

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

În alb juca Dinamo, iar „ai lor”, care se vedea în nuanțe de gri și negru la televizorul ăla alb-negru, erau, de fapt, în roșu și albastru. Și era Steaua. Uite-așa „ai noștri” s-a transformat în „ai mei” și al meu a rămas Dinamo.

Era echipa aia cu Rodion Cămătaru, Dănuț Lupu, Dorin Mateuț, Mircea Rednic, Ioan Andone din 1986… venise de un an Mircea Lucescu și făcea echipa aia mare din finalul anilor ’80… Ăștia erau „ai noștri”, adică „ai mei”. Aveam 9 ani, mi-a plăcut și sigla aia cu câinii, culorile, roșu dădea, și dă!, mult mai bine pe alb decât pe albastru și am rămas „câine” credincios.

Când ai mers prima dată pe stadionul „Dinamo”?

– Eram în liceu… liceul „Anghel Saligny” din Titan… și am mers cu gașca pe stadion… era deja altă echipă, anii ’93, ’94, ’95 până am terminat liceul, Cătălin Hâldan, Dumnezeu să-l odihnească, Florentin Petre, Cosmin Contra, Viorel Moldovan…

Nu mai știu care a fost primul meci… Dar știu că meciul care mi-a plăcut cel mai mult a fost cu Șahtior Donețk, 2-0 în 2003 și i-am bătut și la ei, cu 3-2… după aia s-a dus Mircea Lucescu la Donețk și le-a făcut echipă de cupe europene.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Nae Alexandru: „Luăm tot felul de refuzați din străinătate și blocăm promovarea tinerilor noștri. Dinamo este un foarte bun exemplu rău”

De la cel mai frumos meci sărim la meciul de diseară cu Rapid…

– Ce să spun? Ce știe orice dinamovist? Că Dinamo trebuie să facă puncte? Să se apropie cât mai mult de pluton? Ca să poată profita apoi de înjumătățirea punctelor în play-out…

Asta o știu și jucătorii. Crezi că ei nu vor să câștige? Dar pot să câștige? E ușor să vorbim de pe margine, problema e acolo, pe teren, degeaba vor dacă nu pot. Orice om are o limită în meserie, nu poate urca peste ea…

Jucătorii aleși să joace la Dinamo au limita asta prea jos chiar și pentru degringolada asta de campionat românesc în care se joacă atât de prost. Și de-aia suntem unde suntem și cu echipa națională, în lumea a treia a fotbalului. Luăm tot felul de refuzați din străinătate și blocăm promovarea tinerilor noștri. Dinamo este un foarte bun exemplu rău.

Se joacă la nimereală, mingea conduce jocul, nu omul, rar vezi o strategie de joc coerentă, te uiți la meci și te plictisești după 20 de minute. Și te întrebi ce joacă băieții ăștia… Păi eu dacă intru așa pe scenă, mă fluieră lumea.

Proba de profesionalism al lui Ștefan Iordache, exemplu pentru jucătorii care vor să fie fotbaliști

Și Rapid?

– Rapid a fost jos rău de tot, a tot urcat în timp ce Dinamo a tot scăzut și acum are o echipă mult mai bună decât Dinamo, jucători mult mai uniți, mai antrenați, mai ambițioși și mai atașați de club.

Mai cum ar trebui să fie un profesionist adevărat. Apropo de a face sacrificii pentru profesie… Îmi povestea Tudor Gheorghe că au fost plecați cu „Titus Andronicus”, celebrul spectacol al „Naționalului”, cu Ștefan Iordache în rolul principal, în Japonia, la Tokyo, la un mare festival Shakespeare, undeva în ’97, ’98…

Ștefan Iordache urma să înceapă un film cu Dan Pița imediat după ce se întorceau din Japonia. Tot rol principal, nu doar trecea prin cadru… Ei bine, închipuie-ți că două săptămâni cât au stat la Tokyo, Ștefan Iordache n-a ieșit din hotel, n-a plecat nicăieri în afară de strict repetiții și spectacolele pe care le-au dat. Nimic altceva!

L-au tot chemat, au tras de el… „Hai, mă Fane, nu ajungi de două ori în Japonia, hai în oraș!”… Și el le-a zis: „Băăă, voi nu înțelegeți că nu pot să beau și nu pot să mă plimb că eu trebuie să știu să fac un rol imediat ce mă întorc în țară?”.

Și s-a pregătit pentru rolul ăla toată perioada petrecută în Japonia, de parcă putea să mai meargă lesne în Japonia, așa, la sfârșit de săptămână, în week-end… Și-a sacrificat turneul de la Tokyo, n-a văzut nimic din oraș, a stat închis în hotel și s-a pregătit pentru filmul cu Dan Pița. Asta înseamnă sacrificiu pentru meserie, pentru a fi foarte bun în meserie.

Așa ar trebui să gândească, să simtă și jucătorii de fotbal dacă vor să fie printre cei mai buni. La nivel înalt, internațional, nu la ei în sat. Faci sacrificii, mănânci gazonul, ajungi jucător mare ca Gică Hagi, la 40 de ani te lași de fotbal, intri în antrenorat și ai timp, după 40 de ani, să faci atunci ce vrei tu.

Până la 40 de ani, dacă vrei să faci performanță, mănânci gazonul, tată. Cum făcea George Constantin… Se rugau de el să meargă la șpriț după spectacol, „Hai, nea George, că a ieșit bine, ai fost magistral, hai la un șpriț!”. Și el le răspundea: „Nu, nu, mă duc acasă ca să mă gândesc ce am făcut bine și ce am făcut rău”. Imens actor!

Cine este și ce face Sandu Flit, de la FC Maglavit

Nae, ai avut vreodată o intersectare a scenei cu gazonul, vreun rol, vreo replică… din sală… despre fotbal, despre Dinamo?

– N-am avut până acum, dar se poate să am în viitor. Nu știu cât de apropiat sau îndepărtat. Am un monolog acasă pe care nu l-am luat în marcaj, nu l-am atacat decisiv, dar îi va veni momentul că e bun.

Era spus de celebrul Horia Șerbănescu… și zicea cam așa: „Eu sunt Sandu Flit, de la FC Maglavit, am talent și de dat, să vă spun ce s-a-ntâmplat!”… (râde) El era, de fapt, un jucător mediocru și aranja meciurile cu adversarii.

Și-ntr-o zi „la un meci care conta, n-am căzut cum trebuia și să vezi ce s-antâmplat, tribunele m-au fluierat și mi-au strigat «Huooo, huooo, la rebut!»” și mai nu știu cum… e chiar mișto monologul… Să dea Dumnezeu să nu dăm cu „Huooo!” după meciul cu Rapid! (râde)

Alexandru Conovaru: „Meciul de referință al copilăriei mele dinamoviste este meciul cu Panathinaikos din noiembrie 1989, acel entuziasmant 6-1 din Cupa Cupelor”

Alex, de când ești „câine roșu”?

– Ăhăăhăăă… Tata era dinamovist și în 1986 mi-a făcut cadou un poster… eu stăteam la bunica mea, într-un bloc din bulevardul Macaralei… un poster cu o tentă alb-albastră, pe o hârtie aiurea și cu fotografii proaste, era Mircea Lucescu antrenor, îi adusese pe Dănuț Lupu de la Galați, Ilie Balaci și Rodion Cămătaru de la Craiova, Dorin Mateuț de la Hunedoara, îi promovase de la tineret pe Stelea, Lupescu, Răducioiu, erau deja la Dinamo Jercălău, Andone, Rednic…

Și eu îmi țineam posterul ăsta la jucării… ce aveam atunci? șapte ani… și a câștigat Steaua Cupa Campionilor Europeni și tot blocul ținea cu Steaua, chiar și bunică-mea!, numai eu nu mă bucuram, eu aveam posterul meu cu Dinamo… (râde)

Și a venit finala de Cupă din 1986, 1-0 cu Steaua, gol Damaschin, primul meci pe care eu îl conștientizez ca o amintire cu Dinamo. Primul meci la care am fost pe stadion, tot cu taică-meu am fost, dar asta mult înainte să-mi dea posterul ăla, aveam vreo 5 ani, Dinamo avea echipă cu Augustin, Orac, Țălnar, Rednic, Țețe Moraru în poartă, știu că am stat la peluză și Dinamo câștiga cu Craiova, 2-1, era o vreme cu ceață, era iarnă…

Iar meciul de referință al copilăriei mele dinamoviste este meciul cu Panathinaikos din noiembrie 1989, acel entuziasmant 6-1 în „Ștefan cel Mare” din Cupa Cupelor, după 2-0 la Atena. Tata mi-a zis că mă duce la școală și m-a păcălit și m-a dus la stadion cu multe ore înainte de meci că pe atunci se umplea stadionul la refuz cu ceva timp înainte de meci.

Am stat în birou la Marcel Popescu, Dumnezeu să-l odihnească! …se cunoștea cu tata, era și crainic al stadionului atunci, iar la meci am stat la Tribuna 0, lângă Ion Ghițulescu, care comenta pentru radio și undeva în dreapta era Cornel Pumnea, comenta la tv… După meci zicea că n-a mai comentat în viașa lui așa meci…

Îmi amintesc atât de bine acel meci și așa o bucurie am simțit în ziua aia, Steaua a pierdut atunci la scor, 1-5 cu Eindhoven și numai Dinamo s-a calificat mai departe, era echipa aceea mare a lui Mircea Lucescu, care bătea pe Steaua cu 3-0 în Ghencea în scandările galeriei „Festival, festival, Dinamo dă recital!”, altă bucurie enormă.

Alexandru Conovaru: „Întotdeauna am preferat, ca să zic așa, Rapidul în dauna Stelei, nu m-am supărat niciodată când Rapid a bătut… pe Steaua!”

Alte vremuri, alți oameni, alt fotbal… Hai să venim la meciul de diseară cu Rapid…

– Dacă venim la meciul cu Rapid, îmi amintesc că nu era în prima ligă pe vremea aia și, din punctul meu de vedere, rivalitatea cu Rapid nu era așa cum a ajuns la finele anilor ’90, când a venit Cornel Dinu la echipă și ne-am luptat cu ei la titlu.

Și până atunci existase Rapid, dar se bătuse la titlu cu Steaua, Dinamo nu era în lupta asta, și eu am ținut întotdeauna cu Rapid în meciurile cu Steaua. De ce? Pentru că tot tata m-a dus la un meci pe „23 August” în primăvara lui 1989, Steaua – Rapid 8-2, m-a durut sufletul pentru rapidiști.

Și niciodată nu i-am detestat cum am detestat Steaua, cu tot respectul pentru rezultatele ei internaționale. Cu Rapid n-am avut niciodată încrâncenarea asta de la un meci Dinamo – Steaua.

Ne-au mai bătut giuleștenii, m-a durut sufletul când ne-au luat campionatul în 1999, după 4-1 pentru noi în Giulești, cu celebrul prosop al lui Cornel Dinu, și 0-1 în „Ștefan cel Mare”, gol Pancu, atunci am simțit eu cea mai puternică rivalitate cu Rapid. Următorul an am luat noi campionatul, în 2000.

Întotdeauna am preferat, ca să zic așa, Rapidul în dauna Stelei, nu m-am supărat niciodată când Rapid a bătut… pe Steaua (râde), i-am simțit mereu… chiar dacă ei nu simt la fel… i-am simțit mai aproape de Dinamo decât Steaua.

Sunt foarte mulți steliști care nu suportă Rapidul și țin cu Dinamo în meciurile astea… uite, frate-miu, de exemplu, care e stelist, simte chestia asta, el cu Rapidul are ce are…

Alexandru Conovaru: „Respect și admir galeria Rapidului, ceea ce nu pot spune despre Steaua sau FCSB”

Fratele tău ține cu Steaua? Cum vă-mpăcați? Sau cum vă bateți?

– Da, Vlad, frate-miu, ține cu Steaua, e mai mic decât mine cu doi ani, are 40, e director de programe la Radio Cultural… și când eram mai tineri, ca să nu zic mai mici, era jale când jucau Dinamo și Steaua…

În 1999, la meciul din Ghencea, 1-1 după ce Mutu a ratat un penalty la 0-0, scăriță în transversală, pe un noroi teribil, puteam să le dăm vreo cinci, șase, era Dinu antrenor, am văzut meciul cu frate-miu și a venit la un moment dat maică-mea și ne-a rugat să nu ne mai înjurăm unul pe altul și noi am început să urlăm unul la altul și mai tare, dar și la ea…

Ceva îngrozitor, ne transforma în niște fiare… dacă ne atingeam cu un deget, săream ca un arc, săream la bătaie… intram într-o transă violentă amândoi…

Ce să mai zic… uite, eu recunosc că îmi place imnul Rapidului. Și diseară, la meci, mă gândesc cu plăcere că voi auzi imnul Rapidului cântat de peluza lor, e o galerie pe care o respect, chiar o admir…

… Ceea ce nu pot spune despre Steaua sau FCSB. Au avut mereu o răutate, niciodată n-au fost ei de vină când pierdeau, ei n-au știut niciodată să piardă. Pe când Rapidul, atunci când a pierdut, a știut să ridice mâna. Au un fair-play al lor.

La Steaua întotdeauna cineva a avut ceva cu ei, n-am văzut un jucător, un oficial, când pierd, să ridice mâna să recunoască superioritatea adversarului, că e Dinamo, Rapid, Craiova sau altă echipă.

La Rapid este cu totul altă mentalitate, mi s-a rupt sufletul când au ratat calificarea aia din sferturile Cupei UEFA, cu Steaua, în 2006…

Alexandru Conovaru: „Rapid este peste Dinamo acum, dar are fluctuații de formă. Nu e consecventă în joc și, implicit, în rezultate”

Dar diseară crezi că ți va rupe inima? …Pentru Dinamo…

– E clar că Rapid, acum, este peste Dinamo, dar și Rapid are fluctuații de formă. Nu e consecventă în joc și, implicit, în rezultate.

Mă gândesc că ce ar putea să ne creeze nouă un avantaj este stadionul. Ca jucător, te capacitezi altfel când joci pe un stadion ca Arena Națională. Când vii de la noi, din „Groapă”, care arată cum arată, trebuie să recunoaștem, și joci cu peluzele pline pe Arenă… e altceva… Și noi, la teatru, una e să joci în sala Studio la nu știu ce teatru și alta e să joci la „Globe” din Londra sau „Comédie-Française” din Paris.

Și în meciul tur… ne-au egalat în ultimele minute cu un șut pe care nu-l mai prinde Carnat toată viața lui… bine, era altă echipă, alt antrenor… dar noi ne capacităm în meciurile de genul ăsta, mai ales când nu ni se prea dau șanse.

Aici mă gândesc că ar fi atuurile lui Dinamo. Și venim și noi după două rezultate bune, cum n-am legat tot campionatul ăsta, chiar cu un Gaz Metan rarefiat, dar venim cu alt suflu, cu alt tonus, cu altceva în cuget și simțiri, ca să zic așa, patriotic și dinamovist… (râde)

Altfel, aștept un spectacol în tribune, de la cele mai tari galerii din țară, de departe… care vor fraterniza la o scandare, o știm toți… nu spun mai mult.

Suporterii rapidiștii au fost, în anii ăștia cumplit de grei din urmă, alături de noi, de DDB, cu mesaje de încurajare și felicitări pentru ce am făcut, va fi o luptă frumoasă a galeriilor.

Este un derby de tradiție la care nu mă aștept să se lase cu lupte de stradă, indiferent de rezultat. Eu cred că Dinamo nu va pierde diseară, cu Rapid.

• 13 ani și 6 luni au trecut de la ultima victorie a Rapidului în fața lui Dinamo, 2-1 pe 24.08.2008, în etapa 5 a Ligii 1
• 8 victorii ale lui Dinamo și 6 egaluri s-au înregistrat de la ultima victorie a Rapidului, golaveraj 23-9 în favoare „câinilor roșii”