Potrivit africafoot.com, Rapid, Argeș și Genclerbirligi sunt interesate de transferul atacantului tunisian Adel Bettaieb (29 de ani), rămas recent liber de contract, după doar câteva săptămâni petrecute în țara natală, la Esperance Tunis.
Conform informațiilor furnizate de jurnaliștii africani, Rapid ar fi încântată să-l coopteze pe Adel Bettaieb, deoarece se află în căutarea unor soluții ofensive suplimentare.
Giuleștenii îi cunosc foarte bine calitățile, după ce fotbalistul tunisian a evoluat foarte bine în tricoul celor de la FC Argeș în stagiunea precedentă. Acesta a făcut meciuri foarte bune chiar împotriva Rapidului.
Atacantul a marcat 12 goluri și a oferit cinci pase decisive în 43 de apariții pentru FC Argeș, în sezonul trecut, fiind o piesă importantă pentru piteșteni în drumul către play-off.
Bettaieb a reușit să marcheze împotriva echipelor FCSB, U Cluj și CFR Cluj – în sezonul regulat, dar și împotriva Universității Craiova, Dinamo și Rapid (o dublă) – în play-off.
Adel Bettaieb nu a mai dorit să-și prelungească contractul cu FC Argeș și s-a întors în țara natală, la Esperance Tunis. Pe 23 iulie, atacantul a semnat un contract valabil până în vara lui 2028, dar câteva săptămâni mai târziu ajungea la un acord cu clubul pentru încheierea colaborării.
Clubul tunisian, antrenat de românul Laurențiu Reghecampf, a explicat că despărțirea a avut legătură cu aspecte privind modalitatea de plată și legislația tunisiană referitoare la schimbul valutar.
Așadar, rămas liber de contract, Adel Bettaieb a devenit o pistă importantă pentru Rapid București, FC Argeș și Genclerbirligi (formație din prima ligă a Turciei). Turcii îl cunosc bine pe fotbalist, deoarece acesta a mai evoluat în Țara Semilunei la Umraniyespor și Boluspor.