Rapid se mută pe stadionul Dinamo. Daniel Pancu: “Le mulțumim ‘câinilor’!”

Francisc Oprea   
in Liga 2
17/09/2019, 16:18
Rapid se mută pe stadionul Dinamo. Daniel Pancu: “Le mulțumim ‘câinilor’!” GALERIE FOTO
Rapid va juca pe stadionul lui Dinamo meciul următor din Liga 2. Sursă Foto: Sportpictures

Rapid se mută de pe stadionul din Regie pentru următoarele două partide din Liga 2. Meciul din următoarea rundă, cu Gloria Buzău (duminică, ora 12:30), se va disputa pe stadionul rivalilor din Ștefan cel Mare, Dinamo, în timp ce locația partidei cu UTA Arad nu a fost confirmată încă. Decizia giuleștenilor a fost luată pentru a lăsa loc lucrărilor de refacere ale gazonului din “Regie”.

Rapid dispută următorul meci din Liga 2 pe stadionul Dinamo

Rapid va disputa meciul cu Gloria Buzău, din etapa a opta a Liga 2, pe stadionul marei rivale Dinamo, anunță Digisport. Decizia a fost luată de către conducerea clubului pentru a putea fi efectuate lucrări de întreținere ale gazonului la stadionul din Regie, casa giuleștenilor din acest sezon. Daniel Pancu a ținut să le mulțumească șefilor din Ștefan cel Mare pentru disponibilitate, dar a găsit și o problemă arenei: poziționarea tribunelor.

“Gazonul de pe Dinamo este unul foarte bun, ăsta este un câştig. Din păcate, tribunele sunt departe de gazon, dar asta este. Le mulţumim ‘câinilor’ pentru disponibilitate. Am vrut să evoluăm la Voluntari, dar nu am găsit înţelegere, iar arenele Berceni, Tunari şi Clinceni nu se încadrează în ceea ce solicită FRF”, a declarat Daniel Pancu pentru sursa citată anterior.

Stadionul Dinamo, casa celor de la Rapid în meciul cu Gloria Buzău. Sursă Foto: Facebook
Stadionul Dinamo, casa celor de la Rapid în meciul cu Gloria Buzău. Sursă Foto: Facebook

Rapid, pe locul 5 după 7 runde

Rapid a obținut promovări succesive în ultimele două sezoane, însă în această stagiune se pare că va avea o misiune dificilă în încercarea de a reveni în Casa Pariurilor Liga 1. După victoria 2-0 de la Pitești, formația lui Daniel Pancu a urcat pe locul 5 în clasament.

13 puncte a obținut Rapid în primele 7 runde, după 4 victorii, 1 rezultat de egalitate și 2 meciuri pierdute. Singurele înfrângeri ale trupei lui Pancu au venit în jocurile cu Turris Turnu Măgurele și Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Adversara Rapidului din următoarea etapă, Gloria Buzău, este pe locul secund, cu 16 puncte, iar lider este Turris, cu 3 puncte mai mult.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles