Sport

Rapid – Universitatea Craiova 2-2 în etapa a 18-a din SuperLiga. Remiză după un meci spectacol în Giulești. Video

Rapid- Universitatea Craiova 2-2, în etapa a 18-a din SuperLiga, giuleștenii reușind să restabilească egalitatea după ce au fost conduși cu 2-0.
12.11.2022 | 20:53
Rapid  Universitatea Craiova 22 in etapa a 18a din SuperLiga Remiza dupa un meci spectacol in Giulesti Video
Baiaram înscrie și Universitatea se desprinde la 2-0. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT
12-11-2022
17:06

Rapid - Universitatea Craiova 2-2 (Albu 24, Dugandzic 72 / Al. Crețu 4, Baiaram 19)

Iată cum arată clasamentul în SuperLiga după Rapid – U Craiova 2-2.

Clasament SuperLiga

Vezi aici cele mai importante faze

Min.72 –  GOOOL RapidAcțiune în bada dreaptă a Rapidului, Pănoiu combină cu Ioniță, acesta pasează perfect și Dugandzic, singur, reia din 6 metri, restabilind egalitatea.

Min. 24 – GOOOL Rapid!!! Săpunaru a recentrat cu capul o minge aruncată în careul oltenilor și Albu a înscris din apropiere.

Min. 19 – GOOOL Universitatea Craiova!!! Papp îl lansează în adâncime pe Rivaldinho, brazilianul îi pune mingea în fața porții lui Baiaram care îndeplinește o simplă formalitate.

Min. 4 – GOOOL Universitatea Craiova!!! Fază rapidă de atac a oltenilor, Rivaldinho îi așează mingea lui Crețu și acesta înscrie de la 11 metri.

Min. 1 – A început meciul.

Echipele de start la meciul Rapid – Universitatea Craiova.

  • Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Albu, Pănoiu – Sefer, Dugandzic, Al. Ioniță. Rezerve: Drăghia, Bellu Iordache, Iacob, Ignat, Ciobanu, Luckassen, Vojtus, Marzouk, Despa. Antrenor: Adrian Mutu.
  • Universitatea Craiova: Arlauskis – Vătăjelu, Papp, Mitrea, Screciu, Bancu – Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho, Baiaram. Rezerve: Lazar, Martic, Mateiu, Găman, Cîmpanu, Benga, Danciu, Florescu. Antrenor: Mirel Rădoi.

Meciul Rapid – Universitatea Craiova are loc sâmbătă, 12 noiembrie, cu începere de la ora 20:30, în cadrul etapei a 18-a din SuperLiga. Rapid a suferit două eşecuri consecutive, cu FCSB  în campionat şi cu Farul în Cupa României şi pentru prima dată finanţatorii giuleştenilor au avut critici la adresa antrenorului Adrian Mutu, al cărui scaun începe să se clatine. Oltenii, în schimb, sunt pe val, cu patru victorii consecutive în campionat, doar ultimul joc din Cupă, un incredibil 1-1 cu echipa din liga 3 Ocna Mureş stricând imaginea.

Unde se joacă meciul Rapid – Universitatea Craiova

Confruntarea Rapid – Universitatea Craiova se desfăşoară sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 20:30, pe stadionul Valentin Stănescu din cartierul Giuleşti. Este unul dintre meciurile de tradiţie din fotbalul românesc ai ultimilor 50 de ani, cu două echipe care au foarte mulţi suporteri dar au şi trofee în vitrinele lor.

ADVERTISEMENT

Este genul de eveniment care pune în alertă forţele de ordine, ştiut fiind că au avut loc des ciocniri între fani atât la Bucureşti cât şi la Craiova. E inutil să spunem că stadionul va fi arhiplin, se va juca din nou cu casa închisă, un lucru devenit obişnuit la partidele Rapidului şi că vor sosi la partidă şi destui fani ai alb-albaştrilor.

Cine transmite la TV partida Rapid – Universitatea Craiova

Partida Rapid – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 20:30, pe stadionul Valentin Stănescu din Giuleşti în etapa a 18-a din SuperLiga şi va fi transmisă la televizor pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. De asemeni, dacă veţi alege varianta de a intra pe site-ul FANATIK.RO o veţi putea viziona în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Bucureşti a trecut ziua ploiasă de vineri şi sâmbătă, 12 noiembrie, avem un cer senin pe tot parcursul zilei, deci nici un pericol de a mai lua umbrela, iar maxima va ajunge la 15 grade. Meciul însă se joacă la ora 20:30 şi atunci vor mai fi doar 7 grade, deci mult mai rece. Gălăţeanul Adrian Cojocaru este cel desemnat să împartă dreptatea în acest meci de play-off.

Ce jucători lipsesc din întâlnirea Rapid – Universitatea Craiova

Adrian Mutu are mari probleme de lot înaintea unui meci atât de greu. În afara suspendatului Junior Morais şi a lui Papeau, care va reveni pe teren abia anul viitor alţi trei jucători care pot fi titulari în orice moment, Crepulja, Emmers şi Costache sunt accidentaţi şi şansele lor de a evolua sunt foarte scăzute spre deloc.

ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi este un tehnician ceva mai liniştit decât omologul său de la Rapid, pentru că absenţii lui se numesc Elvir Koljic, bosniacul făcând progrese remarcabile pe drumul recuperăii, fundaşul brazilian Raul Silva, ambii accidentaţi. Singura problemă reală care ar putea-o avea este portarul lituanian  Arlauskis, care acuza anumite probleme şi este incert.

Cote la pariuri la jocul Rapid – Universitatea Craiova

Numeroasele probleme din lotul Rapidului precum şi forma excelentă a Craiovei în campionat au determinat pe bookmakeri să acorde oaspeţilor, nu la diferenţe mari, prima şansă în acesr meci. 2,65 este cota la victorie pentru olteni, 1,50 pentru şansă dublă X2 şi 1,40 pentru înscrierea unui gol. 2,90 are Rapid, 1,60 la şansă dublă 1X, 1,45 pentru gol marcat.

ADVERTISEMENT

Rapid a reuşit să câştige cu 1-0 partida jucată pe Ion Oblemenco din Bănie în turul sezonului regulat, după ce în ambele jocuri care au avut loc în stagiunea precedentă, la revenirea giuleştenilor în maximul eşalon oltenii au avut câştig de cauză de două ori: 2-1 la Bucureşti şi 1-0 la Craiova.

ADVERTISEMENT