Fotbal intern

Rapid va avea un nou patron! Buget uriaş pentru Liga 3

19.07.2018 | 00:09
Rapid va avea un nou patron Buget urias pentru Liga 3

Echipa Academia Rapid a promovat în această vară în Liga 3 și va avea un nou patron. Anunțul a fost făcut de primarul sectorului 1, Dan Tudorache, care a spus că giuleștenii vor avea un buget record de un milion de euro.

Avem discuții foarte avansate cu Victor Angelescu, care va prelua 50% din acțiunile clubului. Chiar Daniel Niculae l-a adus. E un băiat tânăr, foarte inimos, care a mai avut legături cu lumea fotbalului”, a spus Dan Tudorache, conform gsp.ro.

Primarul sectorului 1, Dan Tudorache a anunțat că Academia Rapid va avea un nou patron, aflându-se în discuții cu Victor Angelescu
Primarul sectorului 1, Dan Tudorache a anunțat că Academia Rapid va avea un nou patron, aflându-se în discuții cu Victor Angelescu

Rapid va avea un nou patron: ”Am promis că voi sprijini această echipă”

”Celelalte 50% vor fi acoperite de alți investitori, pe care îi voi aduce la club. Am promis că voi sprijini această echipă. Primăria nu se poate implica financiar, nu ne permite legea. Oricum, bugetul Rapidului pentru Liga 3 și obiectivul promovării va fi de un milion de euro!”, a menționat primarul sectorului 1.

Însă, la Academia Rapid nu este deloc liniște, după ce președintele și jucătorul Daniel Niculae a plecat de la echipă, așa cum anunțase FANATIK.RO încă din 8 iulie.

În vârstă de 34 de ani, Victor Angelescu este director al unei companii cehe. El a mai avut la începutul anului intenția să investească, la FC Snagov, din Liga 2, dar s-a retras odată cu plecarea antrenorului Vivi Răchită.