Rapperul Wiz Khalifa, necazuri după concertul de la Beach, Please! A fost ridicat de polițiști pentru consum de marijuana. Evenimentul desfășurat pe mai multe zile în stațiunea Costinești promovează o campanie antidrog.
Rapperul Wiz Khalifa, neplăceri după ce a urcat pe scena de la Beach, Please! A ajuns pe mâinile autorităților pentru consum de marijuana. Cântărețul a fost nevoit să dea explicații pentru gesturile și comportamentul său.
Într-o postare pe Instagram artistul a publicat o imagine din culisele spectacolului, unde se poate observa că pe lângă mâncare și băuturi erau și două țigări cu marijuana. Așa se face că vedeta a atras imediat atenția asupra sa.
Mai mult, atunci când și-a susținut concertul în fața celor care au cumpărat bilete la eveniment a fost văzut fumând substanțe ilegale. Ulterior, oamenii legii au decis să îl conducă la secția de poliție pentru a da explicații.
Cântărețul a trebuit să dea declarații pentru că părea să considere că atitudinea sa este una normală cu toate că festivalul Beach, Please! promovează o campanie antidrog. Evenimentul încearcă să combată consumul de substanțe ilegale.
Polițiștii sosiți la fața locului au așteptat ca Wiz Khalifa să își termine spectacolul, pentru că în România consumul de marijuana este ilegal. Autoritățile nu au confirmat până la această oră reținerea rapperului american.
Wiz Khalifa, în vârstă de 36 de ani, nu este la prima ”abatere” legat de consumul de marijuana. Rapperul american, care a fost nominalizat la premiile Grammy și Globul de Aur, a pledat frecvent pentru cannabis.
În urmă cu doi ani artistul a creat marca de „iarbă” Khalifa Kush, care a avut un mare succes. Potrivit Forbes, lansarea a avut loc în California printr-un parteneriat exclusiv cu fondatorul Cookies, Berner. Cei doi bărbați se cunosc de multă vreme și lucrează împreună din 2010.
Fondată în 2016, gama de produse Khalifa Kush include flori, pre-rolls, vapes, comestibile și concentrate. Se găsește pe rafturile din California, Nevada, Arizona și Utah, dar și în dispensarele medicale.
Brandul Khalifa Kush a evoluat și pe partea de lifestyle, oferind hanorace și articole vestimentare cu mesaje psihedelice. Printre mesajele pe care cântărețul Wiz Khalifa le-a promovat de-a lungul timpului se numără „Rămâi pozitiv și drogat” și „Fumează iarbă mai bună”.