Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL, dacă partidul va primi înapoi foști parlamentari liberali care au fugit la PSD sau ALDE

Daniel Scripcaru   
in Hot News
17/09/2019, 15:31
Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL, dacă partidul va primi înapoi foști parlamentari liberali care au fugit la PSD sau ALDE GALERIE FOTO
Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL. Sursa foto: sputnik.md

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, este pregătit să-și dea demisia din rândul liberalilor, dacă partidul va primi înapoi vreun parlamentar care a fugit la ALDE sau la PSD! Europarlamentarul a declarat cu subiect și predicat că va intra în conflict direct cu conducerea PNL și va pleca din partid cu tot cu sute de mii de votanți, care nu agrează traseismul politic.

Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL

”Lucrurile sunt simple: dacă moșmondim și ne uităm că 3 de la ALDE vor să meargă la PNL sau la USR, să vedem că-s băieți buni, eu vă zic NU! Cei care au guvernat alături de PSD și și-au asumat guvernarea alături de PSD nu au ce să caute alături de cei care vor să scoată România din marasmul ăsta (…)

Noi nu am luat parlamentari de la ALDE pentru că transferul de parlamentari aparține altei epoci, pentru că traseimul politic este cea mai mare plagă a acestei țări. Gândiți-vă că PMP a intrat în Parlament cu 26 de parlamentari și mai au 14 sau 16, restul au fugit la putere. Ar fi anormal!

Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL
Rareș Bogdan amenință cu demisia din PNL. Sursa foto: digi24.ro

”Cu riscul să plec eu, nu voi accepta niciodată așa ceva”

Gândiți-vă PNL a intrat cu 99 de parlamentari și unii dintre ei au plecat la ALDE. Păi cum vă imaginați că, eu, Rareș Bogdan, atâta timp cât am un cuvânt de spus în PNL voi accepta ca un fost parlamentar PNL care a fugit la ALDE sau PSD să revină în PNL. Cu riscul să plec eu, nu voi accepta niciodată așa ceva.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a ținut să precizeze că, în acest moment, din câte știe el, președintele PNL, Ludovic Orban, a ferecat ușile partidului.

Să fie lucrurile clare: nu voi accepta ca vreun primar de sector din București să vină către PNL. În momentul în care PNL va primi un primar de sector sau un parlamentar ALDE, în momentul în care se întâmplă această chestiune intru în conflict deschis, direct cu conducerea partidului și îi asigur că-n spatele meu se află zeci de mii, sute de mii de votanți liberali care cred la fel ca mine. Deocamdată, ceea ce știu eu este că președintele PNL, Ludovic Orban, a ferecat ușile”, a declarat Rareș Bogdan, la B1 TV.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles