Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, anticipează un an electoral 2024 încununat de succese pentru formațiunea sa. În ciuda analizelor sociologilor, europarlamentarul îl vede pe șeful său cu șanse mari la prezidențiale.
În ultimii ani, după preluarea guvernării, PNL a suferit o scădere importantă în sondaje. Partidul condus de Nicolae Ciucă a ajuns sub pragul de 20% încredere, fiind ajuns din urmă de AUR.
Cu toate acestea, liderii liberalilor sunt optimiști în perspectiva celor patru rânduri de alegeri din 2024. La început de an, Rareș Bogdan și-a exprimat încrederea că tot liberalii vor da următorul președinte.
Europarlamentarul a declarat că PNL este foarte unit și a spus că Nicolae Ciucă va ajunge la Cotroceni. Rareș Bogdan a mai spus că PNL va avea un succes și la alegerile europarlamentare.
”Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni. O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare și vom fi marea surpriză a acestor alegeri europarlamentare, spre deosebire de ce ne cântă unii sau alții prin presă.
Capacitatea PNL de mobilizare și experiența pe care o are acest partid, plus realizările aleșilor locali și aleșilor județeni, plus realizările la nivel central și capacitatea noastră de comunicare, este suficient de mare pentru a arăta românilor de ce PNL este partidul garant al păstrării drumului pro-european”, spune liberalul, conform Realitatea Plus.
Într-un sondaj INSCOP efectuat în noiembrie 2023, Nicolae Ciucă era cotat cu a 5-a șansă la Cotroceni. Favorit era atunci Mircea Geoană, urmat de Marcel Ciolacu, Diana Șoșoacă și George Simion. Ciucă se afla doar pe locul 5, cu 12,1% din preferințele românilor chestionați.
În aceeași ieșire publică, Rareș Bogdan a trimis noi săgeți către partenerii de guvernare de la PSD. Prim-vicepreședintele PNL spune că spre deosebire de social-democrați, liberalii știu să guverneze alături de alți politicieni.
”Singura diferență între noi și PSD, sau multe diferențe sunt între noi și PSD, dar marea diferență este că noi putem guverna și cu alții”, a mai spus Rareș Bogdan, la postul de știri citat.