News

Rareş Bogdan, reacţie vehementă despre pragul de 250.000 euro pentru abuzul în serviciu. “Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 e reinventată cu concursul PNL”

Rareş Bogdan îi critică pe colegii din propriul partid care au votat miercuri în Senat o lege blamată în perioada Liviu Dragnea şi care a stârnit masive proteste de stradă.
30.03.2023 | 12:06
Rares Bogdan reactie vehementa despre pragul de 250000 euro pentru abuzul in serviciu Nu credeam ca voi trai sa vad cum OUG 13 e reinventata cu concursul PNL
Rareş Bogdan îi critică pe liberali pentru votul de miercuri Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a avut joi o reacţie foarte dură la adresa propriilor colegi din partid, după stabilirea miercuri în Senat a pragului de 250.000 de la care să fie incriminat abuzul în serviciu. În ciuda faptului că partidele din coaliţia de guvernământ s-au pus ulterior de acord ca în Camera Deputaţilor acest prag să fie coborât la 90.000, politicianul liberal se arată foarte furios.

La Bruxelles s-au aprins din nou beculeţele roşii, spune Rareş Bogdan

Rareş Bogdan a privit consternat cum politicienii români au întors România la momentul ianuarie-februarie 2017, cel al adoptării faimoasei Ordonanţe numărul 13, din epoca Dragnea, care a stârnit uriaşe proteste de stradă. Mai mult, daţă de acum şase ani, pragul de 200.000 de lei de dezincriminare a abuzului, a crescut la 250.000 lei.

ADVERTISEMENT

“Ieri a fost cea mai RUȘINOASĂ zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seaman! Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos.

Unii au inițiat si au insistat pe inițiere, alții au tăcut maiestuos si de neînțeles, doar ca sa fie linișteee!!!!! Să o ia naiba de liniște! Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa! Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat”, scrie Rareş Bogdan în postarea sa.

ADVERTISEMENT

Vicepreşedintele liberal consideră că prin votul de miercuri din Senat, ochii Europei sunt din nou aţintiţi asupra României, într-un mod critic. “Răul a fost făcut. La Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou. Societatea Civilă și Presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate. Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura in care sunt antrenați sa combată.

Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă in Israel si in Franța. Moment perfect! Astept in continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul.

ADVERTISEMENT

Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9.000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8.999 lei nu mai este abuz?”.

În închierea postării sale, Rareş Bogdan are câteva cuvinte şi despre Curtea Constituţională, pe care o acuză de complicitate la situaţia creată miercuri în Senat. “Faptul ca CCR se dovedeste încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni.

ADVERTISEMENT

De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la HOȚIE, un prag ce urmează a fi stabilit in Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea”, a concluzionat Rareş Bogdan.

ADVERTISEMENT