Antrenorul giuleștenilor a fost încântat în urmă cu o lună de fostul fotbalist al celor de la UTA, însă recent și-a schimbat opinia despre tânărul jucător, căruia i-a spus că nu îi poate garanta minutele de joc la Rapid.
Rareș Pop a marcat golul 2 din FC Botoșani – Rapid. La finalul duelului din Cupa României Betano, puștiul de 19 ani a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu Marius Șumudică după ce a fost lăsat pe bancă în meciul cu FCSB.
„A fost un meci deschis, însă mă bucur că am reușit să luăm cele trei puncte și să facem un pas importat în sferturi. În joc nu s-a schimbat nimic.
Se văd relațiile de joc mai bune și a fost un schimb de atitudine față de meciul din campionat pe care l-am avut aici.
Nu au fost discuții cu domnul Șumudică. Mi-a zis că dacă mă antrenez bine o sa am șanse să joc și am profitat cu vârf și îndesat”, a declarat Rareș Pop după meciul cu FC Botoșani din Cupa României Betano.
Rareș Pop i-a dat replica pe teren lui Marius Șumudică, marcând un gol în duelul dintre Rapid și FC Botoșani, scăpând excelent spre poarta lui Eduard Pap și executându-l pe acesta.
Astfel, puștiul Rapidului îi răspunde lui Marius Șumudică, cel care a spus că nu îi poate garanta minutele de joc: „Este foarte greu să mai joace la mine, îmi pare rău pentru el.
Chiar mă uitam la banca mea de rezerve și îmi e și rușine că nici nu știu ce să le mai zic, că va fi greu să mai joace. Este un jucător care își dorește foarte mult, însă este foarte greu să joace, pentru că am nevoie de puncte”.
„El trebuie să continue să se antreneze și cu siguranță îi va veni rândul. Toți trebuie să fie pregătiți oricând. Rareș nu e supărat, am discutat cu el săptămâna trecută. Nu a zis nimic, se antrenează foarte bine”, a spus recent Marius Șumudică în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
VEZI VIDEO AICI
Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre situația lui Rareș Pop, explicând cum vede situația fotbalistului: „Șumudică e profesionist și știe foarte bine cum stau lucrurile.
Trebuie găsit un echilibru din punct de vedere al lotului. Trebuie să ai și experiență și jucători tineri pe termen lung. Sunt momente în care tinerii pot avea și scăderi de formă în momente importante.
Nu este acum cazul la Rareș Pop la așa ceva, deși după Botoșani și-a ieșit puțin din ritm. Nu o să facem un caz din Rareș Pop. Campionatul e lung și o să mai joace și el, sunt convins de asta. O să fie loc pentru toată lumea”.
„Ai nevoie de soluții și de pe bancă, peste tot. Normal că nu e fericit. Dar aceste momente le vom gestiona și vom găsi soluțiile necesare pentru a fi loc pentru toată lumea.
E foarte bine să ai titulari, să ai soluții la fel de bune și pe bancă. O echipă puternică să vede și în soluțiile de pe bancă. E foarte bine acest lucru. Concurența e benefică”, a mai spus Viorel Moldovan.