Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul morții Dianei, tânăra în vârstă de 25 de ani ucisă cu toporul de soțul său, chiar în prezența fiului lor de doi ani, în localitatea Dâmbroca, din județul Buzău.
În timp ce bărbatul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru infracţiunea de omor prin cruzimi, bunica victimei a rupt tăcerea și a dezvăluit clipele de coșmar prin care a trecut în momentul crimei.
La mai bine de două săptămâni de cumplitul eveniment, Lidia Dinu, bunica tinerei ucise, spune că nepoata sa lucra pe litoral, iar în ziua fatidică venise să își vadă copilul care se afla în vizită la bunicii paterni.
Lidia Dinu povestește că a însoțit-o pe nepoata sa la socrii săi, despre care spune că se aflau acasă în momentul crimei, iar la un moment dat, agresorul ar fi ademenit-o pe tânără într-un loc izolat.
Potrivit femeii, crima s-a petrecut atât de repede încât nepoata sa ”nici nu a avut timp să strige după ajutor”.
”Zece minute a apucat să se bucure și ea de copil. Ea i-a spus lui ” În seara asta îmi dai și mie copilul acasă” și el i-a răspuns ”Să mai vedem!”. S-au dus în spatele casei și eu am vrut să mă duc după băiat, am făcut doi pași, la care el a strigat ”Lasă-ne să stăm singuri, să vorbim!”.
I-am lăsat, dar apoi l-am auzit pe băiat că țipa și m-am dus să văd ce este. O omorâse. I-a dat cu toporul în spate, avea două găuri mari în cap și i-a tăiat și vârful de la urechea stângă. Nici nu a avut timp să strige după ajutor”, a declarat Lidia Dinu, potrivit gândul.ro.
Mai grav este faptul că scena cumplită s-a petrecut sub ochii copilului de doar doi ani, al cărui tricou era îmbibat cu sângele mamei sale, a afirmat bunica victimei care și-a salvat strănepotul în ultima clipă.
”Tricoul băiatului era plin de sânge. Ea era moartă și el fugea cu copilul în brațe. Dumnezeu mi-a dat putere, i-am smuls copilul și am ieșit pe poartă”, a mai spus femeia.
Totodată, bunica Dianei susține că cel care i-a luat viața nepoatei sale ar fi vrut să o omoare și pe ea, iar mai apoi să își ucidă propriul copil.
”El a zis la poliție că ar fi trebuit să fie încă două crime și că îi pare rău că nu le-a făcut. A mai spus că nu regretă că a omorât-o pe Diana”, a precizat Lidia Dinu.