News

Răsturnare de situație în cazul pacientei care a murit după o bronhoscopie. Medicul lucra cu ”dispensă” de la Colegiul Medicilor

Medicul Alin Demetrian era deja cercetat în alte patru cazuri de malpraxis. Inițial, procurorii i-au interzis să mai profeseze, după care s-au răzgândit.
09.05.2024 | 09:03
Rasturnare de situatie in cazul pacientei care a murit dupa o bronhoscopie Medicul lucra cu dispensa de la Colegiul Medicilor
Medicul Alin Demetrian, fost manager al spitalului din Craiova, este bănuit pentru mai multe dosare de malpraxis / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Observator / Jurnalul Olteniei
ADVERTISEMENT

Medicul Alin Demetrian, fost director al Spitalului de Urgență din Craiova se afla, la data comiterii faptei, sub control judiciar, el fiind trimis în judecată pentru de ucidere din culpă în cazul unui alt pacient. În 2023, procurorii au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor pentru alte trei infracțiuni asemănătoare.

Medicul s-a plâns că i se încalcă dreptul la muncă. Procurorii i-au dat voie să lucreze

Procurorii doljeni au dispus, inițial, să-i interzică lui Alin Demetrian să mai profeseze ca medic chirurg sau să interpreteze rezultatele unor examene radiologice sau imagistice, atât la spitalele de stat, cât și la cele private.

ADVERTISEMENT

În toamna anului trecut, Demetrian s-a plâns că prin această măsură, procurorii i-au interzis dreptul la muncă, garantat prin constituție. Interesant este că, în urma acestei sesizări, magistrații au decis să-i modifice obligația și să-i permită medicului să-i desfășoare activitatea, cu excepția procedurilor pentru care era suspect de malpraxis.

Astfel, printr-o ordonanță din data de 6 septembrie 2023, lui Alin Demetrian i s-a impus obligația de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea, respectiv cea de medic chirurg, în unități publice sau private și să nu interpreteze rezultatele unor examene radiologice sau imagistice (CT și RMN), nici pentru activitatea proprie nici pentru alte cadre medicale, în ceea ce privește intervențiile adresate tumorilor mediastinale:

ADVERTISEMENT
  • Mediastinoscopie anterioară tip Carlens
  • Mediastinoscopie cervicală extinsă tip Ginsberg
  • Mediastinoscopie limfadenectomie (VAMLA)
  • Mediastinoscopie transcervicală extinsă cu limfadenectomie (TEMLA) tip Zielinski
  • Orice altă intervenție chirurgicală adresată tumorilor mediastinale și acțiuni chirurgicale conexe ce implică o intervenție asupra organelor presupus afectate (Glomusectomia carotidiană, toate intervențiile care implică vena cavă superioară).

Colegiul Medicilor ”a luat act” și i-a permis să-și reia activitatea. Spitalul nu l-a primit înapoi

În aceeași zi, Alin Demetrian a notificat Colegiul Medicilor, care ”a luat act de ordonanța Parchetului, revocând măsura suspendării avizului de liberă practică pentru medici”, începând cu data de 7 septembrie.

ADVERTISEMENT

În paralel, medicul a solicitat Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova să fie reîncadrat pe post, pentru a-și putea relua activitatea, în condițiile în care unitatea medicală îi suspendase contractul individual de muncă, urmare a măsurilor luate de procurori în aprilie 2023.

Conducerea spitalului a refuzat să-l reangajeze pe Demetrian, motivând că ar trebui să-și reorganizeze întreaga secție de chirurgie toracică, pentru că mai multe cadre de acolo erau martori în dosar, iar suspectul avea interdicție de a intra în contact cu acestea. Alin Demetrian a dat spitalul în judecată, dar a pierdut.

ADVERTISEMENT

În motivare, judecătorii i-au transmis medicului că nu i se încalcă niciun drept și că se poate angaja la orice alt spital de stat sau clinică privată, respectând măsurile impuse de procurori. Așa a ajuns Alin Demetrian să poată lucra la clinica unde o pacienta a murit în urma unei bronhoscopii.

Un alt pacient al medicului Alin Demetrian a murit în 2019

Bronhoscopia este o investigație care permite medicului pneumolog să evalueze căile respiratorii superioare și plămânii cu ajutorul unui dispozitiv numit bronhoscop. Acesta are forma unui tub lung și subțire, care se introduce în cavitatea bucală sau nasul pacientului. Aparatul este prevăzut cu o cameră video de dimensiuni reduse care permite medicului să vizualizeze în timp real modificările mucoasei la nivelul traheei și căilor respiratorii inferioare.

Pacienta medicului Demetrian era din Caracal și avea 52 de ani. Ea acuza probleme respiratorii, iar pe 4 aprilie 2024 a fost programată la o bronhoscopie, potrivit GDS. În timpul investigației, femeia ar fi început să sângereze puternic și chiar și-ar fi pierdut cunoștința. Medicul a resuscitat-o și a chemat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Femeia a decedat pe 3 mai 2024.

În cazul precedent, Alin Demetrian este acuzat că a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală (introducerea în mediastin a unui tub flexibil dotat cu o cameră printr-o incizie fină). Procurorii spun că medicul a secționat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului B.D.. provocându-i o hemoragie externă masivă, care a dus la moartea violentă a pacientului. Incidentul s-a petrecut la data de 13 septembrie 2019, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

ADVERTISEMENT
Tags:
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa...
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă...
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă simt ușurată. A fost o luptă atât de lungă”
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de...
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de două ori un drum european
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie...
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este...
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este acuzat manelistul
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din...
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din Măscurei, Vaslui, se gândește să divorțeze: „Ce să facă și el, singurel, dacă ea nu mai vine!?”
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută...
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori