Sport

Răsturnare de situație în privința transferului lui Aaron Boupendza! Ce s-a întâmplat cu atacantul despre care Șumudică a spus că va rupe plasele la Rapid

Rapid a fost aproape să dea lovitura pe piața transferurilor cu Aaron Boupendza. Marius Șumudică părea convins că atacantul gabonez va ajunge în Giulești
08.09.2024 | 12:18
Rasturnare de situatie in privinta transferului lui Aaron Boupendza Ce sa intamplat cu atacantul despre care Sumudica a spus ca va rupe plasele la Rapid
Aaron Boupendza vine la București pentru a semna contractul cu Rapid. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Aaron Boupendza nu mai vine la Rapid! Așteptat să sosească la București, atacantul gabonez era ca și transferat la gruparea de sub Podul Grant, dar fotbalistul i-a lăsat cu ochii în soare pe giuleșteni.

A picat transferul lui Aaron Boupendza la Rapid! Cu ce echipă a semnat vârful gabonez

Rapid a negociat intens transferul lui Aaron Boupendza (28 de ani), fotbalist pe care Marius Șumudică îl cunoștea foarte bine. Cei doi au colaborat la Al-Shabab.

ADVERTISEMENT

Totuși, Rapid nu era singura echipă care a insistat pentru transferul lui Boupendza. Egiptenii de la Zamalek l-au vrut și ei pe vârful gabonez și, în cele din urmă, le-au luat fața alb-vișiniilor. Transferul lui Boupendza la Zamalek a fost anunțat oficial de către ocupanta locului 3 din Egipt.

Cel mai probabil, Boupendza a refuzat oferta Rapidului în favoarea celei din Egipt, care a fost mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Atacantul gabonez ar urma să câștige un salariu anual de aproximativ 1.000.000 de euro la Zamalek.

ADVERTISEMENT

Ce spunea Marius Șumudică despre Aaron Boupendza

Marius Șumudică a vorbit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA despre posibilul transfer al lui Aaron Boupendza la Rapid. Conform tehnicianului în vârstă de 53 ani, dacă ar fi ajuns în România, gabonezul ar fi fost cel mai bun vârf din istoria SuperLigii.

ADVERTISEMENT

Dacă pe Boupendza l-a ratat, transferul lui Clinton N’Jie e ca și rezolvat. Camerunezul a sosit în București, duminică, 8 septembrie, pentru a își pune semnătura pe contractul cu giuleștenii.

ADVERTISEMENT

„Vom aduce un atacant și sperăm să se închidă… N-a călcat atacant ca ăsta în România. Eu vă spun din punct de vedere al CV-ului, al cotei de piață, până acum n-a venit în România un astfel de atacant.

Și N’Jie. Uitați-vă unde a jucat. Îl știam de la Sivasspor. A fost la Tottenham, la Marseille. Jucător care are în CV o grămadă de meciuri. Are peste 60-70 de meciuri în Premier League. Un jucător de 31 de ani, care e la maturitate și care ne va ajuta foarte mult.

ADVERTISEMENT

A jucat și contra CFR-ului când au luat Cupa în Turcia. Deci, domnul Șucu a făcut niște eforturi inimaginabile să convingă acest jucător să vină aici.

(n.r. – Genul lui Petrila, decisiv?) Este un jucător cu o viteză foarte mare și calitate foarte mare 1 contra 1”, a declarat Marius Șumudică.

  • 5.000.000 de euro este cota de piață a lui Aaron Boupendza, conform transfermarkt.com