Unul dintre favoriții lui Dan Șucu a revenit sub comanda lui Marius Șumudică, deși fotbalistul era împrumutat până la finalul acestui sezon la o echipă din eșalonul secund. Este vorba despre Robert Bădescu, tânărul de 19 ani care evoluează pe postul de fundaș stânga.
Robert Bădescu este unul dintre tinerii de perspectivă ai Rapidului. Fotbalistul de 19 ani a fost împrumutat în această vară de giuleșteni la CS Mioveni, însă a revenit sub comanda lui Marius Șumudică, deși înțelegerea era că va rămâne acolo până la vară.
Anunțul oficial a fost făcut de clubul din Giulești pe rețelele de socializare: „ Robert Bădescu (19 ani) s-a întors la antrenamentele echipei, acesta încheindu-și împrumutul la CS Mioveni. Fundașul Rapidului se va antrena în continuare sub comanda lui Marius Șumudică, însă nu va putea juca meciuri oficiale, până la următoarea perioadă de transferuri”, se arată în comunicatul clubului Rapid.
Bădescu a jucat cinci meciuri la prima echipă a celor de la Rapid și a marcat un gol. Cota sa de piață este de 250.000 de euro, conform site-ului de specialitate TransferMarkt.
Giuleștenii nu au dezvăluit care au fost motivele pentru care Robert Bădescu a fost chemat mai devreme la lot, însă cel mai probabil situația financiară a clubului din Mioveni este cea care i-a convins pe cei din conducerea Rapidului să aducă jucătorul înapoi.
Potrivit GSP, jucătorii de la CS Mioveni sunt neplătiți de câteva luni bune, iar șansele ca echipa să intre în faliment înainte de finalul sezonului sunt foarte mari. După 12 meciuri, Mioveni sunt pe penultimul loc în Liga 2, cu doar 6 puncte acumulate.
La echipa din Mioveni, Robert Bădescu a adunat doar cinci apariții, iar la ultimele două jocuri ale argeșenilor nu a fost inclus în lot de antrenorul principal.
Vineri, 22 noiembrie
ora 17:30 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Gloria Buzău
ora 20:30 Farul Constanța – Oțelul Galați
Sâmbătă, 23 noiembrie
ora 17:00 FC Hermannstadt – Universitatea Cluj
ora 21:30 CFR Cluj – Rapid
Duminică, 24 noiembrie
ora 18:15 FCSB – Unirea Slobozia
ora 20:45 Petrolul Ploiești – Dinamo
Luni, 25 noiembrie
ora 17:30 FC Botoșani – Politehnica Iași
ora 20.30 UTA Arad – Universitatea Craiova