Fotbal intern

Cel mai bun jucător al lui Teja, interzis de Gigi Becali să intre pe teren! EXCLUSIV

30.04.2019 | 14:58
Cel mai bun jucator al lui Teja interzis de Gigi Becali sa intre pe teren EXCLUSIV

Gigi Becali e foarte aproape să rateze titlul pentru al patrulea sezon consecutiv, dar se pare că o face din nou pe mâna sa. Iar acest lucru are legătură cu ordinele pe care le dă la echipă în privința unor jucători care ies rapid din grațiile patronului de la FCSB. Unul dintre aceștia este Raul Rusescu, despre care FANATIK a aflat că este cel mai bun la antrenamentele echipei lui Mihai Teja.

Raul Rusescu, cel mai bun la antrenamente, dar interzis de Gigi Becali în teren!

Raul Rusescu este unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali nu mai dorește să-i vadă pe teren. FANATIK a dezvăluit acum câteva săptămâni lista fotbaliștilor de care patronul FCSB vrea să scape în vară, nume pe care Gigi Becali le-a confirmat ulterior.

Alături de Rusescu se mai află Adrian Stoian și Florentin Matei, dar situația primului este cu atât mai delicată. Chiar dacă Raul a auzit că trebuie să-și facă bagajele, el se pregătește foarte bine, iar cifrele sale le arată celor din staff că este cel mai bun la antrenamente! Dar cu toate acestea Becali i-a interzis lui Teja să-l mai joace!

Raul Rusescu, interzis de Gigi Becali să mai intre pe teren la FCSB!
Raul Rusescu, interzis de Gigi Becali. Atacantul a jucat doat 15 minute în 7 meciuri din play-off!

Gigi Becali l-a scos pe Rusescu din primul 11 la Viitorul – FCSB 1-1!

Prin deciziile sale, patronul FCSB este primul care își sabotează echipa. În momentul în care unul sau mai mulți jucători îi cad cu tronc, Becali interzice să mai fie folosiți. Le plătește în continuare salariile de zeci de mii de euro, dar așteaptă răbdător să se despartă de ei.

Sunt dezamăgit de Rusescu. Parcă a uitat fotbalul. O să vedem dacă renunțăm la el. Dacă putem, o să renunțăm! L-am luat să ne ajute, dar dacă el nu câștigă un duel, ce să facem? Nu e caviar, poate icre de știucă!” – Gigi Becali, patron FCSB

Raul Rusescu este unul dintre cazurile cele mai recente. Dovada că atacantul se pregătește impecabil este sugerată și de decizia lui Teja de a-l folosi titular runda trecută la Viitorul. FANATIK a dezvăluit cum ar fi trebuit să arate formula de echipă a celor de la FCSB la Ovidiu, dar Becali a intervenit și l-a scos din primul 11. Iar recent, la 1-0 cu Astra Giurgiu, Rusescu a rămas iar pe bancă, imaginile TV indicându-i dezamăgirea evidentă când a fost surprins lângă Florinel Coman, după înlocuirea celui din urmă.

  • 25.000 de euro lunar este contractul lui Raul Rusescu la FCSB, care împlinește 31 de ani pe 9 iulie
  • 16 meciuri, 3 goluri și 4 asisst-uri este bilanțul atacantului în tricoul roș-albastru în actualul sezon, el având contract cu FCSB până în 30 iunie 2021