LIVE Actualizat 15-06-2022
19:48

Război în Ucraina, ziua 112. Joe Biden anunță că SUA vor trimite forțelor ucrainene artilerie şi rachete antinavă în valoare de un miliard de dolari

Volodimir Zelenski a declarat că luptele din est vor fi decisive pentru cursul războiului. Declarațiile au venit după ce ucrainenii au suferit pierderi grele în luptele pentru Severodonețk și în cele din regiunea Harkov.
15.06.2022 | 06:18
Razboi in Ucraina ziua 112 Joe Biden anunta ca SUA vor trimite fortelor ucrainene artilerie si rachete antinava in valoare de un miliard de dolari
Zelenski crede că luptele din estul țării vor fi decisive pentru cursul războiului. Foto: hepta.com – colaj FANATIK
ADVERTISEMENT
15-06-2022
19:48

Ajutor militar consistent pentru Ucraina. SUA trimit artilerie, obuze și rachete antinavă

Preşedintele SUA, Joe Biden, a dezvăluit miercuri că armata Ucrainei va primi un nou pachet de ajutor militar în valoare de aproape un miliard de dolari. Astfel, forțele ucrainene vor primi în special piese de artilerie şi obuze, dar şi rachete antinavă, conform CNN.

În comunicatul de presă în care a vorbit despre acordarea ultimului ajutor militar, Joe Biden s-a referit și la ultima discuție avută cu omologul Volodimir Zelenski.

Am reafirmat angajamentul că Statele Unite vor fi alături de Ucraina în timp ce ea îşi apără democraţia şi susţin suveranitatea şi integritatea sa teritorială în faţa agresiunii neprovocate din partea Rusiei.

L-am informat pe preşedintele Zelenski că SUA oferă încă un miliard de dolari în asistenţă de securitate pentru Ucraina, inclusiv artilerie suplimentară şi arme pentru apărarea costieră, precum şi muniţie pentru artilerie şi sisteme avansate de rachete de care ucrainenii au nevoie pentru a-şi susţine operaţiunile defensive în Donbas.

Am discutat de asemenea despre eforturile de astăzi ale secretarului (american al apărării Lloyd) Austin la Bruxelles de a coordona un sprijin internaţional suplimentar pentru forţele armate ale Ucrainei”, a transmis Joe Biden.

În același context, ambasadorului american la NATO a precizat că ”aproape 50 de ţări” au examinat miercuri la Bruxelles ajutorul militar pe care îl vor oferi în continuare Ucrainei. Reuniunea fost condusă de secretarul american al apărării, Lloyd Austin. Pe lângă noul ajutor militar, SUA vor trimite ucrainenilor și un ajutor umanitar în valoare de 225 de milioane de dolari.

15-06-2022
17:16

Prima evacuare a civililor care se adăpostesc în uzina Azot a eșuat

În ziua 112 de război, Rusia şi Ucraina nu au reuşit să realizeze evacuarea sutelor de civili refugiaţi în uzina chimică Azot. Acest obiectiv reprezintă ultima redută a rezistenţei ucrainene în Severodoneţk, conform EFE, preluată de Agerpres.

Situaţia din acest oraş strategic amintește de cea înregistrată la combinatul Azovstal din Mariupol. ”Funcţionarea coridorului umanitar a fost oprită azi”, a declarat un reprezentant al miliţiilor proruse din provincia Lugansk.

Cele două tabere s-au acuzat reciproc că au împiedicat evacuarea deschizând focul. Asta s-ar fi întâmplat după ce în urmă cu o zi s-au înțeles pentru deschiderea unui coridor umanitar. Se pare că între 500 şi 1.200 de civili se află în interiorul uzinei Azot.

15-06-2022
15:12

SUA va aloca un ajutor militar de 650 de milioane de dolari Ucrainei

SUA intenționează să aloce un nou lot de ajutor militar #Ucrainei în valoare de peste 650 de milioane de dolari, inclusiv rachete antinavă Harpoon, potrivit Bloomberg.

Efortul SUA vine în contextul în care Ucraina a anunțat că a primit doar 10% din armele propuse. NATO și SUA încearcă să livreze armament greu în Ucraina, însă situația este complicată pentru aliați.

 

15-06-2022
14:03

Podoliak îi răspunde dur lui Dmitri Medvedev

Mihailo Podoliak, unul dintre cei mai importanți consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, i-a dat replica lui Medvedev, după ce politicianul rus s-a întrebat retoric „unde va fi Ucraina peste doi ani”.

„Dacă imperialismul rus ar avea o față, aceasta ar fi #Medvedev. Un om mic cu nesiguranțe uriașe, care stropește otravă înspre Ucraina sau amenință lumea, ca și unică modalitate de a se afirma. Ucraina a fost, este și va fi. Întrebarea este unde va fi Dmitri Medvedev peste doi ani”, a scris Podoliak pe Twitter.

15-06-2022
13:08

Ministrul apărării din Ucraina a ajuns la Bruxelles

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksiy Reznikov, a sosit la Bruxelles pentru întâlnirea „Ramstein-3”, unde se va discuta despre aprovizionarea cu arme pentru Ucraina. Reprezentanți ai ministerelor apărării din peste 50 de țări, conduși de secretarul american al apărării, se vor întâlni la #Bruxelles.

Ucraina s-a plâns că a primit doar 10% din armamentul promis, deși NATO susține că efortul aliaților e considerabil pentru a face față provocării rusești.

15-06-2022
11:17

Zelenski cere sancțiuni mai dure pentru Rusia: ”Invazia Ucrainei este primul pas. Pot urma și alte state”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut statelor UE să-și intensifice pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei, notează Sky News.

Într-un discurs adresat ambelor camere ale parlamentului ceh, Zelenski a spus, miercuri: ”Ca și în trecut, invazia rusă a Ucrainei este primul pas de care are nevoie conducerea de la Kremlin pentru a deschide calea către alte țări, spre invadarea altor popoare”.

În aceeași intervenție de la Praga, liderul de la Kiev a cerut Bruxelles-ului să dea un semnal pozitiv cererii Ucrainei de aderare la UE prin acordarea statutului de țară candidată.

15-06-2022
11:00

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, amenință: ”Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

Dmitri Medvedev, un aliat de nădejde al lui Vladimir Putin, care ocupă în prezent postul de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat miercuri dimineață un nou mesaj amenințător.

Într-o postare pe Telegram, oficialul de la Kremlin sugerează că, în doi ani, Rusia va șterge de pe hartă Ucraina, în urma războiului.

Medvedev pune la îndoială solicitarea Kievului privind importurile de energie în această iarnă, cu opțiunea de a amâna plata cu doi ani, potrivit The Guardian.

În aceste context, el sugerează că solicitarea nu are sens pentru că, peste doi ani, Ucraina nu va mai exista. Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”.

 

15-06-2022
09:49

Peste 300 de copii au fost uciși în Ucraina de la debutul invaziei ruse

Din 24 februarie până pe 15 iunie, 313 copii au fost uciși și alți 579 au fost răniți în Ucraina, în urma agresiunii armate a Federației Ruse.

”Până în dimineața zilei de 15 iunie 2022, un total de 892 de copii au fost uciși sau răniți în Ucraina ca urmare a agresiunii armate pe scară largă a Rusiei.

Potrivit informațiilor oficiale ale procurorilor, 313 copii au fost uciși și alți 579 au fost uciși. răniți”, informează Parchetul General de la Kiev, citat de Ukrinform.

Majoritatea copiilor care au căzut victime războiului vin din regiunea Donețk – 291. Urmează regiunea Harkov – 169, regiunea Kiev – 116, regiunea Cernihiv – 68, regiunea Lugansk – 54, regiunea Herson – 52, regiunea Nikolaev – 48, regiunea Zaporojie – 30 și regiunea Sumî – 17.

15-06-2022
09:41

Rusia a anunțat că a distrus un depozit din Liov plin cu arme donate de Occident

Rusia susține că a distrus un depozit de muniții cu armele donate de țările NATO situat în regiunea Liov din vestul Ucrainei.

Atacul cu rachete ar fi avut loc miercuri, la primele ore ale dimineții, notează Reuters.

Kremlinul a mai precizat că o parte din muniție urma să fie folosită pentru obuzierele M777 produse în SUA, un tip de armă de artilerie.

15-06-2022
09:35

Emmanuel Macron: ”Volodimir Zelenski trebuie să negocieze cu Rusia”

Prezent miercuri în România, președintele Franței, Emannuel Macron, a fost întrebat despre declarațiile sale potrivit cărora Rusia nu ar trebui umilită.

Acesta a spus că ”în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi”, dar este o putere de temut și nimeni nu vrea un război cu poporul rus.

Liderul de la Paris a adăugat că Volodimir Zelenski și țara sa vor trebui să se așeze, la un moment dat, la masa negocierilor cu Rusia lui Putin.

”La un moment dat, focul trebuie să înceteze și discuțiile trebuie reluate. Geografia este încăpățânată și Rusia va rămâne acolo unde este. Este o putere de temut și noi nu dorim un război cu poporul rus și nu dorim să-l nimicim mâine

Pentru ca Ucraina să câștige și războiul să înceteze trebuie să negociem. Zelenski trebuie să negocieze cu Rusia. Și noi, europenii, vom fi prezenți la acestă masă aducând garanții de securitate

Aceasta este realitatea și asta trebuie să se întâmple la un moment dat și niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”, a afirmat Macron, la baza militară Mihail Kogălniceanu.

15-06-2022
09:22

40.000 se soldați NATO apără flancul estic al alianței

Jens Stoltenberg a declarat că există 40.000 de soldați NATO pe flancul estic. De asemenea, aliații vor încerca să livreze mai multe arme Ucrainei, în condițiile în care Kievul se plânge că a primit doar 10% din armamentul promis.

Vom discuta cum să creștem capacitatea de descurajare, să intensificăm securitatea comună. Am amplasat peste 40.000 de soldați sub comandă directă NATO pe flancul estic, sprijiniți de o mare putere aeriană și navală. Am crescut capacitatea de antrenare.

Vom lua decizii pe termen lung, să ne asigurăm că vom proteja fiecare centimetru din teritoriul NATO. Va însemna o prezență mai mare, capabilități mai mari și grad mai mare de pregătire.

Mai multe sisteme de apărare maritimă și cibernetică, plus repoziționarea de arme și muniție. Plus forțe mobile care sunt gata de acțiune, amplasate în locuri punctuale pentru a proteja anumiți aliați.

Salut decizia Germaniei de a se implica în Lituania. Deciziile noastre vor face NATO o alianță mai puternică și vor asigura că vom putea descuraja orice atac, indiferent de unde vine. Avem nevoie de mai multe investiții.

Din 2014, am văzut 7 ani consecutiv cu creșteri a banilor alocați pentru apărare între aliații europeni și Canada. Astăzi vom discuta nevoile urgente ale Ucrainei pentru echipamente militare. Ne întâlnim cu ministrul apărării din Ucraina astăzi, pentru a vedea cum să îmbunătățim sprijinul.

NATO a susținut Ucraina de mai mulți ani, am început în 2014 cu antrenarea forțelor ucrainene. După invazie, a fost nevoie urgentă să intensificăm ritmul de livrare, asta am făcut. Am livrat arme grele, echipamente avansate”.

15-06-2022
07:27

Zelenski recunoaște că armata din Ucraina suferă pierderi grele în Donbas

Armata ucraineană ”suferă pierderi grele” în regiunea Donbas și în alte zone din prima linie a frontului, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un discurs video de noaptea trecută.

În acest context, liderul de la Kiev a subliniat că țara sa are nevoie de arme antirachetă moderne pentru a-și apăra teritoriul, notează BBC.

”Este vital să rămânem în Donbas. Apărarea regiunii este esenţială pentru a da o indicaţie despre cine va domina pe teren în următoarele săptămâni”, a spus Volodimir Zelenski în discursul său zilnic către ucraineni.

15-06-2022
05:38

Forțele ruse dau ultimatum apărătorilor ucraineni de la uzina Azot din Severodonețk

Scenariul de la Mariupol se repetă și la Severodonețk, orașul strategic din Lugansk în care se dau lupte grele în aceste zile.

Rusia dă un ultimatum soldaților ucraineni care rezistă în uzina chimică din Severodonețk, Azot, scrie The Guardian.

Forțelor de apărare din Ucraina li s-a cerut să pună capăt rezistenței și să depună armele până miercuri dimineață, la ora 8, ora României.

Potrivit autorităților ucrainene, aproape 560 de oameni se ascund în subteranele fabricii. Situația de aici amintește de Azovstal, care timp de săptămâni a fost ultimul bastion ucrainean din Mariupol. 

15-06-2022
04:07

Șeful NATO: ”Ucraina are nevoie de mai multe arme grele pentru a lupta cu forțele ruse”

Șeful Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, este de acord cu poziția liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski, cel care cere cu insistență statelor vestice mai multe arme pentru a face față ofensivei Kremlinului.

Prezent marți la o reuniune a țărilor membre NATO care a avut loc în Olanda, Stoltenberg a spus că țările occidentale ar trebui să trimită mai multe arme grele Kievului pentru a-l ajuta să lupte împotriva armatei ruse care avansează în estul Ucrainei.

”Da, Ucraina ar trebui să aibă mai multe arme grele”, a declarat liderul NATO în cursul unei conferinţe de presă la Haga, notează Agerpres.

”NATO a început să-şi intensifice livrările de arme către Kiev”, a adăugat el, subliniind că ucrainenii sunt “absolut dependenţi de aceste livrări pentru a face faţă agresiunii brutale a Rusiei”.

În discursul susținut marți seară, în ziua 111 de război, Zelenski a punctat că apărarea Donbasului este ”vitală”. În funcție de finalul luptelor de pe frontul de est, liderul de la Kiev crede că se va decide și cursul războiului cu Rusia.

Zelenski a repetat ce impact ar avea armele occidentale în război

De asemenea, acesta a reiterat că Ucraina are nevoie de arme moderne antirachetă. În plus, Zelenski le-a reamintit liderilor occidentali că nu există nicio scuză pentru întârzierea livrării armelor solicitate.

ADVERTISEMENT

Marți seara, forțele ucrainene încercau să evacueze civilii din Severodonețk, după ce Rusia a distrus ultimul pod de acces în oraș. Pus în fața acestei situații, Volodimir Zelenski a încercat să ridice moralul populației din zonă, dar și pe cel al soldaților.

Conform BBC, el a îndemnat oamenii să ”reziste” și să ”continue să lupte, să lupte din greu”. Despre nevoia livrării rapide a tunurilor și lansatoarelor de rachete cerute marilor puteri din Occident a vorbit și ministrul adjunct al apărării.

ADVERTISEMENT

S-a precizat că Ucraina a primit doar 10% dintre armele promise de Occident. ”Indiferent cât de mult se străduiește Ucraina, indiferent cât de profesionistă este armata noastră, fără ajutorul partenerilor occidentali nu vom putea câștiga acest război”, a declarat Anna Malyar.

Kievul cere un calendar clar pentru livrarea armelor

Ministrul ucrainean al apărării solicită un ”calendar clar” pentru aceste livrări, deoarece fiecare întârziere costă scump Ucraina. În plus, țara riscă să piardă și mai multe teritorii în fața Rusiei.

ADVERTISEMENT

Nu putem aștepta foarte mult timp, deoarece situația este foarte complicate”, a completat Anna Malyar, referindu-se la progresele rusești în estul regiunii Donbas, unde forțele Moscovei fac presiuni pentru a controla întreaga regiune Lugansk.

Președintele ucrainean a lansat și anterior un apel pentru primirea armelor grele din partea Occidentului. El a criticat ”comportamentul reținut” al unor lideri europeni.

ADVERTISEMENT

Zelensky a declarat presei daneze că viteza cu care Ucraina a reușit să recucerească teritoriile ocupate de Rusia ”depinde cu adevărat de acest ajutor și de aceste arme”.

Dacă nu există o accelerare a livrărilor de arme… oamenii vor continua să moară. Dacă ni se dau arme, vom merge înainte”, a adăugat spune Zelenski.

Numărul refugiaților ucraineni

Altfel, peste 13 milioane de oameni și-au părăsit casele de la invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU). Aproape cinci milioane de persoane au plecat în țările vecine, în timp ce opt milioane de persoane ar fi strămutate chiar în interiorul Ucrainei.

În cifrele actualizate, ONU spune că, până la 9 iunie, peste 4,9 milioane de refugiați din Ucraina au fost înregistrați în Europa. Mai mult de 3,2 milioane au depus cereri de ședere temporară.

Cu toate acestea, sute de mii de persoane s-au întors în țara lor de origine, în special în orașe precum Kiev. Forțele de frontieră ucrainene au declarat că oamenii revin în țară cu un ritm de aproximativ 30.000 pe zi.

ADVERTISEMENT