News

Război în Ucraina, ziua 388. Vladimir Putin a sosit în Crimea, la aniversarea a 9 ani de la anexarea ilegală a peninsulei

Război în Ucraina, ziua 388. Volodimir Zelenski a salutat mandatul de arestare pentru Vladimir Putin. El a numit sentința de la Haga drept ”o decizie istorică”.
18.03.2023 | 16:48
Razboi in Ucraina ziua 388 Vladimir Putin a sosit in Crimea la aniversarea a 9 ani de la anexarea ilegala a peninsulei
Război în Ucraina, ziua 388. Zelenski salută mandatul de arestare pentru Putin: ”O decizie istorică”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
18-03-2023
15:00

Lupte crâncene în jurul orașului Bahmut. Imagini cu un contraatac ucrainean

În ultimele ore, pe rețelele de socializare au apărut mai multe informații, neconfirmate oficial, cu privire la un succes parțial în unele zone ale frontului din Bahmut pentru trupele ucrainene. Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat vineri că armata rusă „desfășoară acțiuni ofensive de-a lungul aproape întregii linii de front din est” însă a precizat că principalul efort al rușilor rămâne în jurul orașului Bahmut.

„Bahmut este în continuare epicentrul ostilităților. Bătăliile pentru oraș continuă. Inamicul și-a desfășurat toate forțele și încearcă să străpungă apărarea pe mai multe fronturi și să înconjoare complet orașul”, a declarat generalul ucrainean, cel care a coordonat cu succes apărarea Kievului la începutul războiului.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un recent contraatac al forțelor ucrainene, contraatac purtat cu transportoare de trupe M113, primite de la Olanda.

Cu o zi în urmă publicația jurnalistul britanic Dan Sabbagh, de la publicația The Guardian a susținut, citând surse NATO, că în acest moment în jurul orașului Bahmut rușii pierd circa 1.200-1.300 de oameni zilnic, iar pierderile pot ajunge și până la 1.500 de soldați.

18-03-2023
14:48

Vladimir Putin, vizită în Crimea la 9 ani de la anexarea peninsulei

Președintele Vladimir Putin efectuează sâmbătă o vizită la Sevastopol, în Peninsula Crimea, vizită ce marchează nouă ani de la anexarea ilegală a teritoriului ucrainean. Vizita a fost confirmată de către televiziunea de stat din Rusia, iar pe rețelele de socializare au apărut imagini cu președintele rus însoțit de guvernatorul orașului Sevastopol Mihail Razvozhaev.

Guvernatorul Sevastopolului a susținut, într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram că Putin a condus personal o mașină într-o plimbare prin oraș.

„Președintele nostru știe cum să surprindă. În sensul bun al cuvântului. Astăzi ar fi trebuit să inaugurăm o școală de artă pentru copii în Khersones. Totul era pregătit pentru o videoconferință și un raport către președinte prin intermediul unei legături speciale de comunicare.

În cele din urmă, președintele a venit personal. Cu mașina. Era chiar el la volan. Într-o astfel de zi istorică, președintele este întotdeauna alături de Sevastopol și de locuitorii din Sevastopol. Țara noastră are un lider incredibil”, a scris Razvozhayev.

Ultima vizită a lui Vladimir Putin în Crimea a fost în iulie 2020, iar în luna decembrie 2022 acesta a vizitat Podul Crimeii, ce se afla în reparații după ce explozia unui camion a avariat puternic construcția.

18-03-2023
10:53

China ar putea trimite armament Rusiei, susține ISW

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) arată în analiza sa asupra conflictului din Ucraina publicată vineri că întâlnirea confirmată dintre președintele chinez, Xi Jinping, și Vladimir Putin din perioada 20-22 martie se va concentra în primul rând pe găsirea unei scheme pentru ocolirea sancțiunilor occidentale.

Think-tank-ul american susține că există în mod clar o intenție a Beijingului de a livra armament Rusiei, în condițiile în care armata rusă se confruntă cu probleme serioase pe front.

„Președintele chinez Xi Jinping se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin în timpul unei vizite de stat în Rusia, între 20 și 22 martie, probabil pentru a discuta despre schemele de evitare a sancțiunilor și despre interesul Chinei de a media o soluție negociată la războiul din Ucraina.

Kremlinul a declarat că Putin și Xi intenționează să semneze documente bilaterale nespecificate și să discute probleme de actualitate în cadrul parteneriatului cuprinzător dintre Rusia și China”, se arată în analiza celor de la ISW.

Sursa citată subliniază că deja serviciile de informații occidentale au confirmat faptul că Beijingul a început să livreze armament ușor armatei ruse.

„Potrivit unor rapoarte, companii chineze au vândut puști, piese de drone și echipamente unor entități rusești care ar putea fi folosite în scopuri militare, iar agențiile de informații occidentale au declarat că liderii chinezi iau în considerare furnizarea de echipamente letale Rusiei. Xi intenționează probabil să discute cu Putin și cu oficialii ruși despre schemele de evitare a sancțiunilor pentru a sprijini vânzarea și furnizarea de echipamente chinezești către Rusia”, se mai arată în analiza celor de la ISW.

Aceste informații vin în contextul în care Statele Unite, dar și statele UE, au avertizat că ajutorul militar din partea Chinei ar reprezenta o linie roșie în relația cu Beijingul.

În ziua a 387-a de război din Ucraina, de la Haga a venit o decizie severă pentru Moscova. Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin. Liderul rus este acuzat de presupuse crime de război.

Război în Ucraina, ziua 388. Zelenski salută mandatul de arestare pentru Putin: ”O decizie istorică”

Vineri, 17 martie 2023, Camera preliminară a Curţii Penale Internaţionale a emis mandate de arestare împotriva a două persoane în legătură cu situaţia din Ucraina. E vorba de Vladimir Vladimirovici Putin şi Maria Alekseievna Lvova-Belova. Cea din urmă este comisarul prezidenţial pentru drepturile copilului în Rusia.

ADVERTISEMENT

Sentința luată de instituția de la Haga a stârnit valuri de reacții în întreaga lume. În discursul său obișnuit de noapte, adresat poporului ucrainean, Volodimir Zelenski a vorbit despre acest subiect.

O decizie istorică, din care decurge începutul unei responsabilităţi istorice“, a transmis liderul de la Kiev, într-o înregistrare postată pe rețelele de socializare, mai exact pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT

”Șeful statului terorist și un alt oficial rus au devenit oficial suspecți de crime de război. Deportarea copiilor ucraineni – transferul ilegal a mii dintre copiii noștri pe teritoriul statului terorist.

Ar fi imposibil să comită o astfel de operațiune criminală fără ordinul liderului statului terorist. Separarea copiilor de familiile lor, privarea lor de orice oportunitate de a-și contacta rudele, ascunderea copiilor pe teritoriul Rusiei, aruncarea lor în regiuni îndepărtate – toate acestea sunt o politică evidentă de stat a Rusiei, deciziile statului și răul de stat. Care încep chiar cu oficialul de la vârful acestui stat”, a afirmat Zelenski.

ADVERTISEMENT

Peste 120 de state, obligate să-l aresteze pe Putin dacă va intra pe teritoriul lor

Președintele Ucrainei a mai spus că este recunoscător echipei procurorului Karim Khan și Curții Penale Internaționale. Zelenski este optimist că vinovații crimelor de război vor fi aduși în fața justiției. ”Slavă tuturor celor care luptă acum pentru Ucraina! Slavă tuturor celor care ne ajută să ne protejăm poporul!”, a mai transmis Zelenski.

În acest moment, cele 123 de state membre ale Curții Penale sunt obligate să-l aresteze pe Putin și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va intra pe teritoriul lor. Este greu de crezut însă că liderul de la Kremlin va părăsi Rusia cât de curând.

ADVERTISEMENT

SUA reiau zborurile cu drone la Marea Neagră

În altă ordine de idei, SUA par a fi trecut repede peste incidentul cu drona MQ-9 Reaper. Vineri, americanii au reluat aceste zboruri de supraveghere deasupra zonei Mării Negre.

O dronă RQ-4 Global Hawk a zburat într-o misiune în regiunea din estul Europei. Decizia vine la o zi după ce oficialii Pentagonului au subliniat în mod repetat că incidentul cu avioanele rusești de luptă nu vor opri activitățile militare în zonă.

ADVERTISEMENT