LIVE Actualizat 30-05-2023
15:15

Război în Ucraina, ziua 461. Rusia a anunțat un atac cu drone asupra Moscovei. Putin acuză Ucraina de terorism și amenință cu represalii

Război în Ucraina, ziua 461. Au fost noi bombardamente în regiunea Donețk. Consilierul prezidențial ucrainean propune crearea unei zone demilitarizate în Rusia.
30.05.2023 | 18:00
Razboi in Ucraina ziua 461 Rusia a anuntat un atac cu drone asupra Moscovei Putin acuza Ucraina de terorism si ameninta cu represalii
Război în Ucraina, ziua 461. Regiunea Donețk, bombardată de ruși. Sursa foto: Captură zdg.md
ADVERTISEMENT
30-05-2023
15:15

Putin acuză Ucraina de Ucraina de terorism

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de activitate teroristă și a afirmat că Kievul a ales calea intimidării cetățenilor ruși. El a spus că atacul cu drone asupra Moscovei a vizat „ținte civile” și că apărarea antiaeriană a capitalei va fi întărită. El a mai spus că apărarea a lucrat satisfăcător, dar că „mai este de lucru”.

Putin a amenințat și cu represalii, potrivit agenţiei TASS, el spunând că poporul ucrainean ar trebui să înțeleagă că liderii Ucrainei forțează Rusia să răspundă.

Dronele ucrainene au atacat Moscova și regiunea Moscovei în dimineața zilei de 30 mai. Potrivit Ministerului Apărării al Federației Ruse, în atac au fost implicate opt dispozitive, cinci dintre ele au fost doborâte, restul de trei au fost suprimate prin intermediul războiului electronic.

Două persoane au cerut ajutor medical la Moscova, dar nu au avut nevoie de spitalizare. De asemenea, câteva clădiri au suferit pagube minore.

30-05-2023
12:22

Ucraina impune un pachet de sancțiuni Iranului

Potrivit autorităților ucrainene, în noaptea de 30 mai, forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au reușit să distrugă 29 din cele 31 de drone de atac de tip Shahed 136/131 lansate de către ruși.

Parlamentarii ucraineni au adoptat un proiect de sancțiuni împotriva Iranului, pe care îl acuză că furnizează arme către Rusia în timpul invaziei, acest lucru marcând o ruptură între Kiev și Teheran. Pachetul de sancțiuni include interdicția comerțului militar cu Iranul, oprirea tranzitului mărfurilor iraniene prin Ucraina și “suspendarea obligațiilor economice și financiare în favoarea rezidenților iranieni”.

Iranul este considerat aliatul Rusiei și este acuzat de către Ucraina și de către țările occidentale că a furnizat arme utilizate de Moscova în invazia din Ucraina, în special drone explozive de tip Shahed.

“Această rezoluţie sincronizează sancţiunile ucrainene cu acţiunile întregii lumi civilizate pe calea izolării complete a Iranului”, a anunțat Parlamentul ucrainean.

 

 

30-05-2023
10:13

Ucraina neagă implicarea în presupusul atac cu drone de la Moscova

Ucraina a negat marți implicarea directă într-un presupus atac cu drone asupra capitalei ruse, Moscova. ”Desigur, ne face plăcere să urmărim și să prezicem o creștere a atacurilor. Dar, desigur, nu avem nimic de-a face direct cu asta”, a declarat consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak pentru canalul YouTube Breakfast Show.

El a mai spus: ”Ceea ce crește în Rusia este plata karmică pe care Rusia o va plăti treptat în formă agravată pentru tot ceea ce face în Ucraina”. Rusia a dat vina pe Ucraina pentru presupusele atacuri marți dimineața.
 

30-05-2023
07:46

Atac cu drone asupra Moscovei

Capitala rusă a fost vizată la primele ore ale dimineţii de marţi de un rar atac cu drone, care a provocat pagube minore mai multor clădiri, fără să producă victime, a transmis primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Sistemele de apărare antiaeriană au distrus mai multe drone la apropierea lor de capitala rusă, au transmis dimineaţă oficiali ruşi.

“În aceasta dimineaţă, în zori, un atac cu drone a cauzat pagube minore la mai multe clădiri. Toate serviciile de urgenţă din oraş sunt la faţa locului. Nimeni nu a fost grav rănit până în prezent”, a scris Sobianin, pe Telegram.

Mai multe canale de mesagerie Telegram din Rusia au raportat că de la patru la zece drone au fost doborâte la periferia Moscovei şi în regiunea sa extinsă.

Regiunea Donețk a fost bombardată de ruși, din nou, în cursul zilei de luni. În urma atacului, nouă oameni au fost răniți, iar o persoană și-a pierdut viața în orașul Torețk, potrivit informațiilor oferite de Procuratura regională.

Război în Ucraina, ziua 461. Noi bombardamente în regiunea Donețk

Bombardamentele din regiunea Donețk au venit după alte două atacuri cu rachete balistice asupra Kievului. Înainte de prânz, 11 explozii puternice au avut loc, iar o persoană a fost rănită, conform autorităților ucrainene.

ADVERTISEMENT

„Inamicul a folosit rachete cu o traiectorie balistică, cel mai probabil Iskanders. Există posibilitatea ca rachete S-300 și S-400 să fi fost, de asemenea, folosite”, a transmis purtătorul de cuvânt Yuri Ihnat.

Ulterior, zece persoane au fost rănite și în Pokrovsk din regiunea Dnepropetrovsk, iar o femeie de 51 de ani a murit. În jurul orei 21:00, Serviciul pentru Situații de Urgență al Ucrainei anunța că un alt raid aerian a avut loc în zona unei benzinării din Torețk, regiunea Donețk.

ADVERTISEMENT

Potrivit autorităților, doi oameni au murit, iar alți opt au fost răniți: „Regiunea Donețk: ocupanții au lansat un atac aerian asupra orașului Torețk, două persoane au fost ucise și opt rănite”, a transmis Serviciul pentru Situații de Urgență, notează CNN.

Și în două sate din regiunea Harkov au avut loc bombardamente, acolo unde fost răniți cel puțin șapte oameni, așa cum a informat guvernatorul Oleh Siniehubov, pe canalul Telegram.

ADVERTISEMENT

Mihail Podoliak propune crearea unei zone demilitarizate în Rusia

Consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoliak, a transmis, în cursul zilei de luni, că propune crearea unei zone demilitarizate în Rusia, de 100-120 de kilometri, de-a lungul graniței cu Ucraina.

Totodată, Podoliak a adăugat faptul că zona respectivă ar trebui să fie controlată, pentru început, de o „prezență internațională”, iar în acest mod, regiunile ucrainene ar fi protejate de atacurile Rusiei.

ADVERTISEMENT

„Subiectul-cheie al acordului de după război ar trebui să fie stabilirea de garanții pentru a preveni repetarea agresiunii în viitor. Pentru a asigura o securitate reală pentru locuitorii regiunilor Harkov, Cernihiv, Sumî, Zaporojie, Lugansk și Doneţk și pentru a-i proteja de bombardamente, va fi necesară introducerea unei zone de demilitarizare de 100-120 km pe teritoriul regiunilor Belgorod, Briansk, Kursk și Rostov”, a scris Mihail Podoliak pe Twitter.

ADVERTISEMENT