News

Război în Ucraina, ziua 81. Câştigătorii Eurovision îşi vând trofeul pentru a ajuta armata. Şeful NATO mizează pe victoria ucrainenilor în faţa ruşilor

Războiul din Ucraina continuă cu o contraofensivă împotriva rușilor, rezultatele fiind eliberarea orașului Harkov și încercarea de eliberare a localității Izium.
15.05.2022 | 08:00
Razboi in Ucraina ziua 81 Castigatorii Eurovision isi vand trofeul pentru a ajuta armata Seful NATO mizeaza pe victoria ucrainenilor in fata rusilor
Război în Ucraina, ziua 81! Volodimir Zelenski anunță contraofensive, iar scaunul lui Vladimir Putin pare să se clatine, în Rusia / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT
15-05-2022
18:26

Kalush Orchestra îşi vinde trofeul Eurovision pentru a ajuta armata ucraineană

Trupa Kalush Orchestra, câştigătoarea Eurovision 2022, a anunţat că îşi va vinde la licitaţie trofeul obţinut sâmbătă seara la show-ul european.

Banii obţinuţi vor ajunge la o fundaţie care ajută armata ucraineană şi Ucraina.

“Plănuim să scoatem trofeul la licitaţie şi să donăm toţi banii unei fundaţii care ajută forţele armate şi Ucraina. Urmează să alegem una. Mulţi oameni deja fac donaţii din străinătate şi poate şi mai mulţi ar vrea să doneze. Iar acest lucru îi va motiva. Va fi în beneficiul Ucrainei”, a explicat liderul trupei, Oleh Psiuk.

15-05-2022
16:43

Şeful NATO: Ucraina poate câştiga războiul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat că Ucraina poate câştiga războiul cu Rusia, mai ales în contextul în care operaţiunea militară a ruşilor nu se desfăşoară aşa cum a prevăzut Moscova.

Liderul NATO a spus, la finalul reuniunii informale a miniştrilor de externe din NATO, că “ofensiva majoră (a Rusiei) din Donbas a ajuns într-un punct mort” şi că Moscova “nu şi-a atins obiectivele strategice”.

Totodată, el a salutat dorinţa Suediei şi Finlandei de a se alătura NATO.

 
 

15-05-2022
12:45

Noi arme pentru ucraineni

Regimul de la Kiev va primi un nou transport de arme, conform ministrului Dmitro Kuleba. Acesta a avut o întrevedere cu secretarul de stat american Antony Blinken, la Berlin, la capătul căreia a spus că “mai multe arme şi alte ajutoare sunt în drum spre Ucraina”.  

“Am convenit să conlucrăm îndeaproape pentru a ne asigura că exporturile de produse alimentare din Ucraina ajung la consumatori în Africa şi Asia. Le suntem recunoscători secretarului de stat Blinken şi SUA pentru leadershipul şi sprijinul lor neclintit”, a transmis Kuleba.

Citeste mai mult: adev.ro/rbwlul

15-05-2022
09:59

Combinatului Azovstal, bombardat cu bombe cu fosfor, după ce Ucraina a câştigat Eurovision

Oficialii ucraineni susțin că Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra combinatului siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, imediat după victoria Ucrainei la Eurovision.

„Iadul a venit pe pământ. La Azovstal”, a scris Petro Andriuşcenko, deputat în consiliul oraşului Mariupol, pe Telegram.

Acesta a postat o înregistrare video cu atacul, în care se poate vedea şi un foc de artilerie, însă înregistrarea nu a putut fi verificată din surse independente.

Andreuşcenko a mai postat imagini cu inscripţii de pe bombe şi care ar arăta că ele au fost lansate ca răspuns la câştigarea Eurovisionului de către Ucraina. În imagini se poate citi „Kalush, cum ai cerut! Pentru Azovstal” şi în engleză „Ajută Mariupol – Ajută Azovstal acum”, datat 14 mai.

Inscripţiile ar fi o referire la afirmaţiile solistului Orchestrei Kalush, care a lansat un apel de pe scena concursului Eurovision pentru salvarea soldaților care luptă în complexul industrial Azovstal.

15-05-2022
09:19

Ministerul britanic al Apărării: „Armata rusă a pierdut o treime din forțele combatante”

Ministerul britanic al Apărării susține că armata rusă a pierdut până acum o treime din forțele terestre combatante desfășurate la începutul invaziei, susținând că există șanse slabe ca în următoarea lună Rusia să poată accelera ritmul ofensivei.

„Rusia a suferit probabil pierderi de o treime din forțele combatante pe care le-a desfășurat în februarie. În condiţiile actuale, este puţin probabil ca Rusia să-şi accelereze semnificativ ritmul de avansare în următoarele 30 de zile”, se arată în raportul zilnic al Ministerului britanic al Apărării privind situația de pe frontul din Ucraina.

Potrivit sursei citate, armata rusă, ce are desfășurate în Ucraina mai puţin de 100 de grupuri tactice la nivel de batalion, îşi suplimentează forţele pentru a încerca să ocupe complet provinciile Doneţk şi Lugansk. Însă, susțin serviciile de informații ale armatei britanice, în acest timp trupele ucrainene încearcă să le respingă pe cele ruse, să izoleze unităţile acestora şi să perturbe cu atacuri de artilerie ruta de aprovizionare a armatei ruse.

Ministerul britanic al Apărării menționează și eșecul de proporții înregistrat de armata rusă săptămâna trecută, atunci când a încercat să traverseze râul Doneț.

„Acest râu şerpuit formează mlaştini şi câmpuri inundate. Ruşii au încercat fără succes şi cu preţul unor pierderi grele să amplaseze mai multe pontoane pentru a traversa râul în vederea încercuirii trupelor ucrainene. Imagini din satelit arată cel puţin trei astfel de pontoane distruse săptămâna aceasta de trupele ucrainene şi de asemenea tancuri şi alte vehicule militare ruse distruse acolo”, a mai transmis Ministerul britanic al Apărării.

 

 

15-05-2022
08:38

Poliția de Frontieră anunță creșterea numărului ucrainenilor care au intrat în România

Poliţia de Frontieră a anunţat duminică că 8.784 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în creştere cu 21,3 % faţă de ziua precedentă.

„În data de 14.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 87.060 de persoane, dintre care 8.784 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 21,3% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.771 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 26,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.145 cetăţeni ucraineni (creştere cu 7,6%)”, a transmis Poliția de Frontieră.

De asemenea, autoritățile române au transmis că de la data începerii conflictului din Ucraina, 24 februarie, și până sâmbătă, la nivel naţional, au intrat în România 936.376 cetăţeni ucraineni.

15-05-2022
06:38

Ruşii lovesc în Lviv / 227 de copii ucişi de la începutul războiului

227 de copii au fost uciși de la debutul războiului și alți 420 au fost răniți, potrivit ultimului bilanț al procurorului general al Ucrainei.

Între timp, ruşii au lovit cu rachete infrastructura militară din regiune Lviv, din vestul Ucrainei.

 

15-05-2022
06:10

Zelenski: „Sprijinul pentru Ucraina înseamnă evitarea foametei în lume”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, în obișnuitul său mesaj zilnic, că, în acest moment, sprijinul pentru Ucraina echivalează cu evitarea foametei în lume. Acesta a susținut că Rusia, prin blocarea Mării Negre, împiedică exporturile de cereale ale Ucrainei și astfel alimentează creșterea prețurilor la alimente pe întreg globul.

„Una dintre problemele cu care mă confrunt zilnic este securitatea alimentară. Din ce în ce mai multe ţări din întreaga lume realizează că Rusia, blocând Marea Neagră şi continuând acest război, pune zeci de alte ţări în pericol de criză a preţurilor pe piaţa alimentară şi chiar de foamete.

Acesta este un alt stimulent pentru coaliţia noastră anti-război să acţioneze împreună mai decisiv. Acum, sprijinul pentru Ucraina – şi mai ales cu arme – înseamnă a lucra pentru a preveni foametea globală. Cu cât ne eliberăm mai devreme pământul şi garantăm securitatea Ucrainei, cu atât starea normală a pieţei alimentare poate fi restabilită mai repede”, a precizat Zelenski.

Acesta a făcut și o scurtă referire la situația de pe front, unde armata ucraineană duce lupte grele pentru recucerirea localităților ocupate de ruși.

„Sunt recunoscător tuturor celor care luptă la Donbas, Pryazovia şi Herson. Pas cu pas îi forţăm pe ocupanţi să părăsească pământul nostru. Îi vom face să părăsească şi marea Ucrainei”, a mai spus președintele ucrainean.

În timp ce armatele luptă în Ucraina,în Rusia apele devin tot mai tulburi, iar Vladimir Putin, susțin serviciile secrete occidentale, ucrainiene și presa americană, este pe punctul de a fi ținta unui puci. Mai mult, șeful serviciilor secrete din Ucraina este convins că războiul se va termina până la sfârșitul anului.

Ucraina a lansat contraofensiva în zona Izium

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că, până acum, contraofensiva Ucrainei a avut succes, iar peste 1.000 de localități au fost, deja, eliberate de invadatorii ruși, printre acestea numărându-se și orașul Harkov. De altfel, primarul Harkovului a anunțat că orașul nu a mai fost bombardat de cinci azi, iar că trupele rusești s-au retras spre graniță.

ADVERTISEMENT

”Acum e liniște în Harkov, iar oamenii încep să se întoarcă în oraș. Furnizăm apă, gaze și curent electric tuturor cetățenilor. Din păcate, multe clădiri rezidențiale sunt distruse sau avariate. (…) Nu au mai fost bombaramente în oraș de cinci zile. A fost o singură încercare a rușilor de a lovi orașul cu o rachetă lângă aeroportul din Harkov, dar racheta a fost interceptată de apărarea antiaeriană ucraineană”, a spus primarul Harkovului, citat de BBC.

Între timp, șeful serviciilor secrete din Ucraina, cel care a oferit, până acum, o serie de informații foarte exacte cu privire la invazia rusă, a anunțat că sfârșitul războiului va putea avea loc chiar în acest an.

ADVERTISEMENT

„Punctul de cotitură va fi în a doua jumătate a lunii august. Majoritatea confruntărilor directe se vor termina până la sfârșitul anului. Ca rezultat, ne vom întări puterea în toate teritoriile pe care le-am pierdut, inclusiv în Donbas și Crimeea”, a declarat generalul maior Kirilo Budanov citat de The Guardian.

Mai mult, după ce Rusia a preluat controlul asupra Izium pe 1 aprilie, acum Ucraina, conform declarațiilor făcute de oficialități militare, se pregătește să recucerească orașul din regiunea Harkovului. Între tump, trupele ruse par să se retragă în zona controlată de ei din Donbass, dar continuă bombardamentele grele în regiunile în care se duc lupte.

ADVERTISEMENT

Ce pierderi militare are Rusia până acum în războiul din Ucraina

Conform Kyiv Independent, Forțele Armate ale Ucrainei au anunțat pierderile Rusiei în războiul început pe 24 februarie 2022. Astfel, până acum, ucrainienii estimează că Rusia ar fi pierdut peste 27.200 de militari, dar și echipament în cantități uriașe.

Astfel, conform statisticilor publicate de Ucraina, Rusia a pierdut, până acum, 200 de avioane, 163 de elicoptere, 1218 tancuri, aproape 3000 de transportoare blindate, peste 550 de sisteme de artilerie, peste 410 drone, 13 vase, 2059 de vehicule și transportoare de combustibil, 95 de rachete de croazieră, aproape 200 de lansatoare de rachete, 88 de sisteme antiaeriene și 41 de sisteme de comandă, etc.

ADVERTISEMENT

Mai mult, susține armata ucraineană, în luptele din ultimele zile apărătorii au distrus un batalion întreg al armatei ruse, inclusiv circa 70 de vehicule blindate printre care erau și tancuri T-72.

Vladimir Putin, vizat de un puci?

Pe seama lui Vladimir Putin, președintele Rusiei și cel văzut vinovat de războiul la scară largă din Ucraina, apar din ce în ce mai multe informații, neverificate din surse independente, care anunță că ar fi ținta unui puci.

Conform șefului serviciilor de informații din Ucraina, Vladimir Putin este grav bolnav – informații care par a confirma declarațiile făcute sub anonimat de un oligarh rus – și, din acest motiv, i se pregătește debarcarea de la cârma Rusiei.

Între timp însă, Vladimir Putin și omologul finlandez Sauli Niinisto, au avut o discuție telefonică tensionată, președintele Rusiei anunțând țara cu care împarte o graniță de 1298 de kilometri că aderarea la NATO este o greșeală. Mai mult, deja, Rusia, ca reacție la dorința Finlandei de la adera la NATO a decis întreruperea furnizării de energie electrică în țara vecină.

Mai mult, grupul țărilor G7 l-au avertizat pe Vladimir Putin că nu vor accepta redesenarea granițelor Ucrainei cu forța și au făcut, din nou, un apel la încetarea ostilităților. În plus, au lansat un apel și către China pentru a nu susține Rusia, țara condusă de Putin fiind în fața unui nou val de sancțiuni economice, sectoarele vizate fiind legate de cele în care Federația Rusă depinde de importuri.

În plan diplomatic, președintele Volodimir Zelenski a făcut din nou apel la SUA, la întâlnirea cu liderul minorității din Senatul american, Mitch McConnell, să recunoască oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului.

Lupta de la Azovtsal continuă

Fabrica de oțel din Mariupol Azovstal, continuă să reziste în fața invadatorilor, în ciuda bombardamentelor neîntrerupte și ale asalturilor nenumărate la care este supusă de armata rusă. Cu toate acestea, situația umanitară a apărătorilor este una critică, motiv pentru care Turcia a propus evacuarea pe mare a combatanților de la Azovstal, dar Moscova s-a declarat împotrivă.

În altă ordine de idei, familiile militarilor ucrainieni care sunt blocați în sistemul de tuneluri din subsolul fabricii din Mariupol au făcut apel la președintele Chinei, Xi Jinping, cerându-i să medieze un acord pentru extragerea combatanților.

Conform informațiilor publicate de presa din Ucraina, în fabrica Azovstal din Mariupol se adăpostesc cel puțin 1000 de miliari, sute dintre ei fiind însă răniți.

ADVERTISEMENT