News

Video. Declaraţia de război a lui Vladimir Putin. Ameninţări către NATO: “Cei care vor să interfereze vor suferi consecinţe cum nu aţi mai văzut!”

Vladimir Putin a transmis joi dimineață, cu puțin timp înainte de a ordona invazia trupelor sale în Ucraina, un mesaj ferm celor care vor încerca să se împotrivească Rusiei. 
24.02.2022 | 08:24
Video Declaratia de razboi a lui Vladimir Putin Amenintari catre NATO Cei care vor sa interfereze vor suferi consecinte cum nu ati mai vazut
Vladimir Putin, mesaj amenințător pentru cei care se vor împotrivi Rusiei. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Liderul de la Kremlin a avut o declarație fermă și amenințătoare la adresa inamicilor săi. Președintele Rusiei le-a transmis că vor suferi consecințe nemaivăzute.

”Cei are vor încerca să interfereze cu noi (…), trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la consecințe cum nu ați mai văzut. Sunt sigur că soldații și ofițerii Rusiei își vor îndeplini datoria cu curaj”, a declarat Vladimir Putin într-un discurs televizat, înainte de ora 5:00,  adăugând că este garantată securitatea țării.

ADVERTISEMENT

Vladimir Putin, deranjat de extinderea NATO către Rusia

De altfel, Vladimir Putin nu a oferit detalii cu privire la amploarea operațiunii sale militare în Ucraina, dacă se va extinde pe întreg teritoriul sau doar în est. Însă, a ținut să puncteze că NATO se extinde către Moscova.

”Dragi cetăţeni ai Rusiei! Dragi prieteni! Astăzi, consider din nou necesar să revin la evenimentele tragice care au loc în Donbas şi la problemele cheie ale asigurării securităţii Rusiei însăşi.

ADVERTISEMENT

Permiteţi-mi să încep cu ce am spus în adresa mea din 21 februarie anul acesta. Vorbim despre ceea ce ne provoacă îngrijorare şi anxietate deosebită, despre acele ameninţări fundamentale care an de an, pas cu pas, sunt create cu grosolănie şi fără ceremonie de politicienii iresponsabili din Occident în raport cu ţara noastră.

Mă refer la extinderea blocului NATO spre est, aducând infrastructura militară mai aproape de graniţele ruse. Este bine cunoscut faptul că timp de 30 de ani am încercat cu insistenţă şi răbdare să ajungem la un acord cu ţările NATO cu privire la principiile securităţii egale şi indivizibile în Europa.

ADVERTISEMENT

Ca răspuns la propunerile noastre, ne-am confruntat constant fie cu înşelăciune şi minciuni cinice, fie cu încercări de presiune şi şantaj, în timp ce Alianţa Nord-Atlantică, între timp, în ciuda tuturor protestelor şi preocupărilor noastre, se extinde constant”, a mai spus Vladimir Putin.

În același mesaj, liderul de la Kremlin a subliniat că ”echilibrul de putere din lume ” a fost perturbat, iar o astfel de situație ar fi făcut ca ”fostele tratate şi acorduri să nu mai fie în vigoare”.

ADVERTISEMENT

”Maşina militară se mişcă şi, repet, se apropie de graniţele noastre. De ce se întâmplă toate acestea? De unde acest mod obscen de a vorbi din poziţia propriei exclusivităţi, infailibilitate şi permisivitate? De unde vine atitudinea dispreţuitoare, dispreţuitoare faţă de interesele noastre şi revendicările absolut legitime? Răspunsul este clar, totul este clar şi evident. Uniunea Sovietică la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut s-a slăbit, apoi s-a prăbuşit pur şi simplu.

Întregul curs al evenimentelor care s-au petrecut atunci este o lecţie bună şi pentru noi astăzi; a arătat în mod convingător că paralizia puterii şi a voinţei este primul pas către degradarea completă şi uitare. De îndată ce ne-am pierdut încrederea în noi de ceva timp, şi atât, echilibrul de putere din lume s-a dovedit a fi perturbat. Acest lucru a condus la faptul că fostele tratate şi acorduri nu mai sunt în vigoare.

Persuasiunea şi cererile nu ajută. Tot ceea ce nu se potriveşte hegemonului, celor de la putere, este declarat arhaic, învechit, inutil. Şi invers: tot ceea ce li se pare benefic este prezentat ca adevărul suprem, împins cu orice preţ, în mod prostesc, prin toate mijloacele”, a mai afirmat Putin într-un discurs televizat, prin care a anunțat începutul invaziei trupelor rusești în Ucraina.

Avion militar ucrainean pe Aeroportul din Bacău. Belarus sprijină Rusia

Între timp, potrivit Antena 3, la ora 6:37 minute un avion militar ucrainean a pătruns pe Aeroportul din Bacău, motivul fiind o problemă legată de combustibil.

Cinci explozii puternice s-au auzit după cinci dimineața în Ucraina, mai exact, în: Harkov, Mariupol, Nipru, Kramatorsk și chiar pe aeroportul din Kiev.

Și la bazele militare Chuguev, Myrohorod, Kramatorsk și Vasylkiv au avut loc bombardamente. Momentan, nu s-au lansat atacuri aeriene, dar în Kiev se văd multe mașini care încearcă să părăsească capitala Ucrainei.

Coloane de masini care încearcă să părăsească Kiev-ul
Coloane de masini care încearcă să părăsească Kiev-ul. Sursa foto: Twitter

 

Și Belarusul s-a alăturat Rusiei, extinzându-și forțele armate către țara noastră vecină. Președintele României, Klaus Iohannis, va convoca joi, la ora 11:00, Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT).

ADVERTISEMENT