În ciuda faptului Dinamo s-a mișcat repede după plecarea antrenorului croat și l-a instalat pe banca tehnică pe portughezul Nuno Campos, apele nu s-au liniștit. Un fost sponsor l-a criticat vehement pe Andrei Nicolescu.
În urmă cu câteva zile, președintele ”câinilor” s-a contrat dur în direct cu Decebal Rădulescu. Jurnalistul a precizat că Zeljko Kopic a fost propus la Dinamo în decembrie 2023 de un fost sponsor, iar Nicolescu l-a făcut mincinos.
Însă, varianta expusă de ziarist a fost confirmată chiar de Cătălin Mișu, fost sponsor la Dinamo, care a precizat că el a fost cel care i l-a propus lui Andrei Nicolescu pe tehnicianul croat în momentul despărțirii de Ovidiu Burcă.
”I-aș aduce aminte lui Andrei Niculescu că tot la dumneavoastră (n.r. – în emisiune), în urmă cu câteva luni, a menționat că a avut trei surse (n.r. – la aducerea lui Kopic), printre care și unul dintre sponsori.
Acela eram eu, da. Kopic era al doilea antrenor pe lista mea. Am afaceri în Croația. Eu sunt prieten foarte bun cu un tip care e foarte bun prieten cu șeful VAR-ului din Croația. Mi s-au propus trei nume, printre care un antrenor care între timp a semnat cu Hajduk Split.
Kopic a fost a doua variantă pe listă, pe care i-am oferit-o lui Andrei Nicolescu. Dacă eu nu am avut niciun rol în aducerea lui Kopic…”, a declarat Cătălin Mișu, la emisiunea Digi Sport Special.
Pe lângă faptul că lămurit problema privind momentul alegerii lui Zeljko Kopic ca antrenor al ”roș-albilor”, fostul sponsor a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Andrei Nicolescu, despre care a precizat că este un tip orgolios.
”Andrei Nicolescu m-a menționat ca parțial sponsor. Codul deontologic îi permite să fie atât de penibil sau poate să fie doar un talent nativ al dânsului? E prima oară în viața mea când văd un avocat că se ceartă cu probele evidente din extrasul de cont.
Dânsul a spus că am fost parțial sponsor și chiar îl invit să spună public asta. Poate să-i sponsorizez niște cursuri de calmare dacă sunt necesare. Dacă orgoliul dânsului ar aduce puncte, clubul Dinamo ar fi campion”, a spus Cătălin Mișu.
După decizia despărțirii de Zeljko Kopic, conducătorii lui Dinamo l-au adus din Ungaria pe portughezul Nuno Campos, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Andrei Nicolescu a confirmat informația și a dezvăluit că noul antrenor are ca obiectiv clasarea pe locurile 1-3.
Însă, aducerea lusitanului este privită cu mult scepticism. Fostul acționar al ”câinilor”, Cristi Borcea, consideră că echipa nu va prinde play-off-ul în sezonul viitor al SuperLigii și s-a arătat dezamăgit de faptul că odată cu Kopic a plecat și secundul Florentin Petre.
”Nu mai este nici cel care era secund (n.r. – Florentin Petre) , care știa ce înseamnă spiritul și inima lui Dinamo. Asta e… Ce să mai discutăm? Eu spun că Dinamo nu prinde play-off-ul anul acesta. Haideți să vedem ce strategie, poate pentru noul antrenor vor lua 7-8 jucători.
Nu erau atâția antrenori dinamoviști cu rezultate și foarte buni? E problema lor. Să fie siguri că vor fi taxați foarte tare de suporteri dacă nu vor prinde locurile 1-3. Concepția și tot ceea ce s-a întâmplat de la început, că Dinamo nu mai este în Ștefan cel Mare, centrul de copii și juniori la fel, faptul că nu îi interesează de legende…
Nu știu cât vor mai avea răbdare suporterii. Se va spune acum că obiectivul este reprezentat de locurile 1-3. 1-3 fără cașcaval nu există. Consider că Zeljko Kopic a obținut maximum din ceea ce putea face la Dinamo”, a afirmat Borcea.