Războiul fratricid dintre ruși și ucraineni este totodată și o problemă religioasă, iar Biserica Ortodoxă Română se află într-o postură dificilă, în contextul în care disputele de jurisdicție din cadrul bisericii ucrainene au tulburat apele printre creștinii răsăriteni de mai multă vreme.
În ultimele două zile, mesajele venite dinspre patriarhia de la București au devenit mult mai clare în ceea ce privește poziționarea BOR față de conflictul din Ucraina. Imediat după declanșarea invaziei pe 24 februarie, patriarhul Daniel a făcut un apel la pace, într-o formă destul de neutră. „Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Domnul păcii, al dreptății și al iubirii, să dăruiască ocrotire poporului ucrainean și înțelepciune făcătoare de pace tuturor conducătorilor politici responsabili”, se spunea în mesajului patriarhului Daniel, citat de Basilica.ro.
Însă războiul începe să divizeze și lumea ortodoxă. Pe 27 februarie, patriarhul Kirill al Moscovei s-a exprimat fără echivoc în sprijinul acțiunii începute de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Referindu-se la actualii conducători ai Ucrainei ca fiind „forțele răului”, Kirill a spus: „Nu putem îngădui forțelor întunecate și ostile externe să râdă de noi.” Patriarhul s-a exprimat și în 2014 când a sprijinit anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea.
Însă la București poziția „fraților ortodocși” din Rusia a fost întâmpinată cu răceală. Într-un nou mesaj al patriarhului Daniel, dat astăzi publicității, se spune fără echivoc: „Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent.”
Și mai surprinzătoare este o postare de duminică a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, pe contul său de Instagram, mesajul fiind de o virulență neobișnuită în comunicarea publică a bisericii. „Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral și creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic, care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul, este capabil să le comită cu atrocitate”, a scris Bănescu.
Deși nu a menționat explicit numele patriarhului Kirill, nu este loc de îndoială în mesajul purtătorului de cuvânt întrucât postării îi era anexată o fotografie în care apărea patriarhul Moscovei stând la masă cu președintele Vladimir Putin.
Pentru Kirill, miza războiului este importantă întrucât ortodocșii ucraineni sunt puternic divizați existând la un moment dat trei biserici distincte. Prima este Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhatul Moscovei (BOU – PM), care funcționează ca autonomă în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse din 1686, când patriarhul ecumenic al Constantinopolului a acordat jurisdicție Moscovei asupra bisericilor din Ucraina.
Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU) a fost fondată în 1921, în scurta perioadă de după primul război mondial când Ucraina a fost independentă. Bolșevicii au tolerat-o până în anii 30, ca un mijloc de a-i diviza pe ortodocși între cei supuși Moscovei și cei supuși Kievului. Ulterior, BOAU a funcționat doar în diaspora ucraineană pentru ca din 1990 să reînființeze parohii pe teritoriul actual.
Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhatul Kievului (BOU – PK) a fost înființată în 1992, după declararea independenței, de către ierarhi ucraineni care s-au separat de Biserica Rusă încercând să obțină restaureze statutul pe care Mitropolia Kievului l-a avut în primele secole de după creștinarea rușilor kieveni în 988.
BOAU și BOU – PK nu au fost recunoscute ca biserici autocefale nici de către patriarhul ecumenic, nici de celelalte biserici ortodoxe. Mai mult, patriarhul BOU – PK, Filaret, a fost caterisit în 1992 și apoi excomunicat.
După Euromaidanul din 2014 și anexarea peninsulei Crimeea, patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a început să caute o soluție pentru a pune capăt schismei dintre ortodocșii ucraineni.
Subiectul autocefaliei bisericii ucrainene a creat deja tensiuni în lumea ortodoxă. La conciliul din Creta din 2016, biserica rusă a refuzat să participe, gest urmat de către patriarhiile din Georgia, Bulgaria și Antiohia, printre nemulțumiri fiind și intenția patriarhului ecumenic de a acorda autocefalie bisericii ucrainene.
Pe 11 octombrie 2018, a ridicat excomunicarea împotriva celor două biserici separate de Moscova, provocând furia Bisericii Ruse care a anunțat întreruperea relațiilor cu patriarhia de la Constantinopol. Totuși, Bartolomeu nu a recunoscut legitimitatea „disidenților” ucraineni și nici calitatea de primat a mitropoliților lor.
Ca o condiție pusă de Bartolemeu pentru acordarea autocefaliei, BOAU și BOU – PK au trebuit să se unifice formând Biserica Ortodoxă a Ucrainei, condusă de către mitropolitul Epiphanius. Foștii lideri ai celor două biserici care s-au unit au trebuit să renunțe la pretențiile lor. După unificarea din decembrie 2018, patriarhul ecumenic a acordat tomos-ul de autocefalie.
Unii prelați ortodocși contestă decizia patriarhului Bartolomeu, astfel că până acum doar bisericile din Grecia și Cipru au recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, adăugându-li-se și apoi și patriarhatul Alexandriei. Deocamdată Biserica Ortodoxă Română nu a făcut acest pas, deși este percepută în general ca una apropiată de patriarhia Constantinopolului, spre deosebire de bisericile bulgară și sârbă, considerate susținătoare ale Moscovei în această dispută.
Decizia pentru patriarhul Daniel nu este una ușoară. Biserica autocefală de la Kiev a impus folosirea exclusivă a limbii ucrainene la liturghie, în timp ce parohiilor românești din Ucraina care țin de Patriarhia rusă li se îngăduie să folosească și limba română. Îngrijorător este faptul că și mediile politice de la Kiev s-au implicat în dispută, făcând presiuni asupra clericilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhatul Moscovei, fiind semnalate cazuri în care serviciul secret al Ucrainei, SBU, a interogat preoți pe care îi consideră agenți de influență ai Rusiei.
Cu toate acestea, mitropolitul Kievului afiliat Patriarhiei Moscovei, Onufri Berezovski, nu s-a exprimat niciodată favorabil față de anexarea peninsulei Crimeea și înființarea republicilor separatiste Donețk și Lugansk, spre deosebire de patriarhul Kirill. Mai mult, după declanșarea invaziei ruse, mitropolitul Onufri a condamnat public războiul declanșat de Putin.
„Apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei, cerem președintelui Rusiei să oprească imediat războiul fratricid. Popoarele rus și ucrainean au ieșit din aceeași cristelniță a Niprului și războiul dintre ele este repetarea păcatului lui Cain, care și-a ucis fratele din pizmă. Un astfel de război nu are justificare nici de la Dumnezeu și nici de la oameni”, a spus mitropolitul Onufri.
În condițiile în care valul de naționalism ucrainean din ultimii ani a afectat drepturi ale minorităților cu pondere redusă în Ucraina, cum este cazul românilor, nu surprinde faptul că BOR a cerut garanții că o eventuală recunoaștere a autocefaliei Bisericii Ucrainene nu va afecta dreptul românilor de a avea slujbe ținute în limba maternă. În Ucraina trăiesc circa 400.000 de români și funcționează 127 de parohii ortodoxe românești.
„Este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statutului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română”, transmitea Patriarhia de la București în 2018.
Pe de altă parte, patriarhul Daniel nu are motive nici să arate simpatie pentru Biserica Rusă întrucât sunt deja trei decenii de când în Basarabia funcționează două mitropolii distincte: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei de la Moscova, și Mitropolia Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Această din urmă încă încearcă să-și patrimoniul pe care l-a avut în perioada interbelică.