Sport

Războiul bannerelor la Dinamo – Rapid: „Vindeți mici de la Obor, mirosiți năucitor!/ Noi în cizmă, voi în papuci”

Show total pe Național Arena în derby-ul Dinamo - Rapid. Galeriile celor două echipe din București au pregătit zeci de bannere. Nu au lipsit mesajele rasiste.
19.10.2025 | 22:35
Spectacol în tribune la Dinamo - Rapid. Ce bannere au pregătit cele două galerii rivale
ADVERTISEMENT

A fost război și în teren, dar și în tribune, la Dinamo – Rapid. Derby-ul etapei cu numărul 13 din Superliga României s-a bucurat de o atmosferă de senzație. Ultrașii celor două echipe din Capitală s-au întrecut în bannere, însă nu au lipsit nici mesajele cu caracter rasist.

Spectacol în tribune în derby-ul Dinamo – Rapid

Așa cum era de așteptat, a fost show total în Dinamo – Rapid. Cele două echipe au practicat un fotbal bazat pe atac. Au fost ocazii monumentale de ambele părți, iar rivalele din București rămân în partea superioară a clasamentului.

ADVERTISEMENT

Partida a început în forță, cu o scenografie specială pregătită de fanii „câinilor roșii”. Giuleștenii, însă, au fost huiduiți copios după ce nu au respectat minutul de reculegere în memoria fostului mare fotbalist român Flavius Domide și a victimelor tragediei de la Rahova.

Ce bannere au afișat giuleștenii în Dinamo – Rapid

A urmat apoi un adevărat război al galeriilor. Cele două peluze s-au confruntat prin bannere. Suporterii au dat, ca de fiecare dată, dovadă de creativitate și i-au taxat în mai multe rânduri pe rivali.

ADVERTISEMENT

„Rivali pe stadion, dar nu uităm gestul / Când unii ne blamau, voi n-ați fost ca restul”.

„Rapid a fost mereu pentru voi o muză / Azi îl aveți în față pe Bocciu, unicul lider de peluză”.

„Numele vostru provoacă greață, din Berlin până la vocea rusească”.

„Albinele aleargă din floare în floare, iar câinii aleargă din sector în sector”.

„Vindeți mici de la Obor, mirosiți năucitor!”.

„Încă câțiva ani pierduți pe culoar / Și va muta ministerul la Dinamo militar!”.

Dinamo a replicat. Mesaje cu caracter rasist în Peluza Cătălin Hîdan

Din păcate, majoritatea bannerelor afișate de Peluza Cătălin Hîdan au avut un caracter rasist. E posibil ca clubul Dinamo să fie din nou sancționat de Comisia de Disciplină. Rămâne de văzut dacă oficialii echipei vor veni cu un punct de vedere.

„Decât toată viața cioară, mai bine o zi vultur”.

„La teatru nu se mai regăsește doar cultura, ci și singura voastră fărâmă de mentalitate ultra”.

„Pizza con Mici”.

„Noi în cizmă, voi în papuci”.