FRF i-a declarat război lui Mihai Pintilii, însă Liga Profesionistă de Fotbal îl premiază după victoria FCSB împotriva lui CFR Cluj.
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Mihai Pintilii cel mai bun antrenor al etapei a 24-a din SuperLiga.
„Staff-ul roş-albaştrilor a pregătit excelent derby-ul cu CFR, iar rezultatul final a venit ca o răsplată”, a motivat LPF.
FCSB a reușit să dea lovitura pe final în Gruia, după golul lui Malcom Edjouma din minutul 88 și a relansat lupta pentru titlu.
Ștefan Târnovanu și Malcom Edjouma au fost eroii vicecampioanei României în derby-ul cu CFR Cluj și au fost selectați în cel mai bun unsprezece al etapei.
„A închis excelent poarta, contribuind din plin la succesul roş-albaştrilor”, scrie LPF despre portarul FCSB-ului care a avut patru intervenții salvatoare împotriva campioanei României.
De cealaltă parte, Malcom Edjouma e autorul golului și fotbalistul cu cel mai bun punctaj: „A fost jucătorul cu cel mai mare index InStat din ultima rundă – 279. A marcat pentru a 10-a oară în 58 de meciuri disputate în Superliga României”.
Târnoveanu – Onea, Larie, Şeroni, Borza, Edjouma – Albu, Bahassa, Neguţ, Dugandzic, Mailat
Rapid (Onea, Dugdandzic), FC Botoșani (Șeroni, Mailat), FC U Craiova 1948 (Bahassa, Albu) și Farul (Borza, Larie) au de asemenea câte doi jucători în echipa etapei.
Mihai Pintilii a fost extrem de mulțumit de jocul echipei după meciul din Gruia: „E normal. CFR-ul este o echipă care se apără foarte bine. Am avut și în prima repriză ocazii foarte mari. Am controlat jocul, per total. Meritam victoria. Băieții au înțeles foarte bine indicațiile și au stat foarte bine în teren, mai ales mijlocașii centrali.
Ne bucurăm. Am venit să luăm cele trei puncte, le-am luat. Urmează un meci foarte greu cu FC Voluntari. Luăm fiecare meci în parte. Da, sunt trei puncte, pentru asta am venit. Mai ales că veneam după meciul pierdut cu Farul și era normal să ne gândim doar la victorie. Se mai joacă. Mai sunt multe etape, iar în play-off se va decide totul.
Acum echipa a jucat foarte bine. Vor mai fi meciuri în care vor exista schimbări la pauză. Eu cred că băieții au demonstrat și meritată cele mai multe felicitări pentru atitudinea pe care au avut-o. Am pasat, am avut posesia, au avut ocazii, au controlat jocul și îi felicit încă o dată. Și dacă pierdeam sau făceam egal, în play-off se va decide. Cele șase echipe care vor intra, vor avea șanse egale”.