Life

”Războiul” podcasturilor. Bobonete, Măruță, Damian Drăghici, Mihai Morar, Speak & alții au dat-o pe Youtube. Cine are cel mai mare succes

Youtube-ul românesc este plin de podcasturi în ultima perioadă! Febra i-a cuprins pe Mihai Bobonete, Măruță, Speak și Morar, printre alții!
25.06.2021 | 18:18
Razboiul podcasturilor Bobonete Maruta Damian Draghici Mihai Morar Speak  altii au dato pe Youtube Cine are cel mai mare succes
Laura Giurcanu, Mihai Bobonete, Speak și Cătălin Măruță, câteva vedete cu podcasturi pe Youtube. Foto: capturi Youtube
ADVERTISEMENT

Podcasturile reprezintă noua modă în lumea vedetelor! Mihai Bobonete, Cătălin Măruță, Damian Drăghici, Speak, Mihai Morar și Laura Giurcanu sunt câteva dintre numele care au dat-o pe Youtube de ceva timp încoace.

Din punct de vedere tehnic, dacă ne uităm la definiție și cum a apărut podcastul, ceea ce fac vedetele enumerate mai sus nu se încadrează 100% în descrierea oficială.

ADVERTISEMENT

Tehnic, un podcast este un material publicistic digital sub format audio sau video care poate fi descărcat de pe Internet. Podcasturile au fost asociate cu industria radiofonică. Asta pentru că materialele au fost gândite inițial strict sub format audio.

Vedetele și podcasturile. Cine-i mai tare între Măruță, Bobonete, Speak și Drăghici?

Acestea au început să capete amploare la început în Statele Unite și apoi în Europa Occidentală. Microbul a fost ușor de luat și de vedetele de la noi.

ADVERTISEMENT

Podcasturile starurilor din România sunt, în realitate, niște emisiuni în care au o serie de invitați, de multe ori personaje controversate pentru abordând teme controversate pentru a crește audiența. Mai exact, vorbind de Youtube, vizualizările.

Dacă e să ne luăm după numărul de înscriși la paginile vedetelor despre care vorbim în acest articol, Cătălin Măruță este câștigător detașat.

ADVERTISEMENT

Pagina lui de Youtube are 661.000 de subscriberi, numărul crescând mai ales de când s-a apucat de podcast. Pe locul al doilea se află Speak, cu 457.000, iar pe trei fashionista Laura Giurcanu, cu 393.000.

Mihai Bobonete are 370.000 de urmăritori, Mihai Morar 103.000, iar Damian Drăghici puțin peste 50.000.

ADVERTISEMENT

Dacă luăm la puricat conținuturile publicate de noii youtuberi ai României, adică aceleași vedete de ieri și de azi, cu excepția câtorva, lucrurile stau diferit.

Vizualizările podcasturilor postate pe Youtube diferă în funcție de invitat și tema abordată. La prima vedere, am putea spune că Măruță este cel mai de succes youtuber de la noi care face podcasturi, dar oare chiar așa să fie? Haideți să aflăm!

Speak e cel mai vechi ”youtuber” din lista vedetelor care au descoperit această rețea video

Speak este, de departe, cel mai activ youtuber din lista vedetelor pe care le trecem în revistă acum. Cântărețul a început cu vlogurile și cu emisiunile care pot fi considerate astăzi podcasturi cu mult înainte ca această nebunie să cuprindă întreg showbiz-ul.

Pe pagina de Youtube a lui Speak putem regăsi clipuri de acum 4 sau 5 ani. Artistul a migrat spre zona de podcast odată cu declanșarea pandemiei de coronavirus, când a realizat jurnale personale.

Din clipurile înregistrate într-un studio care aduce a atmosferă de înregistrare pentru radio, Speak a avut cele mai multe vizualizări. Acestea au venit în urma interviului cu Alex Velea, în jur de 270.000.

Performanțele starurilor pe Youtube. Drăghici, 700.000 de vizualizări la interviul cu Dana Budeanu

Cu toate că are un număr impresionant de urmăritori, Laura Giurcanu are mai puține vizualizări la podcasturi comparativ cu numărul mare de fani. Cel mai urmărit până la această dată este cel cu BROMania, care a adunat 156.000 de privitori.

Damian Drăghici este și el un alt competitor serios pe piața podcasturilor. Marele artist a reușit performanțe uluitoare pe Youtube la anumite emisiuni înregistrate. Are peste 700.000 de vizualizări la interviul cu Dana Budeanu și mai bine de 500.000 la cel cu profesorul Constantin Dulcan.

Mihai Bobonete, campionul! A atins primul milionul de vizualizări la un podcast

Mihai Bobonete, actorul din Las fierbinți, a dat lovitura chiar de la primul podcast, în care invitatul său a fost chef Sorin Bontea. La acea înregistrare, Bobonete a avut peste 1 milion de vizitatori.

Mihai Morar are și el câteva performanțe demne de enumerat. Și anume: interviul cu Adela Popescu (820.000 vizualizări) și cel cu profesorul Paul Olteanu (660.000).

Revenind la întrebarea de mai sus, legată de Cătălin Măruță: este el cel mai de succes realizator de conținuturi pe Youtube de tip podcast?

Prezentatorul de la PRO TV se pare că nu a atins încă milionul de vizualizări ca intervievator, dar s-a apropiat de el datorită prezenței Oanei Zăvoranu în studioul său. Trebuie spus că soția lui, Andra, a reușit performanța aceasta la interviul cu Delia, ajungând la 1.100.000 de vizualizări.

Măruță oscilează între 100 și 900.000. Cele mai multe sunt undeva la mijlocul acestor cifre. Așadar, cu datele în față, putem spune că Mihai Bobonete este primul care a reușit să depășească milionul de vizualizări la videoclipurile sale. Poate fi considerat cel mai de succes în această nouă industrie, la ora actuală.

Pe lângă cei care realizează podcasturi, există o serie de alte vedete care publică tot felul de conținuturi video pe Youtube (emisiuni, vloguri, jurnale etc). Dar despre ei vom vorbi într-un material viitor.

 

ADVERTISEMENT