Într-un interviu din august 2025 pentru i24TV, Benjamin Netanyahu se destăinuia mai mult decât era obişnuit auditoriul său şi spunea că simte că se află într-o „misiune istorică şi spirituală” şi că este foarte ataşat de „viziunea Tărâmului Promis şi a Marelui Israel”. Termenul „Marele Israel”, folosit de sionişti timpurii, precum Ze’ev Jabotinsky – precursorul partidului Likud, al lui Netanyahu – a căpătat un alt sens după Războiul de Şase zile din iunie 1967, când Israelul a ocupat Cisiordania, Gaza, Platoul Golan și Peninsula Sinai.
Nu mai departe de luna februarie a acestui an, cu doar o săptămână înainte de începutul războiului din Iran, ambasadorul SUA la Ierusalim, Mike Huckebee, declara într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, că ar fi în regulă dacă Israelul ar lua tot pământul de la fluviul Eufrat până la fluviul Nil. Nu era o opinie care să angajeze Departamentul de Stat, ci una bazată pe interpretarea biblică, el citând Geneza 15:18, care descrie graniţele Ţării Promise.
„În acea zi, Domnul a făcut un legământ cu Avraam, zicând: ‘Țara pe care o vezi ți-o dau ție și urmașilor tăi pentru veșnicie. Granițele ei vor fi de la râul Egiptului până la râul mare, Eufratul'”, se arată în versetul respectiv. În termeni moderni, conceptul acoperă aproximativ: Egipt, Israel, Palestina, Iordania, Liban, Siria și o parte din Irak, cu un accent simbolic pe râurile Nil și Eufrat. Guvernul israelian nu a anunţat un plan de acaparare a acestor teritorii, dar ideea unui „Mare Israel” se bucură de un sprijin puternic în anumite cercuri politice de dreapta şi a grupurilor ultra-religioase.
Câtă religie şi simbolism este în actualul războiul pe care Israelul îl poartă împotriva marelui său duşman, Iranul, l-am întrebat pe fostul şef al diplomaţiei române, Emil Hurezeanu. „Componentele religioase sunt încastrate în conflictul acesta civilizaţional între un stat – înainte de a fi statul evreu – de inspirație și cu o infrastructură occidentală şi Iran, care dincolo de a fi statul persan şiit, cu infrastructura religioasă respectivă şiită, este o dictatură. Sigur că nu putem exclude compenentele religioase, dar suntem în situaţia care îl contrazice ferm pe Samuel Huntington care la începutul anilor 1990 considera că viitoarele decenii sunt ale conflicteror civilizaționale, mai exact între religii”, a comentat fostul ministru de externe, pentru FANATIK.
Din perspectivă exclusiv religioasă, în iudaism și literatura eshatologică ideea de „Marele Israel” este condiţionată de anumite curente escatologice de un război al ultimelor zile, purtat împotriva așa-numitului Amalek (personaj biblic din Cartea Exodului şi 1 Samuel), simbolul răului absolut şi duşmanul poporului evreu, pe care radicalii religioşi din zilele noastre îl identifică cu Iranul. Această luptă are scopul de a duce la venirea lui Mesia, iar anumite ritualuri sunt pregătite pentru aceasta.
Una dintre condiţii necesită construirea celui de-al Treilea Templu, ideea stârnind deja o serie de tensiuni între arabi şi evrei. Speculaţiile au fost alimentate de faptul că pentru prima oară în ultimii 60 de ani moscheea a fost închisă de autorităţile israeliene în ultima zi a Ramadanului, vinerea trecută, şi mai multe grupuri extremiste au ameninţat în trecut că ea va fi aruncată în aer.
Cea mai implicată şi controversată figură publică legată de subiectul sensibil al moscheii Al-Aqsa este ministrul securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, lider al partidului de extremă dreapta Otzma Yehudit. El a vizitat de mai multe ori complexul moscheii, iar în august 2025 s-a rugat public aici, încălcând status‑quo‑ul tradițional conform căruia evreii pot vizita dar nu pot să se roage în acest loc. De asemenea, el a făcut declarații potrivit cărora ar fi deschis la construirea unei sinagogi pe platoul Al‑Aqsa, ceea ce a stârnit critici internaționale și îngrijorări privind schimbarea identității acestui loc sacru.
Emil Hurezeanu este de părere că cele 24 de zile de război au estompat latura mistico-simbolistică, în ciuda retoricii agresive a liderilor extremei drepte israeliene. „Aceste declarații au avut loc, sunt consemnate. În Israel, Netanyahu guvernează împreună cu extrema dreaptă. Sigur că discursurile milenariste, mistice, nu lipsesc de ambele părţi. Israelul are o configurație religioasă așa cum este şi configuraţia sa statală, foarte aparte și foarte diferită de cea a tuturor statelor din regiune.
Dar adversarul numărul 1 din toate punctele de vedere, 98 de milioane de locuitori, de cinci ori suprafaţa României, este Iranul. Unde domneşte de aproape o jumătate de secol un regim declarat anti-sionist, anti-semit, anti-israelian. Cred că discursurile de mobilizare religioasă au un loc secundar acum, mai ales la trei săptămâni după un război în care raportul de forţe poate fi discutat de la o zi la alta”, a spus Hurezeanu, pentru FANATIK.
Sub aspect religios, nici pentru Iran acesta nu este un simplu război. În imaginarul religios radical, adversari precum Israelul pot fi asociați simbolic cu Dajjal, figura apocaliptică a răului din tradiția islamică. În islamul şiit apariţia celui de-al 12-lea Imam, care este ascuns şi neştiut de nimeni, ar pregăti confruntarea finală cu Dajjal, însă Emil Hurezeanu nu crede că noul lider şiit Mojtaba Khamenei este liderul religios din simbolismul şiit.
„În urmă cu trei săptămâni făceam o descriere a liniei de profunzime a descendenței şiite, a celor 12 Imami, ultimul dintre ei fiind anonim sau necunoscut şi a cărui revenire se poate ascunde în oricare nouă apariție care va conduce piramida statală șiită. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în ultimile trei săptămâni derutează complet orice fel de discurs din acest punct de vedere. Pentru că au fost eliminate eșalonul 1 și eșalonul 2 al establishmentului politic și teocratic iranian. Şi din aceste motive, cred că, chiar dacă Mojtaba Khamenei a dispărut sau n-a apărut, el nu poate fi pus în descendenţa lui Al-Mahdi”, a mai spus Emil Hurezeanu pentru FANATIK.