Sport

Răzbunare în stil mafiot: bolidul unei vedete de la Ajax a fost incendiat de gangsteri!

Mașina Porsche a lui Mohamed Ihattaren a fost incendiată marți dimineața, iar poliția suspectează o răzbunare a unei bande criminale.
28.09.2022 | 15:45
Razbunare in stil mafiot bolidul unei vedete de la Ajax a fost incendiat de gangsteri
Format la PSV Eindhoven, Mohamed Ihattaren, 20 de ani, este împrumutat în acest sezon la Ajax Amsterdam de la Juventus. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Situație șocantă pentru unul dintre jucătorii campioanei Olandei, Ajax Amsterdam. Mohamed Ihattaren s-a trezit cu automobilul său, un Porsche Panamera, în valoare de 82 de mii de euro, vandalizat și incendiat în dimineața zilei de marți la Utrecht.

Nunta cu Yasmine, motivul incendiului provocat?

Atacantul de 20 de ani al lui Ajax Amsterdam este a doua victimă din familia sa care o pățește astfel, după ce în urmă cu o săptămână și fratele lui, Yassir, și-a găsit mașina în flăcări.

ADVERTISEMENT
Mașina lui Mohamed Ihattaren, vandalizată. sursa foto: rtlnieuws
Mașina lui Mohamed Ihattaren, vandalizată. sursa foto: rtlnieuws

Presa olandeză speculează faptul că Ihattaren este urmărit de mai mult timp de o bandă criminală din cauza relației sale cu Yasmine Driouech, o adevărată vedetă pe Tik Tok.

Cei doi s-au căsătorit duminică și au postat numeroase fotografii pe rețelele de socializare de la fericitul eveniment., iar incendierea mașinii lui Mohamed ar fi reprezentat o răzbunare.

ADVERTISEMENT

Ihattaren: “Partea materială este ușor de înlocuit”

Ihattaren a dezmințit în luna iulie zvonurile cu privire la legăturile sale cu rețelele de răufăcători, dar cotidianul De Telegraaf a dezvăluit că poliția a observat anumiți interlopi în apropierea jucătorului și a familiei sale.

La scurt timp după ce și-a găsit mașina în flăcări, jucătorul lui Ajax a postat următorul mesaj pe contul său de Instagram“Gelozia plutește în aer. Din fericire, partea materială este ușor de înlocuit.”

ADVERTISEMENT

Format la PSV Eindhoven, Ihattaren a fost transferat de Juventus Torino în 2021, cu care a semnat un contract pe patru ani.  El nu a jucat, însă, niciun minut pentru „Bătrâna Doamnă” întrucât a fost împrumutat la Sampdoria, iar de la începutul lui 2022 la Ajax.

Nu a jucat deloc în acest motiv din motive de siguranță

În luna iulie, gruparea “lăncierilor” a reacționat la zvonurile privind amenințările primite de fotbalist din partea gangsterilor. “Suntem cu toții îngrijorați de Mo. Suntem un club de fotbal, dar uneori lucruri merg dincolo de fotbal. Sperăm ca lucrurile să revină la normal curând. Sperăm ca el să revină curând”, a declarat directorul tehnic Gerry Hamstra.

ADVERTISEMENT

Mohamed Ihattaren nu a apărut vreun minut pe teren în acest sezon la Ajax la sfaturile experților în securitate.

ADVERTISEMENT