Sport

Răzvan Boanchiș scrie din nou în Fanatik: Dâncu, „nea Vasile soporificul” de deasupra FRF

Începând de astăzi, în fiecare marți, cititorii FANATIK vor avea ocazia să savureze editorialele cunoscutului jurnalist și scriitor Răzvan Ioan Boanchiș.
14.06.2022 | 15:50
Razvan Boanchis scrie din nou in Fanatik Dancu nea Vasile soporificul de deasupra FRF
Cunoscutul ziarist și publicist Răzvan Ioan Boanchiș (re)debutează în Fanatik cu un editorial despre Dâncu, „nea Vasile soporificul” de deasupra FRF
ADVERTISEMENT

„Joia cărnii”, „Fascinația”, „România de combinație”, „Concert pentru propagandă și sifoane”, „Miorița și cântăcioșii”, „Sictir, bagabonților!”, „Portocaliu” și miile de editoriale din presă „vorbesc” cel mai bine despre cine este, ce și cum așterne pe hârtie meseriașul Răzvan Ioan Boanchiș. Formidabilul jurnalist Cătălin Tolontan îl descria astfel, cu ceva timp în urmă: „Boanchiș are talentul unic de a descrie o lume în doar 20 de cuvinte.” Condeiul său ascuțit, prin excelență, de subtilitate și metaforă adaugă acum încă o calitate: va intra în fiecare marți în universul cititorilor FANATIK!

Răzvan Ioan Boanchiș scrie din nou în Fanatik. În fiecare marți!

Portretul său cu tușe parabolice, de la pal subtil la culoare intensă, este completat de Cornel Dinu, Senior Editor FANATIK. Care îl cunoaște pe Răzvan Ioan Boanchiș din vremea când „Răzvănel” visa să învețe de la „Procuror” tainele… folha seca!

ADVERTISEMENT

„Simbioza dintre fanaticul de condei metaforic Răzvan Ioan Boanchiș și FANATIK este o regăsire fericită pentru mine. Ne știm de vreo patru decenii. Născut în noaptea în care România debuta la Campionatul Mondial din Mexic, 0-1 cu campioana mondială Anglia la Guadalajara, dintr-o familie de intelectuali de excepție, răsfățat de destin cu metafora și sclipirea gândurilor în fire. Demn urmaș, rar, al marilor condeieri din generația lui Fănuș Neagu, Eugen Barbu și Ion „Guță” Băieșu, corifei ai unor vremuri care nu se vor mai întoarce niciodată…” – Cornel Dinu

„Am mai fost colegi de pagină, iată că viața ne unește din nou flacăra scrisului. A mea spre stingere, a lui în plină dogoare. La bună revedere, spirit ales să aduci pictura vorbelor din spațiile harului hărăzit de Creator pe bietul și încercatul de prea multe cumpene din ce în ce mai crunte Pământ obosit…” – Cornel Dinu

ADVERTISEMENT

Răzvan Ioan Boanchiș: „Domnii din FRF sunt de meserie eroi în ochii lor”

Vă salut! N-am mai scris în FANATIK de când în fotbal erau șmecherie și rezultate. Adică de pe vremea lui Mircea Sandu. De opt ani, șmecheria a fost înlocuită cu Daciada corporatistă și ne bucurăm că Malta a rămas întreagă și nu o să aibă șansa să ne bată și Insula Gozo.

Dacă mă apuc să scriu despre FRF, competenții de acolo se vor ruga să învie Vadim, ca să-i rezolve mai cu milă. Am o rugăminte. Eu sunt nou aici și dacă există printre dumneavoastra cetățeni care zic „dar ce, era mai bine pe vremea lui Mircea Sandu?”, îi rog pe aceștia să nu mă citească și să spună „dom’le, Fanatik e o publicație excelentă, dar o strică Boanchiș”.

ADVERTISEMENT

Fotbalul românesc a fost eviscerat cu „Dosarul transferurilor”. Pe 5 martie 2014 s-a întâmplat ca în 1871, când au năvălit profitorii Comunei din Paris în Luvru și au vrut să dea foc tablourilor semnate de mari maeștri. N-au reușit, dar au dărâmat Coloana lui Napoleon din Place Vendome. Iar posterul cu Filarmonica lui Hagi, din America ’94, a fost acoperit cu un dozator. Mulți dintre eroii (în ochii lor) care conduc azi fotbalul n-aveau în 2014 nici pașaport, cred că ajunseseră să mănânce all inclusive la Nisipurile de Aur (Bulgaria e o cantină mai bine organizată) pe bază de buletin.

Dar personajul cel mai interesant din FRF este cel de deasupra FRF. E vorba despre domnul Vasile Dâncu, ideologul, acest Leonte Răutu cu mustață de căruțaș clujean. Eu l-am poreclit „nea Vasile soporificul” și îl rog de cinci ani „nea Vasile Somnifer, vino să ne fii premier!” Competența dumnealui se vede mai ales în scris. Patronează și o revistă unde semnează editorialul. Nea Vasile e un talent de dimensiuni fluviale. Se revarsă kilometric și tulbure, prețios și adormitor.

ADVERTISEMENT

Scuze, domnilor federali, am fost rău cu voi după o victorie colosală! Ați învins Finlanda! La cum a arătat Finlanda pe teren, cred că o bătea și „România literară”.

ADVERTISEMENT