Fotbal international

Răzvan Burleanu a comentat adversarii din tragerea la sorți: „Sunt trei echipe apropiate ca valoare”

02.12.2018 | 14:47
Razvan Burleanu a comentat adversarii din tragerea la sorti Sunt trei echipe apropiate ca valoare
ADVERTISEMENT

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a comentat adversarii pe care România îi va avea în preliminariile pentru Euro 2020. La tragerea la sorți din Portugalia, naționala noastră a picat într-o grupă destul de dificilă cu Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. Șeful de la Casa Fotbalului se bucură însă că naționala a scăpat de Germania și Serbia și se arată optimist cu privire la posibila calificare a României la turneul final din 2020.

„Am dorit foarte mult să evităm Germania și apoi Serbia, ceea ce s-a întâmplat. E o grupă de nivel mediu, cu trei echipe cu valori apropiate: Suedia, Norvegia și noi. Ibrahimovic nu mai e de mult, nu a fost nici la Mondial. Cu siguranță și Suedia și Norvegia au făcut două turnee ale Ligii Națiunilor foarte bune. Am o curiozitate în ceea ce privește distanța, să vedem cum va arăta programul”, a spus Răzvan Burleanu, la Pro X, imediat după tragerea la sorți la Euro 2020.

ADVERTISEMENT

Răzvan Burleanu, despre adversarii României de la tragerea la sorți în Euro 2020

Președintele FRF crede că echipa poate ajunge la Euro 2020 și spune că se bucură că România a picat în grupă cu Spania fiindcă în țara iberică există o comunitate importantă de români:  „Trebuie și chiar cred că putem să ne calificăm. Ne-am dori ca ultimul meci să fie din Feroe și alături de prietenii noștri feroezi să obținem calificarea. Ne bucurăm în același timp că suntem și cu Spania în grupă, pentru că suntem aproape de comunitatea noastră de români, din moment ce nu am picat în grupă cu Italia. Sper să le facem concurență și spaniolilor, chiar la ei acasă.”

România se poate califica la Euro 2020 dacă termină pe unul dintre primele două locuri în grupă. De asemenea, o altă șansă pentru „tricolori” ar putea fi dacă sârbii reușesc să se califice direct din preliminarii. Astfel, România ar urma să ia locul formației ex-iugoslave în playoff-ul Ligii Națiunilor, care mai asigură alte 4 echipe calificate la Euro.

ADVERTISEMENT