Sport

Răzvan Burleanu a reacționat, după ce Csikszereda a intrat pe teren cu însemnele Ținutului Secuiesc: „A fost sesizată deja Comisia de Disciplină”

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a reacționat după ce însemnele Ținutului Secuiesc au fost în prim-plan la meciul dintre Csikszereda și Universitatea Craiova.
20.08.2025 | 19:27
Razvan Burleanu a reactionat dupa ce Csikszereda a intrat pe teren cu insemnele Tinutului Secuiesc A fost sesizata deja Comisia de Disciplina
Cum a reacționat Răzvan Burleanu după decizia organizatorilor de la Csikszereda - Universitatea Craiova FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Continuă seria momentelor controversate la Miercurea Ciuc. La partida cu Universitatea Craiova, din etapa a șasea a SuperLigii, organizatorii au luat decizia ca puștii care au însoțit jucătorii să poarte tricouri cu însemnele Ținutului Secuiesc.

Răzvan Burleanu anunță toleranță 0 pentru mesajele politice de pe stadioane

Se știe deja influența uriașă pe care Ungaria o are asupra cluburilor din Ținutul Secuiesc, iar situația aceasta a generat multe conflicte în ultimii ani pe stadioanele din România, mai ales la un meci între Sepsi și FC U Craiova 1948.

ADVERTISEMENT

La partida dintre Csikszereda și formația antrenată de Mirel Rădoi, copiii care i-au însoțit pe jucători pe teren au purtat tricouri cu însemnele Ținutului Secuiesc. Decizia i-a revoltat pe microbiști pe social media și a fost comentată și de Dumitru Dragomir în cadrul emisiunii „Profețiile lui DON Mitică”.

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, ce a avut loc miercuri, președintele Răzvan Burleanu a confirmat că incidentul va fi analizat de Comisia de Disciplină, iar regulamentul a fost de asemenea schimbat, pentru a preveni lansarea de mesaje politice în cadrul meciurilor de fotbal.

ADVERTISEMENT

„Și fiindcă tot vorbim despre acest subiect, vă pot confirma că a fost sesizată deja Comisia de Disciplină pentru incidentele de la Miercurea Ciuc, pentru utilizarea mesajelor de natură politică. Practic, vedem modificarea care a avut loc acum o lună și deja reacția Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

În ultima ședință de Comitet Executiv din luna iulie am adus o modificare foarte importantă la Regulamentul Disciplinar: ‘Mesajele de natură politică, ideologică, religioasă sau ofensatoare se sancționează cu aceleași sancțiuni ca cele precum rasism, xenofobie, discriminare și denigrare’.

ADVERTISEMENT

Se introduce, totodată, urmând un model pe care l-am descoperit la nivel de FIFA, posibilitatea, ca în funcție de circumstanțele cauzei, Comisiile FRF să decidă ca cel puțin jumătate din penalitatea financiară aplicată să fie utilizată de clubul în cauză pentru elaborarea și implementarea unui plan de acțiuni, pentru a preveni repetarea incidentelor”.

Răzvan Burleanu: „Se poate ajunge și la sancțiuni de organizare a unor meciuri fără spectatori”

„Practic, vrem să schimbăm abordarea. FRF nu își mai dorește să aplice sancțiuni și să încaseze banii din amenzi. Începând din această vară, cluburile au posibilitatea ca cel puțin 50% din amendă să se constituie într-un fond, care să meargă în elaborarea și implementarea unui plan, tocmai pentru a evita pe viitor repetarea acelorași incidente.

ADVERTISEMENT

Acest plan trebuie aprobat de către secretarul general al FRF și va include activități educaționale, măsuri suplimentare de securitate pe stadion sau de dialog cu suporterii, dar și diferite protocoale, colaborări cu grupuri de suporteri, ONG-uri, experți, astfel încât să putem avea un impact mai puternic.

E un test și ne luăm un orizont de doi ani pentru a putea testa impactul acestei măsuri. Sancțiunile pecuniare variază de la 5 la 70 de mii de lei. În situații excepționale, se poate ajunge și la sancțiuni de organizare a unor meciuri fără spectatori”, a declarat Răzvan Burleanu.